Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Discursul deputatului Marian Lupu în şedinţa parlamentului privind examinarea moţiunii de cenzură împotriva guvernului Streleţ

|versiune pentru tipar||
PDM / 29 octombrie 2015
Partidul Democrat din Moldova

Domnule Preşedinte,
Domnule Prim-ministru,
Stimaţi colegi,

Partidul Democrat din Moldova a anunţat încă în ziua de ieri care este poziţia sa faţă de aflarea în funcţia de Premier a domnului Streleţ. Şi vreau să vă readuc aminte că am făcut acest lucru de o manieră transparentă, deschisă, argumentată în cadrul ultimei şedinţe a consiliului Alianţei, de altfel consider, cum şi trebuie să fie făcut într-un dialog, fie şi nu uşor, politic.

Nu ne-am ascuns nici după moţiuni depuse de alte partide, nici după cuvinte, nici după platforme sau alte invenţii subterane. Noi am cerut, în modul cel mai politic şi cel mai procedural posibil, ca colegul nostru să demisioneze din funcţia de Prim-ministru şi i-am exprimat un vot de neîncredere, după ce am analizat comportamentul domniei sale în această funcţie, în special, în ultima perioadă de cîteva săptămîni.

Acum, stimaţi colegi, vreau să vă prezint cîteva argumente legate de modul în care Premierul a pierdut încrederea noastră politică. Subiectul moţiunii este legat de corupţie. Deşi s-au discutat multe astăzi aici despre posibila implicare directă sau indirectă în legătură cu fraudele de la BEM, noi credem, ba mai mult, vreau să vă asigur că este poziţia noastră fermă că organele de anchetă sînt cele care trebuie să-şi spună cuvîntul, iar apoi instanţele judecătoreşti. Pînă atunci, ca în orice stat democratic, funcţionează principiul prezumţiei nevinovăţiei.

Politic însă există o problemă de imagine cînd asupra unui Prim-ministru planează astfel de acuzaţii, iar domnia sa nu este în stare să le combată convingător. Aici sînt şi aspecte de ordin moral, dar şi de ordin politic întîi de toate, care trebuie avute în vedere cînd discutăm de postul de Prim-ministru şi de imaginea Guvernului Republicii Moldova nu doar în interiorul ţării, dar şi în exteriorul ei.

Pentru Partidul Democrat însă, şi aici rog să atrageţi atenţia, nu acesta este motivul care a declanşat lipsa de credibilitate a Premierului. Există, cu părere de rău, alte argumente, şi nu puţine. Eu îmi voi permite să pun în evidenţă 5 dintre ele:

1. Premierul a fost votat şi de Partidul Democrat în fruntea Guvernului să facă treabă la Guvern, să conducă executivul şi să se ocupe de problemele oamenilor. Aceasta este funcţiunea primordială a oricărui executiv în orice ţară. Ce face domnia sa de două săptămîni? Se ocupă doar de partid şi face avocatura pentru domnul Filat pe la televiziuni şi în străinătate. A ieşit de cîteva ori la presă, într-o stare de puternică, zic eu, surescitare şi i-a atacat pe toţi cei care l-au votat să fie Prim-ministru. Iar toate acestea, inclusiv de la tribuna Guvernului, în calitate de Prim-ministru, aşa cum a văzut, probabil, domnia sa cîndva că făcea fostul său şef de partid.

Considerăm inacceptabil acest comportament şi această atitudine faţă de funcţia de Prim-ministru. Ea nu este o atitudine de responsabilitate, mai degrabă este una de dezorientare, ce de altfel, din punctul nostru de vedere, denotă lipsa capacităţii să conducă Guvernul în situaţii complicate, în care ne aflăm astăzi. Şi dacă în prima zi după acele declaraţii vreau să vă zic omeneşte că undeva am avut o atitudine de înţelegere, totuşi, emoţii, dar nu doar declaraţiile, dar şi acţiunile care au urmat, au devenit de neînţeles.

Şi eu sînt sigur, nu doar pentru noi. Şi am discutat la acest subiect pe durata ultimelor două săptămîni.

2. Îi reproşăm Primului-ministru în modul cel mai direct, argumentat şi deja cu probe, că împreună cu domnul Vlad Filat au stat în spatele unora din acţiunile de protest, organizate de Platforma “DA”, împotriva partidelor de Alianţă. Ne-au minţit şi pe noi, au dus în eroare societatea, au dus în eroare protestatarii şi partenerii de dezvoltare. Eram în drept să denunţăm Acordul Alianţei imediat după ce am aflat despre acest lucru. Însă am preferat să-i avertizăm pe colegii noştri să iasă din acest joc murdar şi periculos.

Acest comportament nu este normal într-o Alianţă proeuropeană şi nu este normal într-o relaţie de parteneriat politic. Ne-am aşteptat ca după nenumăratele discuţii colegii noştri să renunţe şi să revină în Alianţă. Acest lucru, însă, nu s-a întîmplat.

Dimpotrivă, nu doar noi am văzut, aţi văzut cu toţii cum au continuat, deja public, aceste condiţionări cu Platforma “Da”, mă refer aici şi la propunerile organizării unor şedinţe speciale în plenul Parlamentului şi aceste lucruri erau făcute deja fără a se ascunde. Şi aici vreau să fiu corect şi obiectiv, nu vorbim de întreaga echipă a colegilor noştri parteneri din Alianţă, pentru că acolo sînt oameni care, deşi ştiau ce se întîmplă, au stat deoparte şi nu au acceptat să fie atraşi în acest război stupid.

3. Premierul dă dovadă că nu înţelege situaţia reală din tară. Domnia sa se îngroapă în hîrtii, planuri de lucru, termene, dar nu demonstrează capacitate să facă acţiuni concrete. Imediat avem o sută de zile de guvernare şi oamenii nu au văzut încă care este strategia anticriză pe care o are Premierul. Domnia sa era ocupat cu deplasări pe ogoarele Patriei şi în străinătate, în loc să lucreze la un plan pentru ieşire a ţării din criză.

4. Îl acuzăm, repet acest lucru, pe Prim-ministru de încercarea de a obstrucţiona ancheta în cazul fraudelor de la Banca de Economii. Încercarea de a demite şeful CNA la doar cîteva ore după ce şeful său de partid este reţinut pentru posibilă implicare la furtul de la BEM este, din punctul nostru de vedere, extrem de grav.

Noi şi public am anunţat poziţia că noi nu avem dreptul să facem interferenţe în procesul de anchetă şi să-l influenţăm, utilizînd pîrghiile politice. Au mai fost discuţii de genul: hai, dacă nu aveţi atîta răbdare, fiindcă ancheta poate să fie una de mai durată, să vedem ce o să se întîmple într-o lună, două, trei de aici, ca după să facem concluziile de rigoare.

Însă nimic din aceste propuneri nu au fost nici ascultate, nici auzite.

Un premier responsabil, şi este ferma mea convingere şi a colegilor de la Partidul Democrat, nu are dreptul să aibă un comportament abuziv precum s-a întîmplat în acest caz concret. Noi nu pentru aceasta l-am votat. Şi nu putem să avem încredere într-un om care reacţionează în felul acesta.

5. Argumentul 5 este doar ca număr de ordine pe locul 5, probabil ca şi importanţă politică şi practică se situează pe locul 1. Actuala alianţă nu are majoritate parlamentară, se simte, se vede, este un adevăr incontestabil, iar aceasta se întîmplă din cauza unor pierderi pe care le-au avut colegii noştri de la PLDM.

Şi am explicat de nenumărate ori şi Premierului că prioritatea noastră absolută acum este să facem majoritate parlamentară în dialog cu independenţii. Răspunsul de fiecare dată, fiindcă au fost mai multe discuţii la acest subiect, a fost fie negativ, fie evaziv.

Premierul nu a înţeles că fără această majoritate nu se poate guverna. El ne spunea cum aduce votul de aur din penitenciar în loc să accepte să purtăm acest dialog cu independenţii, unul fără de alternativă, astfel încît să mai putem evita căderea Guvernului. O atitudine care, din nou, arată că nu înţelege pe deplin responsabilitatea funcţiei pe care o ocupă.

Şi aici, stimaţi colegi, vreau să fac două precizări, fiindcă în această sală astăzi, de la această tribună, am auzit învinuiri în adresa Partidului Democrat că dacă aveam ceva de spus privind necesitatea dialogului cu independenţii, trebuia să o spunem deschis.

Dragii noştri colegi,

Dar eu ce am făcut 4 luni de zile, începînd cu luna iulie cînd purtam negocierile de formare a actualei alianţe? Nu acest lucru vă spuneam? Căci cu 53 de voturi este o majoritate parlamentară foarte fragilă. Unul pleacă în deplasare, altul pe foaie de boală şi s-a zis cu toată agenda Parlamentului.

Iată că astăzi sîntem aici, fizic prezenţi în sală, 50 de oameni. Am mai repetat acest lucru în iulie, august, septembrie, octombrie. Am fost auziţi? Ori poate au fost resentimente sau interese politice corporative care nu au permis ca această logică elementară, acest adevăr elementar să fie auzit şi să fie acceptat.

Tot astăzi am auzit cuvinte pline de “pafos” cu învinuiri de înaltă trădare. Şi am auzit aceste lucruri astăzi de la colegii care acum două, trei zile în urmă, public, au declarat că nici într-un fel de condiţii nu se vor aşeza la masa de negocieri cu trădătorii.

Vreau să vă zic în ce condiţii m-a ajuns şi pe mine această noutate din mijloacele mass-media din Republica Moldova, că nu le inventez. M-au ajuns tocmai cînd eram la Strasbourg la Parlamentul european, avînd întrevederi cu parlamentari, reprezentînd cele mai importante grupuri politice de acolo, nu doar cu familia noastră a socialiştilor şi democraţilor, dar şi cu PPE, şi cu ALDE.

Această noutate m-a ajuns în cadrul uneia din acele întrevederi. Şi eu nu pot să vă exprim care a fost reacţia colegilor noştri din Parlamentul european. Au rămas pur şi simplu tablou. Şi mă întrebau pe mine: bă, dar dacă o astfel de poziţie este declarată, voi cum asiguraţi parcursul european al ţării? Cum asiguraţi votul al unui număr important de legi în implementarea Acordului de Asociere, dacă vă jucaţi cu asemenea lucruri?

Stimaţi colegi,

Din păcate, argumente sînt mai multe. Eu mă limitez la aceste 5. Aş vrea însă să fac precizarea că votul nostru de neîncredere este acordat Premierului Streleţ, nu omului şi nu politicianului. Ca om şi politician colegul nostru are dreptul să se comporte aşa cum crede de cuviinţă, ca Prim-ministru votat trebuia să respecte acest vot şi să acţioneze în sensul în care i-a fost dat, pentru a conduce Guvernul şi a rezolva problemele ţării, nu pentru a se război politic sau a încerca să acopere fapte, posibil, penale prin utilizarea funcţiei de premier.

Cu politicianul Valeriu Streleţ sîntem gata să conlucrăm, dacă domnia sa va considera în continuare să prelungească activitatea politică. Regretăm că nu a avut înţelepciunea să evite ieşirea din funcţie într-un mod în care i-am propus ieri, unul onorabil. Şi îmi pare rău că acest lucru se produce în condiţiile în care se produce în această sală.

Şi acum, stimaţi colegi, urmare a celor menţionate, vreau să vă anunţ că Partidul Democrat din Moldova, prin fracţiunea sa în Parlament, o să voteze astăzi moţiunea pentru demiterea Primului-ministru Valeriu Streleţ. La baza acestei decizii sînt acele argumente pe care vi le-am prezentat dumneavoastră.

Şi aici vreau să vă atrag atenţie la faptul, fac această declaraţie deschis, în pofida la toate insinuările care au încercat să fie promovate săptămîni în şir pînă în prezent referitor la votul închis, că cineva va propune, referitor la nişte rebeli care vor vota, iar alţii nu.

Stimaţi colegi,

Aici nu e vorba în această sală astăzi de victorie sau de înfrîngeri. Nu e vorba de orgolii sau ambiţii corporative sau politice. Aici este vorba de o sarcină serioasă şi o situaţie foarte serioasă, cu părere de rău, care s-a creat. Şi vreau să vă atrag atenţia: ea s-a creat în urma unor acţiuni care sînt strîns legate de fraudele care s-au întîmplat la Banca de Economii. Şi noi nu putem să nu accentuam acest lucru.

Şi acum, după această expunere de poziţie, vreau să vă prezint public poziţia Partidului Democrat legată de ce credem noi că trebuie să se întîmple în următoarea perioadă.

Partidul Democrat nu va face alianţă de stînga şi nici nu va accepta ca parcursul european al Republicii Moldova să fie deturnat sub nici o formă şi sub nici o colaborare politică.

Gata, oameni buni, a trecut perioada poveştilor despre cum Partidul Democrat deturnează parcursul european al Moldovei. Am fost martori 6 ani de zile la aceste poveşti. Nu vă mai crede nimeni în aceste manipulări. De cîte ori am fost acuzaţi de atîtea ori am răspuns prin comportamentul nostru şi prin acţiuni care au dus la menţinerea ţării pe calea europeană. Aşa că nu vă mai umpleţi de ridicol, fiindcă o să răspundem şi de această dată la fel, prin decizii şi acţiuni în interesul viitorului european.

Şi eu vreau să vă rog să învăţaţi din greşelile trecutului, să învăţaţi din exemplele celor care au vrut să se arate imaculaţi în faţa societăţii, mari proeuropeni, unici proeuropeni, în timp ce sub discursurile lor se ascundeau fapte de o gravitate uriaşă şi un comportament politic incalificabil, iar azi, urmare a acestora, ne pomenim cu o situaţie profund dezamăgită în tot ce a fost făcut.

Vremea jocurilor de orgoliu, vremea schemelor politice a trecut. Noi o să lăsăm istoria să judece ce a fost. Iar acum haideţi să vedem ce facem mai departe.

Partidul Democrat va participa doar la formarea unei alianţe proeuropene cu partidele şi deputaţii care înţeleg că pentru ţara noastră e vital să rămînă pe acest vector. De aceea, noi considerăm că, începînd chiar cu ziua de mîine, partidele proeuropene, deputaţii neafiliaţi să se aşeze la masa negocierilor. Iar în, cel mult, o săptămînă să avem o majoritate politică reală, o majoritate stabilă care poate să asigure şi o guvernare stabilă, şi nu luni şi luni cum au încercat să ne sperie mai mulţi antevorbitori de la această tribună şi în afara acestei săli.

Eu sînt mai mult ca sigur că acest exerciţiu nu doar că este posibil, el este arhinecesar şi fără de alternativă. Indiferent de cît de mult se va specula în următoarea perioadă, cît de mari vor fi frustrările unora, noi transmitem un mesaj foarte clar întregii societăţi şi partenerilor de dezvoltare: Republica Moldova va rămîne pe cale europeană, va constitui o majoritate parlamentară consistentă care să poată începe, cu adevărat, reformele în ţară. Şi vreau să vă spun de la această tribună că Partidul Democrat îşi asumă această responsabilitate. Sperăm ca colegii din PLDM, colegii din PL să dea dovadă de maturitate, să participe la procesul de negocieri şi să nu pună în pericol parcursul european al Moldovei. Eu sînt absolut sigur, stimaţi colegi, că un om, o funcţie, ba chiar şi un partid nu pot fi puse mai presus de interesele ţării şi ale cetăţenilor săi.

Şi vreau să închei iată cu ce. De la această tribună astăzi tot am auzit cuvinte de genul: cum poţi să dai cu piciorul în cineva, ca mai apoi să discuţi cu el?

Stimaţi colegi,

De n-am fi trecut experienţe de acest gen din trecut, poate credeam în aceste cuvinte şi în sinceritatea lor, doar că noi avem în trecut aceleaşi exerciţii şi vreau să vă spun că şi personal am trecut prin ele. Însă după acele exerciţii nimeni în această sală nu a auzit injurii din partea mea, nu a auzit acuzaţii şi vreau să vă explic de ce, pe simplu motiv că aici, în această sală, nu sîntem persoane fizice, aici sîntem delegaţi pentru funcţii, anumite funcţii care se referă la destinele ţării şi situaţia din ţară. Şi asta trebuie să prevaleze. Şi nu sînt unicul exemplu.

Avem colegi în această sală care la fel au fost supuşi, cum să le numesc, unor represii politice, au fost divizaţi, rupţi şi nu de la sine, însă aceşti colegi au avut tăria să depăşească nişte resentimente care categoric nu trebuie să aibă loc într-un sistem de relaţii politice responsabile şi mature.

De aceasta, Partidul Democrat este gata să negocieze zi de zi, ceas de ceas în aşa fel încît în cîteva zile să avem finalizată Alianţa, o veridică majoritate parlamentară şi un Guvern.

Eu sînt sigur că este doar o chestiune de voinţă politică, de maturitate şi de responsabilitate. Şi va fi un test pentru noi toţi, şi va fi un test pentru ceea ce stă după declaraţiile cu mult “pafos”, declaraţiile tari privind parcursul european al Republicii Moldova.

Sursa: www.parlament.md

Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova