Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Preşedintele PDM s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Letoniei

|versiune pentru tipar||
PDM / 7 noiembrie 2017
Partidul Democrat din Moldova

Liderul PDM Vlad Plahotniuc a avut marţi, 7 noiembrie curent, o întrevedere cu Edgars Rinkevics, ministrul Afacerilor Externe din Letonia, aflat într-o vizită oficială la Chişinău.

Vlad Plahotniuc i-a vorbit oficialului leton despre principalele reforme realizate în ultimii doi ani de zile în Moldova, accentuând asupra importanţei continuării acestora. Plahotniuc a menţionat faptul că direcţia pe care o urmăm ţine de rezultatele pe care guvernarea le are. Dovadă este şi faptul că astăzi, Fondul Monetar Internaţional şi Republica Moldova au ajuns la un nou acord în urma căruia ţara noastră ar putea primi 22 de milioane de dolari. Liderul PDM s-a arătat încrezător că Moldova va avea o guvernare pro-europeană şi după viitoarele alegeri parlamentare. El i-a prezentat, de asemenea, oaspetelui din Letonia iniţiativa PDM de combatere a propagandei externe în Republica Moldova.

Edgars Rinkevics a afirmat că Letonia rămâne o susţinătoare a Republicii Moldova, a parcursului ei european şi a reformelor din ţara noastră. Ministrul leton a exprimat de asemenea disponibilitatea părţii letone pentru cooperare şi schimb de experienţă în ceea ce priveşte combaterea propagandei externe ostile.

Sursa: www.pdm.md

PDM a susţinut planul de măsuri pentru remedierea situaţiei în domeniul educaţiei Proiectul Prima Casă va ajuta tinerii să-şi procure locuinţe cu susţinerea statului