Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDSM

Preşedintele Partidului Democraţiei Sociale a avut o întrevedere cu Serghei Mironov, Preşedintele Consiliului Federaţiei a Rusiei

|versiune pentru tipar||
PDSM / 26 februarie 2007
Partidul Democraţiei Sociale din MoldovaLuni, 26 februarie, o delegaţie a Partidului Democraţiei Sociale în componenţa Dumitru Braghiş, Preşedintele PDS, Serghei Banari, preşedintele organizaţiei municipale Bălţi şi Nicolai Chendighilean, preşedintele organizaţiei raionale Basarabeasca a Partidului Democraţiei Sociale participă, în calitate de oaspeţi, la Congresul Partidului “Справедливая Россия: Родина/Пенсионеры/Жизнь”, care se desfăşoară la Sankt Petersburg.

În aceeaşi zi, Preşedintele Partidului Democraţiei Sociale Dumitru Braghis a avut o întrevedere cu Preşedintele Partidului “Справедливая Россия” Serghei Mironov, Preşedintele Consiliului Federaţiei (camera superioară a Parlamentului) Federaţiei Ruse, în cadrul căreia au fost discutate mai multe teme de interes comun. În particular, liderii celor două formaţiuni politice au discutat aspecte ale relaţiilor interstatale moldo-ruse, inclusiv problemele legate de exportul de vinuri şi de producţie agricolă moldovenească pe piaţa rusă. În cadrul întrevederii D. Braghiş a declarat că Rusia nu trebuie să pedepsească cetăţenii moldoveni pentru greşelile comise de guvernarea comunistă în politica externă.

O altă temă a discuţiilor a fost ideea constituirii unui forum moldo-rus al oamenilor de afaceri, în cadrul căruia vor fi puse în discuţie problemele colaborării economice şi comerciale, facilitarea relaţiilor de parteneriat între companiile ruseşti şi moldoveneşti, promovarea mărfurilor moldoveneşti, care sunt cunoscute şi apreciate de către consumatorii ruşi.

Preşedinţii PDS şi “Справедливая Россия”, Dumitru Braghiş şi Serghei Mironov, au convenit asupra elaborării şi semnării, în timpul apropiat, a unui acord de colaborare intre cele două formaţiuni, acord care ar presupune un parteneriat permanent, schimb de experienţă privind organizarea campaniilor electorale, organizarea unor seminare de instruire şi treninguri comune.

Delegaţia Partidului Democraţiei Sociale de asemenea au avut o întîlnire cu un grup de cetăţeni moldoveni care lucrează în Sankt Petersburg. În cadrul întîlnirii s-a vorbit despre condiţiile de viaţă şi de muncă ale concetăţenilor noştri, despre problemele cu care aceştia se confruntă. Dumitru Braghiş s-a interesat despre dorinţa concetăţenilor noştri şi despre perspectivele de a investi banii cîştigaţi în economia ţării şi deschiderea unor afaceri în patrie. Participanţii la întîlnire au exprimat dorinţa de a reveni cît mai degrabă în ţară, opinînd că, pentru aceasta, guvernarea actuală trebuie să-şi îndeplinească promisiunile de creare a locurilor de muncă bine plătite.

Centrul de presă al PDS
Pentru regimul comunist în agonie nu au mai rămas lucruri sfinte Partidul Democraţiei Sociale va picheta sediile consiliile raionale