Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPE

Declaraţie a Partidului European

|versiune pentru tipar||
PE / 1 februarie 2006
Partidul EuropeanÎn conferinţa sa de presă din data de 1 februarie 2006, preşedintele PSL, Oleg Serebrian, a lansat un apel la fuziune către toate partidele de orientare liberală.

În legătură cu acest apel, Partidul European declară următoarele:

Suntem deschişi spre un dialog sincer şi constructiv cu toate forţele politice democrate care doresc şi pot să ofere soluţii de edificare a unui stat de drept de tip european şi de integrare efectivă a Republicii Moldova în NATO şi în Uniunea Europeană.

Considerăm că, în faza iniţială, un asemenea dialog trebuie purtat pe viu, la o masa rotundă, cu participarea reprezentanţilor împuterniciţi ai formaţiunilor respective. Lansarea unor apeluri în presă, fără consultarea prealabilă a celor vizaţi, este o practică învechită, capabilă, mai degrabă, să blocheze calea spre dialog, decît s-o deschidă.

Partidul European îşi declară disponibilitatea de a participa la un asemenea dialog, care ar putea avea pe agenda sa un spectru mai larg de chestiuni de interes public, inclusiv cea cu privirea la formele şi medotele de cooperare dintre partide de aceeaşi orientare doctrinară.

Serviciul de presă al PE
  Declaraţia Partidului European în legătură cu situaţia creată la frontiera moldo-ucraineană şi în regiunea transnistreană a Republicii Moldova