Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPVE

Declaraţia Partidului Ecologist “Alianţa Verde” din Moldova

|versiune pentru tipar||
PEMAVE (astăzi PVE) / 18 decembrie 2008
Partidul Verde Ecologist

Stimaţi colegi sîntem într-o zonă sensibilă a anului 2008. Perioadă cînd se fac anumite totaluri politice şi de imagine a fiecărui deputat în parte, precum şi a grupurilor parlamentare şi de partid. Intensitatea şi încărcîtura mesajelor din Parlament devin tot mai vesele şi amuzante atingînd cele mai importante laturi ale vieţii dar pe alocuri foarte agresive, purtătoare de ură şi intoleranţă.

Multe din aceste momente negative pot fi evitate dacă ne-am aminti că marea majoritate dintre noi cei care activează în această sală suntem creştini ortodocşi şi în această ordine de idei avem şi nişte obligaţiuni spirituale prescrise de Biblie şi ne-am acorda activitatea anume în aceste rămci, dînd dovadă de multă răbdare şi toleranţă. Avem în faţă un an electoral care ne va aduce mult piar negru, va scoate la iveală tot răul ce a avut loc şi nu a avut loc în ultima perioadă a vieţii. Unele partide spre regret cu încălcare de lege au început campania electorală folosind această tonalitate şi procedee deja.

În acest context PEM — fiind un partid purtător al valorilor creştin ortodoxe, îşi manifestă îngrijorarea şi cheamă concurenţii electorali, colegiii din toate partidele să dea dovadă de multă cultură politică şi să excludă agresivitatea îi adresa celorlalţi. Platformele politice de partid pot şi trebuie să fie aduse la cunoştinţă oamenilor în stil de construcţie şi anumite schimbări economice şi legislative, dar nu în stil de distrucţie şi explozie a statului şi societăţii, luînd ca bază lucrurile frumoase şi utile societăţii care au fost efectuate de către cei care se promovează şi nu promisiunile deşarte care sunt la modă de moment. Noi chemăm să punem accentele pe direcţia… “noi sîntem mai buni” cu indicarea punctelor forte de ce! Cu ce! Cînd! Şi nu “ei sunt răi” cu stăruiri maxime. De cele mai multe ori lucruri mici dar purtătoare de bine sunt mai importante pentru viitorul oamenilor decît lucruri declarate mari dar purtătoare de rău, vrajbă, negaţie.

Fiind în postul mare noi vă chemăm a da dovadă de reţinere, corectitudine, cultură şi stare de spirit înalt. Ţara noastră are posibilitatea şi puterea adevărată de dezvoltare, dar în baza valorilor creştine, cu stimă şi iubire faţă de Dumnezeu şi unul faţă de altul. Doctrinele economice, proprietatea , puterea politică şi metodele de realizare fiind doar nişte mecanisme mici pe care ni le-a lăsat Mîntuitorul la mintea noastră omenească.

Analiza faptelor noastre politice şi cotidiene trebuie să fie după părerea noastră, contextul moralei creştine, culturii noastre naţionale, necesităţilor şi meritelor acesui popor şi nu dictate de Bruxel, Moscova sau oricare altă metropolă. Aceste analize trebuie să le facem mai întîi noi singuri cu atitudine pozitivă unii faţă de alţii, pornind de la aceia că toţi ne dorim o ţară prosperă , cu oameni sănătoşi, întrun mediu ambiant plăcut. Pentru aceasta este nevoie de respect faţă de tot ce ne înconjoară, dar în primul rînd reţinere unii faţă de alţii.

Aceleaşi solicitări am vrea să le adresăm şi celor care activează în domeniul surselor de informare în masă.

Declaraţia Partidului Ecologist “Alianţa verde” din Moldova cu privire la structura statală Declaraţia PEMAVE cu privire la utilizarea agentului termic în spaţiul locativ orăşenesc Chişinău