Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPPDA

Declaraţia PFP: 100 de zile ale Guvernului Leancă — între promisiuni optimiste şi dezmăţul grupărilor oligarhice

|versiune pentru tipar||
PFP (astăzi PPPDA) / 19 septembrie 2013
Platforma “Demnitate şi Adevăr”

100 de zile în urma vice-preşedintele PLDM Iurie Leancă, la intrarea în funcţiea de şef al executivului actualei majorităţi parlamentare, a făcut mai multe declaraţii în efortul de a convinge societatea în bunele sale intenţii de a ne aduce mai aproape de comunitatea europeană, a evita scandalurile şi conflictele politice, chiar de a demara în sfîrşit reformele promise din 2009 încoace. Într-o perspectivă imediată au răsunat angajamente de a acorda asistenţa demult aşteptată producătorilor agricoli, de a crea cîteva mii de noi locuri de muncă, de a mai lua credite şi a repara drumuri, a parafa acordul de asociere cu UE nu mai tîrziu de noiembrie 2013. Dar nu atît rezultatele acestei perioade prezintă interes, cît tendinţele în activitatea noului executiv şi capacitatea de a crea premizele schimbării spre bine, pe care o aşteaptă o mare parte a cetăţenilor noştri.

Însă continuitatea guvernării, pe care de asemenea ne-a promis-o dl Leancă, s-a manifestat destul de pregnant pe parcursul perioadei de guvernare a cabinetului de miniştri. Raiderii au preluat conducerea uneia din cele mai mari bănci comerciale — Moldova Agroindbank. Birocraţii de la guvern s-au limitat la constatarea tristului fapt, fără a se implica în conflict, astfel încurajînd şi alte infracţiuni de acelaşi gen care nu au întîrziat să urmeze. Un alt atac, de data acesta asupra proprietăţii de stat, are loc la finele lunii iunie, cînd compania Moldasig, controlată de primul “păpuşar”, sechestrează mai multe elicoptere de la Întreprinderea de Stat Mărculeşti, sub pretextul unei datorii mai mult decît dubioase ale acestei întreprinderi.

Deposedarea frauduloasă a statului de Banca de Economii, urmată de concesionarea hoţească a Aeroportului Internaţional Chişinău, introducerea unor noi bariere ilegale pentru a monopoliza exporturile produselor agricole în Federaţia Rusă, sînt exemple concludente ale aplicării unor scheme criminale, concepute şi puse în aplicare de căpeteniile grupărilor oligarhice, care se ascund în spatele actualei coaliţii de guvernare, conduse formal de reprezentanţii PLDM şi PD.

Fostul sef al diplomaţiei moldoveneşti încercă să ne convingă că prin lansarea cîtorva servicii electronice va “elimina rînd pe rînd focarele corupţiei”. De parcă nu ştie că acest flăgel a pătruns deja în cele mai înalte eşaloane ale puterii şi se impun masuri radicale pentru eradicarea acestui fenomen care distruge statul. O altă modalitate de combatere a corupţiei este, în opinia prim-ministrului, eliminarea constrîngerilor din mediul de afaceri. Naivitatea cu care premierul crede că respectivele constrîngeri pot fi eliminate printr-o singură hotărîre de guvern, demonstrează uşurinţa cu care se recurge la măsuri tipic birocratice, din start ineficiente într-un stat în care legea nu lucrează, iar organele de drept sînt subordonate căpeteniilor grupărilor oligarhice.

Premierul, responsabil personal pentru securitatea econonică a statului şi stabilitatea sectorului financiar-bancar ne comunică că nu cunoaşte cine este proprietarul majoritar al acţiunilor Băncii de Economii după tranzacţia frauduloasă de la finele lunii august. Invocînd nişte motive care pun la îndoială integritatea personală şi competenţa profesională a actualului şef al executivului. În toate cazurile de escrocherii care s-au produs din ziua investirii în funcţii a acestui guvern, hoţii si delapidări ale proprietăţii statului şi poporului, guvernul sau îi acoperă pe infractori, sau păstrează tăcerea totală, stîrnind suspiciuni şi mai mari la capitolul gestionarea responsabilă a patrimoniului statului şi complicitatea la actele de jaf.

Incoerenţa puterii actuale şi lipsa de paşi adecvaţi şi robuşti în combaterea separatismului teritorial încurajează forţele anti-moldoveneşti. Regimul de la Tiraspol îşi stabileşte “hotarul de stat”, tot mai mult se solidarizează cu Rusia în efortul de a fi recunoscut ca stat independent. Adunarea Populară din Găgăuz-Eri, aflată sub controlul politic al unuia din “păpuşari”, organizează un plebiscit privind independenţa regiunii. Procuratura Generala, CNA, MAI, alte organe de ocrotire a dreptului, nu se autosesizează în cazurile de escrocherii şi furt al proprietăţii statului în proporţii deosebit de mari, rămîn nepăsătoare la actele de subminare a stabilităţii interne şi securităţii statului.

Dezmăţul oligarhilor, care trag sforile din culisele actualei puteri şi paralizia instituţiilor celor trei ramuri ale puterii, îi încurajează şi pe reprezentanţii opoziţiei să se lanseze în afaceri murdare. În capitală, prin votul comun al consilierilor municipali din partea comuniştilor şi liberalilor din 5 septembrie curent, au fost repartizate în mod fraudulos peste 30 hectare de pămînt din rezervele municipale. Partajarea şi darea în arenda a imobilelor din gestionarea primăriei la preturi simbolice cu aprobarea obraznică şi cinică a primarului general, sînt manifestări concludente ale naturii antipopulare şi antistatale a acestei guvernări.

Rezultatul unei astfel administrări defectuoase şi neinspirate se manifestă deja în declinul economic şi stagnarea în dezvoltarea economică a ţării, fiind constatat şi de Fondul Monetar Internaţional. Puterea de cumpărare a populaţiei nu rezistă ritmurilor de creştere a preţurilor la servicii şi produse. În pofida promisiunilor de a contribui la deschiderea noilor locuri de muncă, rata şomajului continuă să urce, iar cetăţenii noştri cu miile migrează în străinătate în căutarea unui loc de munca care le-ar permite să-şi întreţină familiile.

Partidul Forţa Poporului considera drept cauza principală a crizei şi mizeriei din ţară acţiunile subversive la care se dedau grupările oligarhice, care prin hoţie şi corupţie destabilizează economia şi sfera socială, corup instituţiile puterii, generează destrăbălare în societate, incertitudine si alimentează neîncrederea cetăţenilor în statul moldovenesc şi în viitorul lui.

Atâîa timp cît guvernul şi parlamentul nu vor demara transformările politice, sociale şi economice majore şi sistemice, de care are nevoie societatea moldovenească, vor continua să mimeze lupta cu corupţia şi reformele în domeniul justiţiei, situaţia din tara va deveni tot mai grea, iar perspectivele adevăratei integrări europene, despre care doar trîmbiţează actualii guvernanţi, vor deveni tot mai iluzorii.

PFP este profund îngrijorat de evoluţia lucrurilor în această primă sută de zile şi face apel către cetăţenii tarii, către forţele politice responsabile şi patriotice, să-si unească eforturile în lupta contra grupărilor oligarhice şi marionetele acestora pentru a depăşi starea de criză si mizerie, pentru a face ordine în ţară.

Partidul Forţa Poporului consideră că normalizarea situaţiei, precum şi crearea precondiţiilor pentru modernizarea ţării în contextul procesului de eurointegrare sînt posibile doar prin combaterea corupţiei mari, la nivelul conducerii acestui stat, prin promovarea reformelor structurale profunde în sfera economică şi în domeniul justiţiei, prin consolidarea instituţiilor democratice ale statului.

Republica Moldova se mai află în faţa unor opţiuni fundamentale privind direcţia strategică de dezvoltare. În acest sens, Partidul va opta ferm şi fără echivoc în favoarea finalizării reformelor democratice, edificării şi consolidării unui stat de drept, unei economii competitive şi eficiente, va pleda în mod consecvent pentru solidaritatea socială şi reunificarea statului moldav.

Sursa: www.noi.md

Declaraţia Partidului Forţa Poporului referitoare la situaţia de la Banca de Economii Mesajul Preşedintelui PFP Nicolae Chirtoacă