Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Partidul Liberal condamnă maltratarea de către forţele de ordine a bătrânilor protestatari

|versiune pentru tipar||
PL / 16 iulie 2008
Partidul Liberal

Partidul Liberal condamnă acţiunile brutale ale Poliţiei municipiului Chişinău săvârşite ieri, 15 iulie, împotriva bătrânilor protestatari, membri ai Organizaţiei “Salvgardare”, care au manifestat pe străzile adiacente Preşedinţiei şi Guvernului. Aceştia aveau drept revendicare principală majorarea pensiilor.

PL aminteşte că numărul persoanelor în etate care se află la limita sărăciei este în continuă creştere, iar din cauza incapacităţii guvernării comuniste de a identifica resurse bugetare suficiente pentru a mări pensiile, acest fenomen se va resimţi şi mai mult, deoarece numai în ultimii opt ani ponderea populaţiei vârstnice de la 65 ani şi peste s-a majorat cu 27,3 mii de persoane.

PL declară că este inadmisibil ca într-un stat de drept să fie bătuţi şi intimidaţi de către forţele de ordine nişte bătrâni suferinzi, care îşi apără dreptul la existenţă. Poliţia municipiului Chişinău, care este finanţată din Bugetul de stat, adică din banii noştri, ai contribuabililor, este obligată să fie în slujba cetăţeanului şi nicidecum în slujba partidului comunist aflat încă la guvernare.

Guvernanţii comunişti afirmă în cancelariile europene că drumul european al Republicii Moldova este ireversibil, iar acasă, utilizând practicile de folosire a forţelor poliţieneşti, înăbuşă cu bastoanele de cauciuc orice încercare a cetăţenilor de a-şi exprima opiniile, de a-şi apăra drepturile.

PL semnalează faptul că, potrivit statisticilor, în primul trimestru al anului 2008, minimul de existenţă în RM a constituit în medie 1315,3 lei pe cap de locuitor, iar valoarea medie a pensiei lunare stabilite la 1 aprilie 2008 a fost de 550,3 lei, ceea ce acoperă minimul de existenţă doar în proporţie de 41,8%. Pe de altă parte, de la începutul anului, preţurile continuă să crească, Executivul de la Chişinău, în urma proceselor pierdute la CEDO, este obligat să plătească milioane de euro cetăţenilor cărora li se încalcă drepturile în RM, tot mai mulţi basarabeni sunt nevoiţi să ia calea pribegiei în căutarea unei surse de existenţă, iar comuniştii nu întreprind nimic pentru a stopa aceste fenomene.

PL face un apel către toate categoriile sociale din republică să se solidarizeze cu bătrânii protestatari, cu agricultorii care cer subvenţionarea acestei ramuri, cu profesorii care cer stabilirea salariului minim pentru categoria I de salarizare egal cu valoarea minimului de existenţă, astfel încât guvernarea comunistă să fie obligată să elaboreze, în cel mai scurt timp, un set de politici în vederea asigurării minimului de existenţă pentru cetăţenii acestei republici.

PL cere partidului comunist aflat la guvernare să identifice resurse bugetare suficiente pentru a mări pensiile, salariile, bursele — toate acestea fiind măsuri de maximă urgenţă pe planul protecţiei sociale a pensionarilor, precum şi a tuturor categoriilor de populaţie socialmente vulnerabile.

Departamentul de Comunicare al PL
Declaraţie privind activitatea Parlamentului RM Declaraţiile mincinoase ale liderilor PSD