Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Tineretul Liberal aduce Schimbarea!

|versiune pentru tipar||
PL / 2 februarie 2009
Partidul Liberal

Duminică, 1 februarie, a avut loc Conferinţa a III-a Republicană a Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal. La eveniment au participat 1117 tineri delegaţi din toată republica, precum şi conducerea partidului: preşedintele Mihai Ghimpu, vicepreşedinţii Dorin Chirtoacă, Anatol Şalaru, Corina Fusu, liderii Filialelor PL din teritoriu.

În deschiderea lucrărilor, Sergiu Boghean, preşedintele Organizaţiei de Tineret, a prezentat Raportul de activitate al OTPL şi a trasat sarcinile imediate ale Tinerilor Liberali în vederea obţinerii unui rezultat cât mai bun în campania electorală din primăvara acestui an. Preşedintele formaţiunii Mihai Ghimpu, în discursul său de la tribuna Conferinţei, a spus între altele: “Mă bucur că suntem astăzi într-un număr atât de mare. Sunt sigur că tot ceea ce am început noi în anii 1988–89, voi, generaţia tânără, veţi duce la bun sfârşit. Am demonstrat încă în 2005 şi 2007 că Partidul Liberal este singura forţa capabilă să aducă Schimbarea în Republica Moldova, iar ea se va face doar cu voi, tinerii care nu au fost afectaţi de virusul comunismului.” Vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă a reiterat importanţa implicării tinerilor în politică: “ Schimbarea trebuie să aibă loc în toate structurile statului, iar tinerii sunt cei care pot răsturna situaţia în favoarea noastră. Anume tinerii, prin sinceritatea şi corectitudinea lor, pot convinge şi restul societăţii că Partidul Liberal este singura echipă formată din oameni care sunt trup şi suflet pentru cetăţeni, pentru democraţie şi schimbări.” Vicepreşedinta PL, preşedinta Organizaţiei de Femei a PL Corina Fusu a menţionat: “Noi suntem cei care vom şterge hotarul dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.” Vicepreşedintele PL Anatol Şalaru le-a dorit tinerilor multă perseverenţă: “ Voi sunteţi cei care bateţi astăzi un cui mare în sicriul guvernării comuniste, voi sunteţi cei care veţi planta flori în societatea noastră după ce, împreună, vom scoate comunismul în afara legii”, a menţionat fondatorul Cenaclului “Alexei Mateevici”.

Ion Bargan, membru PL, a declarat: “Dacă cineva avea îndoieli în privinţa noastră, astăzi am demonstrat încă o dată că noi suntem Schimbarea. Dorim o clasă politică nouă, necoruptibilă, iar Partidul Liberal are o astfel de echipă.” Consilierul municipal Ion Ciobanu le-a dorit tinerilor mai multă încredere în forţele proprii şi curaj: “În aprilie să dăm lovitura de graţie şi să scăpăm de guvernarea comunistă. Tinerii ştiu să aleagă grâul de neghină, tocmai din acest motiv niciun alt partid nu mai are o Organizaţie de Tineret atât de mare şi consolidată.”

Conferinţa a adoptat Regulamentul de Organizare şi Funţionare al Organizaţiei de Tineret a PL şi Programul Organizaţiei de Tineret a PL. Totodată, OTPL a adoptat patru rezoluţii: Cu privire la încălcarea Drepturilor Omului în Republica Moldova; Cu privire la îngrădirea libertăţii mass-media din RM; Cu privire la situaţia tinerilor din RM şi Cu privire la înrăutăţirea situaţiei social-economice din RM.

După încheierea lucrărilor, tinerii liberali s-au deplasat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde au participat la un flash-mob desfăşurat în faţa sediului Guvernului. Unii, aşezaţi în formă de cerc, s-au legat cu o panglică roşie, ceea ce reprezintă, în opinia lor, guvernarea comunistă. Alţii, s-au aşezat în aşa fel, încât să formeze iniţialele Partidului Liberal, legându-se cu o panglică albastră, culoarea cerului şi a PL. Tinerii, prezenţi în cercul ce semnifică prezentul Republicii Moldova, au oferit cartonaşe roşii pentru guvernarea comunistă şi au rupt panglica roşie, alegând cercul albastru, adică viitorul european al Republicii Moldova.

Departamentul de Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Nou act de vandalism comis împotriva Partidului Liberal PL condamnă atacul împotriva protestului paşnic al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova