Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Comunicat de presă privind desfăşurarea Campaniei ecologice “Un oraş curat pentru fiecare”, organizată de Tineretul Liberal

|versiune pentru tipar||
PL / 26 octombrie 2009
Partidul Liberal

Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal doreşte un Chişinău curat pentru fiecare. În acest sens, Tineretul Liberal a desfăşurat la 24 octombrie 2009 acţiunea de salubrizare a Parcului Valea Trandafirilor din mun. Chişinău în cadrul campaniei ecologice “Participă la Schimbare: Un oraş curat pentru fiecare”.

Acţiunea Tinerilor Liberali reprezintă un sprijin adus Administraţiei Publice Locale şi urmează a fi extinsă la nivel republican. Scopul campaniei ecologice constă în promovarea culturii ecologice în rândul tinerilor şi încurajarea acestora de a participa la acţiuni de îngrijire şi amenajare a spaţiilor verzi.

Sergiu Boghean, preşedintele Organizaţiei de Tineret PL, a anunţat că acţiunea ecologică se va desfăşura timp de o lună. “Vom coordona activitatea noastră de voluntariat cu Direcţia Spaţii Verzi a Primăriei mun. Chişinău şi vom merge în Parcurile unde este o necesitate mai mare. De asemenea, facem apel către tineri să se alăture acţiunii noastre civice şi îndemnăm cetăţenii să păstreze curăţenia în locurile publice pentru a îmbunătăţi situaţia mediului înconjurător”.

Doina Chiorescu, preşedintintele Organizaţiei Liceenilor Liberali apreciază entuziasmul tinerilor implicaţi în campania ecologică lansată de Organizaţia de Tineret PL. “Liceenii sunt convinşi că printr-un efort mic depus de fiecare, împreună facem un lucru mare. Noi dorim să trăim într-o capitală curată, într-o capitală europeană”.

Campania ecologică din acest an, vine ca o continuitate a campaniei “Salvează oraşul de gunoi”, desfăşurată de către Organizaţia de Tineret PL în toamna anului 2007.

Departamentul Relaţii Publice şi Comunicare al OTPL

Un oraş curat pentru fiecare Mihai Ghimpu: “Cum să avem judecători corecţi dacă ei sunt puşi în situaţia să plătească bani pentru a obţine funcţia?”