Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

La Mulţi Ani Dorin Chirtoacă!

|versiune pentru tipar||
PL / 9 august 2010
Partidul Liberal

Astăzi, Dorin Chirtoacă împlineşte 32 de ani, pe această cale îl felicităm pentru spiritul său organizatoric, pentru străduinţa de a întineri şi a înfrumuseţa acest oraş aşa precum este şi dumnealui.

Dorine, Îţi dorim, răbdare, sănătate, spor în realizarea proiectelor propuse şi la mulţi ani plini de fericire şi împlinire!

Dorin Chirtoacă s-a născut la 9 august 1978 în satul Coloniţa, în 2001 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, Universitatea Paris I Panthéon — Sorbonne, Diplomă de licenţă în Drept European (MAITRISE EN DROIT, Mention DROIT EUROPEEN).

În perioada abilor 2001–2002 este redactor emisiunii “Surprize-Surprize” TVR 1, România iar în 2002 devine redactor-şef al aceleaşi emisiuni.

În anul 2003 revine la Chişinău şi activează coordonator de proiecte în cadrul Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.

În 2005 devine vicepreşedintele Partidului Liberal şi participă la alegerile locale pentru funcţia de primar general al mun. Chişinău. La 10 Iulie 2005, Dorin Chirtoacă acumulează 7.13% (11,091 de voturi), al treilea rezultat. Alegerile au fost considerate nevalabile deoarece la ele au participat mai puţin de 1/3 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Urmează scrutinul din 27 noiembrie 2005, la care Dorin Chirtoacă obţine 25.14% (32,098) şi se plasează pe locul 2. Participarea electoratului la votare (22.42%) a fost sub limita de validare a alegerilor. La 11 decembrie 2005, la alegerile repetate tânărul Dorin Chirtoacă acumulează 35.62% (45,299), al doilea rezultat după Vasile Ursu (candidat independent) 52.91%. Participarea la scrutin a fost de 22.62%, ceea ce a fost insuficient pentru a considera valabile alegerile. Convocarea alegerilor noi a fost amânată pentru o perioadă nedetereminată.

Candidează din nou din partea aceluiaşi partid la alegerile locale generale din 3 iunie 2007, obţinând 24,37% din voturi (locul 2) şi a trecut în turul doi unde a concurat cu primarul interimar Veaceslav Iordan.

Astfel, la 17 iunie 2007 devine primar al municipiului Chişinău şi cel mai tânăr primar din Europa.

Departamentul de Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Comunicat de presă al PL cu privire la adevăratele semnificaţii ale zilei de 2 august 1940 Tineretul Liberal a participat la Adunarea Generală a IFLRY