Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

OFPL la masa rotundă cu experţii internaţionali

|versiune pentru tipar||
PL / 10 iunie 2011
Partidul Liberal

Miercuri, 8 iunie, experţii internaţionali ai organizaţiei Femerilor pentru Democraţie (Women Democracy Network Chapter), Violeta Neubauer şi Ulziisuren Jamsran au avut o întrevedere cu reprezentantele organizaţiei femeilor Partidului Liberal, care fac parte şi din Organizaţia Femeilor pentru Democraţie din Moldova.

În cadrul întâlnirii Violeta Neubauer a făcut o scurtă prezentare a organizaţiei Femeilor pentru Democraţie (CEDAW) şi a împărtăşit experienţa de success în adoptarea cotelor din Slovenia. În acest context s-a menţionat că Republica Molodova are restanţe mari la implementarea programului Femeile pentru Democraţie.

“O cale de redresare ar fi introducerea prin legislaţie a cotelor pentru listele electorale atât pentru alegerile parlamentare cât şi cele locale. Şi asta va fi posibil doar dacă procentul cotei ar fi nu de 35%, dar 40% altfel prima cifră ar putea pe viitor sa fie în defavoarea femeilor”, a precizat Violeta Neubauer, expert internaţional al organizaţiei Femerilor pentru Democraţie (Women Democracy Network Chapter).

Eugenia Iurco, preşedinta OFPL Chişinău, sectorul Centru, membru al Consiliului de lucru WDN a prezentat obiectivele organizaţiei, precum şi proiectul care va fi implementat pe parcursul anului 2011.

La întâlnirea cu experţii internaţionali a fost prezentă şi Corina Fusu,deputat în Parlamentul Republicii Moldova, preşedintele Organizaţiei Femeilor Partidului Liberal care a salutat această iniţiativă, pentru a stabili un plan de activităţi comun ce ţine de agenda femeilor.

La finele întâlnirii, Ulziisuren Jamsran, expert internaţional şi consultant (CEDAW) în domeniul egalităţii de gen şi-a exprimat dorinţa ca organizaţia femeilor din Republica Moldova (WDN Moldova Chapter) să fie un motor viabil ce ar propulsa dincolo de teoria adoptării cotelor.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md

Ziua Internaţională a Copilului sărbătorită cu fast la Hânceşti Ziua de comemorare a victimelor deportărilor sovietice