Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Discursul deputatei Ana Guţu pe marginea dezbaterii de actualitate despre Rusia între două scrutine de alegeri, APCE

|versiune pentru tipar||
PL / 26 ianuarie 2012
Partidul Liberal

Domnule Preşedinte,
Distinşi membri ai Adunării,

Cu regret, trecerea dintre ani nu ne exonerează de problemele ce ţin de respectarea drepturilor omului în acele colţuri ale lumii unde democraţia încă nu este la ea acasă. Din acest punct de vedere încălcarea drepturilor omului în regiunea separatistă a aşa-zisei Transnistrii, timp de 20 de ani de existenţă, a devenit o realitate cotidiană în pofida eforturilor autorităţilor Republicii Moldova şi a partenerilor internaţionali de a apropia cele două maluri ale râului Nistru. Şi, din păcate, unul dintre participanţi la negocierile formatului 5+2, Rusia, nu contribuie deloc la soluţionarea conflictului îngheţat.

În luna noiembrie, ministrul afacerilor externe ale Rusiei Excelenţa Sa Domnul Serghei Lavrov a vizitat Republica Moldova şi a declarat oficial, cu o sinceritate şi corectitudine care cu siguranţă sunt proprii unui demnitar diplomat de rangul său, că Rusia nu va deschide secţii de votare în zona separatistă a aşa-zisei Transnistrii. Mai mult ca atât, în discursul său ţinut în faţa studenţilor moldoveni, Domnul Ministru a salutat şi încurajat orientarea pro — europeană a Republicii Moldova.

Din păcate, la doar la câteva zile de la aceasta, oficialii ruşi anunţă deschiderea a 24 de secţii de votare în zona separatistă, pe lângă cele trei secţii oficiale deschise de Ambasada Rusă în partea dreaptă a Nistrului. Conform datelor statistice, 52 000 de cetăţeni ruşi au votat pe 4 decembrie 2011, această cifră îmi pare cel puţin excentrică, eu îmi permit să nu cred acestei cifre, căci, cu siguranţă niciun membru al delegaţiei APCE pentru monitorizarea alegerilor nu a vizitat birourile de vot din Transnistria pentru a confirma caracterul democratic al acestora, motivul fiind foarte simplu: deplasarea lor în zona non — controlată de autorităţile Republicii Moldova ar fi cerut prea multe formalităţi sau mai rău, nu ar fi fost posibilă deloc, luând în consideraţie tensiunile din la posturile de control.

Aceste tensiuni au crescut chiar în prima zi a Anului Nou, când un pacificator rus a ucis un tânăr cetăţean al Republicii Moldova, de 19 ani, Vadim Pisari; circumstanţele incidentului nu sunt încă elucidate, dar ambasadorul rus în Republica Moldova şi-a permis să facă declaraţii scandaloase, care nu onorează mandatul său de diplomat, mandat care, din fericire, se apropie de sfârşit, dar care ar fi trebuit de întrerupt de mai demult, căci acest ambasador a depăşit de mai multe ori atribuţiile sale diplomatice.

Manifestările opoziţiei ruse care au avut loc în locurile şi străzile Moscovei, lipsa libertăţii de exprimare şi întrunire, angajarea politică a mass-media, uciderea mai multor jurnalişti, moartea sinistră a avocatului Serghei Magnitskii sunt o dovadă elocventă a faptului că Rusia a intrat în anul nou 2012 cu mari probleme ce vizează democraţia în general şi electorală în special. Oratorul precedent, deputat rus, a făcut apel la respectarea deputaţilor ruşi din APCE. Eu, de asemenea, solicit ca Rusia să respecte integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova, aşa cum prevăd normele internaţionale.

Doamnelor, Domnilor, vă mulţumesc pentru atenţie!

Sursa: www.pl.md

Ana Guţu a iniţiat la APCE o declaraţie privind înlocuirea actualului format de forţe pacificatoare de pe Nistru cu o misiune civilă internaţională Argumentele juridice ale deputatului Victor Popa: Referendumul este perfect constituţional