Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Iniţiativă legislativă: Liberalii propun pedepse pentru fraude în domeniul sportului

|versiune pentru tipar||
PL / 8 iunie 2012
Partidul Liberal

Deputata PL Ana Guţu a înregistrat astăzi o iniţiativă legislativă prin care propune pedepse pentru trafic de influenţă în sport, fraudarea meciurilor, organizarea ilegală a pariurilor sportive.

Potrivit proiectului, urmează a fi completat Codul Penal al Republicii Moldova cu un nou capitol — “Fraude în domeniul sportului”. Deputata Ana Guţu propune ca cei care se fac vinovaţi de fraudarea meciurilor şi obţinerea scorurilor prestabilite în cadrul competiţiilor de performanţă, inclusiv antrenori, manageri ai organizaţiilor sportive, fondatori, responsabili din cadrul cluburilor sportive, arbitri, sportivi etc., să fie pedepsiţi cu închisoare de la 6 luni până la 4 ani, cu privarea dreptului de a conduce organizaţii sportive pe un termen de până la 5 ani.

Vor fi pedepsiţi şi cei găsiţi vinovaţi de trafic de influenţă. Pentru estorcare de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea bunurilor sau serviciilor, personal sau prin intermediari, va fi aplicată o amendă în mărime de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 3 ani. Cei care vor primi bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari şi vor acţiona în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu o amendă de până la 1500 unităţi convenţionale.

Deputata Ana Guţu propune şi pedepsirea organizatorilor ilegali de pariuri sportive. Obţinerea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin intermediari, pentru sine sau pentru o altă persoană, a veniturilor prin organizarea ilegală a pariurilor sportive cu implicarea factorilor de decizie se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

“Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prin adoptarea Rezoluţiei 1876 (2012), demonstrează preocuparea faţă de amploarea acestor acţiuni infracţionale de manipulare a rezultatelor unor competiţii sportive şi îndeamnă statele membre cât mai urgent să elaboreze mecanisme de contracarare a acestor acţiuni. Acest fenomen, precum şi profiturile ilicite ameninţă ordinea publică şi statul de drept, ele subminează valorile şi autoritatea sportului, a organizaţiilor sportive internaţionale. Prin urmare, fraudarea meciurilor, traficul de influenţă în sport şi organizarea ilegală a pariurilor sportive nu ar trebui să fie considerate acţiuni infracţionale cu impact minor”, se menţionează în nota informativă la proiectul de lege propus de deputata Ana Guţu.

Potrivit deputatei liberale, respectivul proiect de lege, prin completările propuse la Codul Penal, va contribui la reducerea gradului de coruptibilitate a arbitrilor, antrenorilor, proprietarilor organizaţiilor sportive, sportivilor, responsabililor din cadrul federaţiilor de profil, diminuând obţinerea profiturilor ilegale.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Consolidarea Organizaţiei de Tineret a PL în raionul Cimişlia Mihai Ghimpu a participat la Conferinţa Teritorială a PL, filiala Donduşeni, şi la şedinţa lărgită a Biroului politic al Filialei PL din raionul Drochia