Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Iniţiativa deputaţilor PL: Materialele de construcţie, substanţele minerale, deşeurile vor fi transportate în mijloace de transport acoperite cu prelată

|versiune pentru tipar||
PL / 17 octombrie 2012
Partidul Liberal

Transportul mărfurilor perisabile, a materialelor de construcţie, substanţelor minerale şi a deşeurilor de producere sau menajere se va efectua cu mijloace de transport acoperite cu prelată. Deputaţii PL Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Valeriu Saharneanu şi Boris Vieru au înregistrat o iniţiativă legislativă de modificare a Codului transporturilor auto.

Autorii iniţiativei legislative propun şi sancţionarea persoanelor fizice sau juridice care vor încălca această prevedere. Potrivit modificărilor propuse la Codul contravenţional al Republicii Moldova, persoanele fizice care nu vor folosi transport cu prelată pentru încărcăturile prevăzute vor fi sancţionate cu amendă de la 10 la 20 de unităţi convenţionale, iar persoanelor juridice li se va aplica amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale.

Deputaţii precizează că prelata va fi confecţionată din ţesături impermeabile, rezistente şi care să acopere integral marfa transportată, iar agenţilor transportatori li se va permite confecţionarea individuală a prelatelor.

“Odată cu încălzirea timpului şi începerea perioadelor de construcţii, pe traseele naţionale şi pe drumurile locale circulă mijloace de transport ce au ca încărcături substanţe minerale utile (nisip, prundiş), materiale de construcţii, precum şi deşeuri de producere sau menajere. Din punct de vedere sanitar-ecologic, în timpul transportării o parte a acestora sunt împrăştiate pe drum, formând praf şi acumulări pe acostament, ce sunt ulterior ridicate în atmosferă în rezultatul tasării cu alte mijloace de transport. În localităţile rurale, pe marginea traseelor, pe care circulă mijloacele de transport, locatarii permanent înaintează plângeri în acest sens, iar casele acestora, precum şi bunurile lor, amplasate lângă traseu sunt complet prăfuite”, menţionează deputaţii PL în nota informativă la proiectul de lege.

Autorii iniţiativei legislative precizează că sunt dese cazurile când din cauza neacoperirii mijloacelor de transport, diferite resturi de substanţe minerale sau materiale de construcţie, în rezultatul căderii obstrucţionează circulaţia rutieră sau creează pericol de accidente.

Deputaţii liberali consideră că adoptarea respectivului proiect de lege va garanta respectarea drepturilor persoanelor la un mediu sănătos de viaţă, asigurarea ecologică şi sanitară a drumurilor publice şi a teritoriilor adiacente.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Deputaţii PL propun compensaţii pentru agricultorii care utilizează sistemele de irigaţie Discursul deputatului Gheorghe Brega pe marginea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, rostit la şedinţa în plen a Parlamentului din 19 octombrie 2012