Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Discursul Preşedintelui Fracţiunii Parlamentare PL Ion Hadârcă la reuniunea Comitetului de Cooperare Republica Moldova-UE, 29 octombrie 2012, Chişinău

|versiune pentru tipar||
PL / 30 octombrie 2012
Partidul Liberal

Din capul locului, vom sublinia că Republica Moldova, spre “bucuria” oponenţilor noştri tradiţionali şi a adepţilor Uniunii Euroasiatice, cu paşi înceţi, dar siguri se îndreaptă către marea familie europeană. Şi cred că anume aceasta este ideea dominantă pe care merită să o subliniem aici.

Noi ne-am asumat guvernarea pentru asigurarea acestui curs nu doar prin declaraţii, dar şi prin fapte concrete, prin reformele promovate, prin consolidarea democraţiei, prin asigurarea cadrului legal corespunzător dezvoltării durabile şi modernizării economiei, printr-un efort suplimentar de asigurare a unei stabilităţi, aproape excepţionale în condiţiile crizei globale, a instabilităţilor regionale şi provocărilor carpato-balcanice a unui permanent şantaj energetic dinspre răsărit. Implementarea reformelor în diverse domenii a avansat, sub tutela AIE, datorită dialogului constant şi sincer dintre Republica Moldova şi UE, care, treptat, se transformă într-un parteneriat solid şi previzibil, parteneriat, care, sperăm, va duce, într-un final proxim, la semnarea Acordului de Asociere RM — UE.

În demersul său parlamentar pentru actuala sesiune Partidul Liberal are câteva priorităţi pentru domeniile pe care le monitorizează. Astfel, vom continua reabilitarea drumurilor, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii (inclusiv cooperarea noastră la edificarea tronsonului Târgu-Mureş — Ungheni, care va accelera conectarea la spaţiul unic de circulaţie europeană), protejarea mediului, adoptarea Codurilor Educaţiei şi al Audiovizualului, descentralizarea administrativă şi o autonomie reală a administraţiei publice.

În fine, noi am iniţiat şi sperăm să ducem la bun sfârşit reforma profundă a cadrului constituţional pentru sincronizarea Constituţiei Republicii Moldova la normele şi exigenţele europene, toate aceste lucruri fiind posibile cu eforturi comune în cadrul unei colaborări eficiente de durată. În acest context, vom pleda pentru prevederea unei norme constituţionale clare de asumare a cursului statului nostru pentru integrarea europeană definitivă şi ireversibilă.

Ritmul accelerat, adeseori imprevizibil cu care se desfăşoară astăzi evenimentele politice, economice, sociale, viaţa în ansamblu în Republica Moldova, impune o concentrare maximă şi o monitorizare continuă a reformelor iniţiate, important pentru noi fiind exemplul democraţiilor veritabile ale ţărilor membre a Uniunii Europene, acolo unde sperăm să ajungem.

Republica Moldova mai are de parcurs câteva etape şi de urcat câteva trepte importante, lucru posibil cu sprijinul acordat de Uniunea Europeană, inclusiv prin intermediul Comitetului de Cooperare RM — UE, dar, totodată, datorită capacităţii AIE de a implementa sau de a-şi îndeplini “temele pentru acasă” în mod conştiincios, cu eforturi comune ajungând membru deplin al UE nu doar cu acte în regulă, dar şi cu senzaţia reală a cetăţenilor Republicii Moldova că duc o viaţă mai bună, îmbrăţişând valorile europene.

Vom depune toate eforturile pentru o realizare cât mai rapidă şi completă a angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană, pentru a obţine semnarea Acordului de Asociere, Acordului de Liber Schimb şi de Liberă Circulaţie. Suntem în drept să sperăm că reformele efectuate, cât şi cele ce se impun, vor da în curând rezultate palpabile care, diminuând euroscepticismul, vor ridica bunăstarea cetăţenilor şi vor duce Republica Moldova spre un viitor european prosper.

În discursul său recent, prezentat în cadrul Forumului UE-Moldova la Berlin în data de 22 octombrie, Comisarul pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule, a punctat: “Laud Republica Moldova, guvernul său şi cetăţenii săi, pentru angajamentul lor remarcabil vis-a-vis de iniţiativele noastre comune — fie ele în domeniul comerţului, vize sau dialogul politic şi de coordonare… Uniunea Europeană ar trebui să anticipeze rezultatul acestora şi să stabilească domeniile de colaborare cu Republica Moldova pentru a transforma acest vis în realitate.”

Nouă nu ne rămâne decât să ne exprimăm sentimentul de recunoştinţă pentru nota înaltă de apreciere, să muncim în continuare pentru a nu dezamăgi aşteptările, să ducem ceea ce am început la bun sfârşit, să continuăm dialogul cu partenerii de dezvoltare întru prosperarea Republicii Moldova şi revenirea în albia firească a familiei europene.

Sursa: www.pl.md

Tineretul Liberal propune o serie de iniţiative în vederea susţinerii tinerilor din Republica Moldova Discursul deputatei Corina Fusu, co-preşedinta Comitetului de Cooperare UE-Republica Moldova, la reuniunea Comitetului de Cooperare UE-Republica Moldova, 29 octombrie 2012, Chişinău