Alegerile locale generale din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Gheorghe Ghimpu, comemorat de Tineretul Liberal

|versiune pentru tipar||
PL / 13 noiembrie 2012
Partidul Liberal

Fondatorul Mişcării de Eliberare Naţională, Gheorghe Ghimpu a fost astăzi comemorat de Tineretul Liberal. În ziua în care se împlinesc 12 ani de la trecerea în nefiinţă a ilustrului om politic, tinerii liberali au depus flori la mormântul lui Gheorghe Ghimpu din Cimitirul Central din Chişinău, au aprins lumânări, au păstrat un minut de reculegere şi au depănat amintiri luminoase despre omul politic, parlamentarul, publicistul, disidentul şi marele patriot Gheorghe Ghimpu, care şi-a consacrat întreaga sa viaţă zbuciumată cauzei naţionale, devenind un simbol al acesteia.

Când se vorbea adevărul în şoaptă, Gheorghe Ghimpu a riscat şi a mers mai departe. Este cel mai mare exemplu de înţelepciune, devotament şi curaj. Să ştiţi că ne înconjoară foarte mulţi oameni, dar cunoaştem prea puţini oameni cu caracter. Să ne dea Dumnezeu putere şi curaj să urmăm exemplul în lupta pentru demnitatea naţională şi valorile europene, spre care tindem. Acesta ar fi îndemnul tinerilor liberali, a declarat astăzi Preşedintele Tineretului Liberal, Ion Cebanu, prezent la comemorarea a 12 ani de la trecerea în nefiinţă a fondatorului Mişcări de Eliberare Naţională, Gheorghe Ghimpu.

Şi preşedintele Clubului Studenţilor Liberali, Ion Bargan a adresat un mesaj colegilor, prin care a remarcat meritele celui care a intrat în nemurire acum 12 ani: “Gheorghe Ghimpu a fost unul din fondatorii Mişcării de Eliberare Naţională, membru al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic şi primul care a avut curajul pe 27 aprilie 1990 să dea jos drapelul sovietic şi să arboreze tricolorul pe clădirea Parlamentului. Îl comemorăm astăzi pe cel care a savurat momentul gloriei din plin, cel care a fost şi va fi mereu un adevărat erou naţional”.

Tineretul Liberal

IN MEMORIAM Gheorghe Ghimpu, fondatorul Mişcării de Eliberare Naţională — 12 ani de la trecerea în nefiinţă

Zbucium. Luptă. Adevăr. Dragoste de neam şi de limbă. Demnitate. Curaj… Sunt doar câteva cuvinte care îţi apar în minte odată cu rostirea numelui lui Gheorghe Ghimpu, un luptător pentru renaşterea naţională, un disident de notorietate din timpul ocupaţiei sovietice.

Georghe Ghimpu a fost unul din puţinii Oameni, care a mers încăpăţânat şi neîngenunchiat până în ultima zi a vieţii sale.

Clipa fatală a venit la 13 noiembrie 2000, în urma unui accident stupid şi neelucidat încă. A fost ultima toamnă din viaţa lui… Şi mai avea atâtea de făcut… Au rămas atâtea şi atâtea proiecte, planuri, idei neîmplinite. A rămas nescrisă Cartea GULAG-ului. A rămas familia îndurerată. A rămas mai orfană Ideea Unirii.

Gheorghe Ghimpu a văzut lumina zilei la 26 iulie 1937, într-o familie cu rădăcini adânci, în comuna Coloniţa, jud. Lăpuşna. Gheorghe a fost fiul cel mai mare al lui Toader Ghimpu şi Irina Ursu, urmat fiind de Simion, Visarion, Valentina şi Mihai. Toţi cinci s-au ales cu studii superioare, pentru că aşa a ţinut cu tot dinadinsul tatăl Toader.

Gheorghe Ghimpu şi-a făcut studiile superioare la Universitatea Pedagogică din Tiraspol, Facultatea de Fizică şi Matematică (1960), studiul de doctorat făcându-l la Institutul de Fizică Biologică al Academiei de Ştiinţe URSS (Moscova, 1970–1971).

A activat în învăţământul preuniversitar, la Străşeni, şi în cel universitar, la Tiraspol şi Chişinău.

În anii ’60, Gheorghe Ghimpu a lucrat la Comitetul Central al Comsomolului din Moldova, pe când primul secretar al acestuia era Petru Lucinschi. Anume în acea perioadă, pentru prima dată, i s-a încriminat “naţionalismul”, pentru că el, ca angajat al CC al ULCTM, a pregătit un raport statistic real pentru Moscova, în care numărul grădiniţelor şi a şcolilor naţionale era indicat corect, adică se vedea cu ochiul liber insuficienţa lor raportată la numărul de copii moldoveni. Dar în republică, pe atunci, era în toi politica comunistă de deznaţionalizare a moldovenilor prin închiderea grădiniţelor şi a şcolilor de limbă română şi “reprofilarea” acestora pentru o educaţie în limba rusă. Din această cauză, Petru Lucinschi l-a concediat pe Gheorghe şi timp de trei ani, el a fost şomer: nu-l angaja nimeni la lucru; se temeau să-l ajute chiar şi prietenii.

Pentru convingerile sale politice izvorâte din ferma sa conştiinţă naţională românească şi pentru participarea la fondarea Frontului Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei, la 13 iulie 1972, împreună cu alţi intelectuali ce opuneau rezistenţă politicii oficiale (Alexandru Usatiuc, Victor Graur, Ion Şoltoianu, Mihai Moraru, Ion Vasilenco ş.a), a fost condamnat de către organele sovietice de oprimare la 6 ani privaţiune de libertate cu regim sever în lagărele de concentrare din Mordovia şi regiunea Perm ale GULAG-ului comunist.

Trecut prin GULAG, Gheorghe Ghimpu a avut de înfruntat mizeria vieţii de condamnat politic. “Ei, dar prin ce a trecut badea Gică acum ştiu numai pământul şi cei care l-au supravegheat — spune fratele său Mihai. Îmi amintesc că era nevoit să mănânce troscot, în lipsa vitaminelor, fiindcă supraveghetorii îi călcau în picioare mărarul şi pătrunjelul semănat şi crescut de el, cu grijă, din sămânţa de la Coloniţa. Mai ştiu că se înfăşura cu ziare, pe sub cămaşă, când era aruncat în carceră, ca să nu îngheţe cu totul, iar unii deţinuţi au murit pe braţele lui, suportând atacuri de cord când aflau vestea eliberării lor din detenţie, după 25 de ani de închisoare. Păcat că n-a reuşit să descrie viaţa lui din GULAG-ul sovetic.”

A rămas nescrisă Cartea GULAG-ului său personal, paginile căreia în caligrafii microscopice au tot fost rătăcite, cifrate-descifrate şi strecurate la libertate după legile conspiraţiei universale. Însă a reuşit să publice volumul de sinteză “Conştiinţa naţională a românilor moldoveni”, carte, care după cum a spus istoricul Andrei Negrei “se înscrie printre puţinele cercetări istorice la capitolul rezistenţă antisovietică”. Prin această lucrare se manifestă şi ca publicist, istoric, explorator al arhivelor timpului, fiind un veritabil cronograf al manifestărilor de rezistenţă antitotalitaristă şi al martirajului basarbean postbelic.

De obicei, pentru luptătorii de talia lui Gheorghe Ghimpu laurii sunt amânaţi mereu pentru mai târziu, pentru o duminică a Victoriei ce le-ar răscumpăra pe toate. Recunoaşterea a întârziat şi de această dată, cărţii domniei sale “Conştiinţa naţională a românilor moldoveni”, acordându-i-se înalta distincţie UNESCO, Diploma “Corneliu Coposu”, distincţie ce urma să o ridice pe 15 noiembrie 2000. Fatală nedreptate!

După aşa-zisa eliberare din 1978, a fost persecutat în continuare, interzicându-i-se orice activitate pe făgaş pedagogic. “Revenit acasă a fost marginalizat, oferindu-i-se nişte posturi de magazioner, deşi prin cărturăria sa putea să bată o Academie de membri-corespondenţi şi academicieni”, scrie Ion Proca.

Cariera lui Gheorghe Ghimpu devenea imposibilă într-o societate în care calitatea esenţială a cetăţeanului se axa pe loialitatea lui faţă de puterea de ocupaţie comunistă, în care omul era nevoit să-şi tăinuiască adevăratele sale convingeri. De aceea, la finele anilor 80, Gheorghe Ghimpu a aderat la mişcarea democratică şi a ajuns unul dintre liderii de necontestat ai acesteia.

La 20 mai 1988 s-a constituit Frontul Popular din Moldova, iar la primul Congres este ales secretar responsabil al Sfatului şi membru al Comitetului Executiv al FPM. Membrii Frontului Popular au fost cei care au cerut şi au obţinut permisiunea de a desfăşura prima Mare Adunare Naţională, în august 1989, în Piaţa “Victoriei”,care astăzi poartă numele acelui eveniment istoric.

În perioada 1990–1994, Gheorghe Ghimpu este deputat în primul Parlament democratic al Republicii Moldova. În această postură, a abordat subiecte şi a lansat iniţiative de anvengură, cum ar fi proiectele de legi privind reabilitarea victimelor regimului comunist totalitar de ocupaţie şi despre controlul de stat. A fost şi coautor al proiectului de Lege privind cetăţenia Republicii Moldova.

A publicat în presa periodică din Republica Moldova şi România numeroase articole politice şi de atitudine civică.

A fost preşedintele Asociaţiei Victimelor Regimului Comunist de Ocupaţie şi a Veteranilor de Război ai Armatei Române din Republica Moldova, reformată din 11 iunie 2000 în Partidul Naţional Român.

Dincolo de sumarele date biografice se conturează distinctul portret al unui neînvins luptător pentru cauza românească, consecvent în rostirea adevărului şi setea de libertate, ascet în necesităţi şi darnic în iubirea de Ţară, marea lui slăbiciune — acel punct vulnerabil ţintit de răuvoitori — fiind dragoste de neam, de limbă, de ideea românismului şi de Adevăr.

Înzestrat cu un spirit acut al echităţii şi al demnităţii, omul politic, parlamentarul, publicistul, disidentul şi marele patriot Gheorghe Ghimpu şi-a consacrat întreaga sa viaţă zbuciumată cauzei naţionale, devenind un simbol al acesteia.

În ochii şi în inima multor basarabeni, Gheorghe Ghimpu va rămâne drept cel care a arborat Tricolorul pe clădirea Parlamentului.

“Gheorghe Ghimpu şi-a trăit clipa astrală pe 27 aprilie 1990, când a fost aprobat Tricolorul, el fiind primul care a dat jos drapelul sovietic şi a instaurat simbolul naţional pe clădirea parlamentului” spune istoricul Andrei Negrei. Scriitorul Ion Proca îşi aminteşte de mărturisirile lui nu mult timp după acel eveniment istoric “Ionele, îmi zicea, nu-ţi pot reda sentimentul pe care l-am simţit, când m-am văzut cu Tricolorul în mâni sus de tot, iar în stradă forfotea mulţime de lume entuziasmată gata să cuprindă acea clădire ca pe-o mamă, ca pe o izbăvire de rău. Am ameţit de bucurie şi de emoţii. Eu toată viaţa mea am avut teamă de înălţime, dar când mi s-a încredinţat arborarea Tricolorului, eu n-am ezitat. Să-mi fi spus să-l arborez pe o muchie de prăpastie totuna aş fi riscat. Asemenea cazuri sunt irepetabile în destinul unui popor.”

La 27 octombrie 2000 un tragic accident rutier îl ţintuieşte la pat şi îi curmă activitatea. Gheorghe Ghimpu şi colegul sau de Asociaţie, Ion Caftanat, se deplasau în dimineaţa zilei de 27 octombrie spre comuna Târnova, judeţul Edineţ, unde urmau să se întâlnească cu un grup de veterani de război ai Armatei Române, pentru a le înmâna ultima lor mângâiere, distincţiile Armatei Române. N-au mai ajuns la ei. După trei ore de drum, la 06.30, Gheorghe Ghimpu a pierdut controlul autoturismului şi s-a lovit în plină viteză de un copac. În urma impactului Caftanat a decedat pe loc, iar Ghimpu a fost transportat la spitalul din oraşul Donduşeni, iar apoi la Spitalul de Urgenţă din capitală. După mai multe zile de suferinţă, la 13 noiembrie 2000 a plecat la cele veşnice.

Cerul s-a întunecat şi clopotele bisericii “Sfânta Maria” din Coloniţa a bătut mai trist în acea zi, iar văzduhul a răsunat de bocetele îndureratelor rude. Îndoliată a rămas mama Irina, îndoliat — Simion, Mihai şi Valentina. Îndoliată — soţia Zina, fiica Oana şi feciorul Corneliu. Îndoliată e Coloniţa natală şi întreaga Basarabie.

La 13 noiembrie 2005 la Cimitirul Ortodox Central din Chişinau (numit şi Cimitirul Armean) a avut loc ceremonia dezvelirii şi sfinţirii pietrei funerare la mormântul lui Gheorghe Ghimpu.

La creştetul lui stă însăşi harta României Mari din care se ridică biruitoare crucea ortodoxă. Cu litere albe stă scris pe piatra lui: “Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului romanesc”.

Acesta a fost visul lui cel mare “dispariţia graniţelor dintre România şi R. Moldova” şi după cum a spus Andrei Vartic “ idealul pentru care a luptat Ghimpu este cel al zilelor noastre şi trebuie împlinit”.

Din 2001 şcoala nr.94 din sat îi poartă numele, iar din februarie 2006 placa memorială din holul ei le aminteşte copiilor în fiecare zi de acest mare luptător pentru renaşterea naţională.

Gheorghe Ghimpu, biografie

Gheorghe Ghimpu (n. 26 iulie 1937, în Coloniţa, jud.Lăpuşna, România — d. 13 noiembrie 2000, Chişinău) a fost un revoluţionar, om de ştiinţă, politician şi adevărat român care a trăit şi activat în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.) şi apoi în succesoarea ei de drept — Republica Moldova. Gh.Ghimpu a fost deţinut politic în perioada sovietică pentru convingerile sale naţionale româneşti şi pentru participarea la fondarea Frontului Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei (1972). A fost fondatorul Mişcării de Eliberare Naţională, membrul al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Republica Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990).

Gheorghe Ghimpu studiază la Universitatea Pedagogică din Tiraspol şi absolveşte în 1960 Facultatea de Fizică şi Matematică. Face studii postuniversitare, doctorand la Institutul de Fizică Biologică al Academiei de Ştiinţe al Uniunii Sovietice la Moscova între anii 1970–1971. Activează în învăţămîntul preuniversitar, la Străşeni, şi în cel universitar, la Tiraspol şi Chişinău, oraşe din cadrul R.S.S.M..

Sergiu Miron, profesorul de matematică a lui Gheorghe Ghimpu îşi aminteşte că tînărul student se interesa nu doar de ştiinţa reală, dar şi de istoria neamului. “Gheorghe Ghimpu era un student excelent, învăţa foarte bine la toate obiectele. În particular discutam chestiunile din istoria neamului. Îmi povestea că aceasta îl interesează mai mult chiar decît propria teză de doctorat.”

Frontul Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei (F.N.P.), înfiinţat în ilegalitate după război, avea drept scopuri ieşirea R.S.S.M. din componenţa Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), formarea Republicii Populare Moldoveneşti, unificînd şi celelalte teritorii românofone din zonă (Nordul Bucovinei, Basarabia istorică, teritorii din stînga Nistrului) şi unirea ulterioară cu România. Drapelul Republicii Populare Moldoveneşti urma sa devină tricolorul, cu o panglică neagră în diagonală, pînă la realizarea Unirii. Un alt scop era organizarea de alegeri libere pentru organele de conducere ale statului. Limba română pe baza alfabetului latin trebuia sa devină limbă oficială.

Printre conducatorii F.N.P. din Basarabia erau Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur. În Bucovina de Nord, mişcarea era coordonata de Alexandru Şoltoianu. Alexandru Usatiuc-Bulgăr este arestat pe 13 decembrie 1971 la Kislovodsk. La scurt timp sunt arestaţi şi Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur şi Alexandru Şoltoianu. După jumătate de an de anchetă, dosarul nr. 6648 privind lotul Usatiuc-Ghimpu-Graur este trimis la Curtea Supremă de Justiţie a R.S.S.M.. Judecata durează trei zile.

Pe 13 iunie 1972, completul de judecată, format din judecătorii V. Florea (preşedintele completului), M. Mariţoi şi L. Dubanjeu, la propunerea procurorului A. Poluektov, dă hotărîrea: de a-l condamna pe Gheorghe Ghimpu la şase ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecţional cu regim sever. Au început persecutiile celor bănuiţi de a face parte din F.N.P.. O mulţime de moldoveni au fost daţi afară de la lucru, în special, din învăţămînt. O mulţime de elevi şi studenţi au fost eliminaţi din instituţiile de învăţămînt. Mai mulţi tineri au fost puşi sub urmărire de către securitate.

Gheorghe Ghimpu şi-a ispăşit pedeapsa de şase ani în lagărele din Mordovia şi regiunea Perm ale GULAG-ului sovietic. După “eliberare” i s-a interzis orice activitate pe făgaş pedagogic.

Odată cu proclamarea restructurării, se încadrează activ în Mişcarea de Renaştere Naţională şi de democratizare a societăţii. La primul Congres al Frontului Popular din Republica Moldova este ales ca Executiv ale Frontului Popular.

În perioada 1990–1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Autor al proiectelor de lege privind reabilitarea victimelor regimului totalitar de ocupaţie şi despre controlul de stat. A publicat în presa periodică din Republica Moldova şi România numeroase articole politice şi de atitudine civică.

La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al R.S.S.M. a aprobat tricolorul ca drapel de stat. Lui Gheorghe Ghimpu i-a revenit meritul de a înălţa tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente clădirea Preşedenţiei Republicii Moldova.

Liderul Partidului Liberal din Republica Moldova — Mihai Ghimpu (fratele lui Gheorghe Ghimpu) şi-a amintit că Gheorghe Ghimpu, cel care a arborat primul tricolor pe clădirea Parlamentului, a umblat cu drapelul mai multe zile, înfăşurat de corp, aşteptînd cu nerăbdare ziua cînd urma să-l arboreze.

Scriitorul şi deputatul Ion Hadîrcă a comunicat ulterior că “atunci cînd a arborat tricolorul la 27 aprilie deasupra Parlamentului, nu pricepeam de ce îşi risca viaţa ridicîndu-se la nişte inălţimi ameţitoare. Mai tîrziu am inţeles că numai Gheorghe Ghimpu putea face acest lucru. Sunt puţini în lumea celor drepţi care ar fi trăit o asemenea clipă în viaţa lor”.

Doctor în filologie, Ion Melniciuc a redat emoţiile pe care le-a trăit în momentul în care a fost arborat tricolorul — “Am alergat pe jos cu soţia de la Botanica pînă la sediul Parlamentului, cînd Gheorghe Ghimpu a arborat Tricolorul. Îl vedeam de la Botanica. Am trăit emoţii de nedescris, o stare sufletească nemaivazută, urmărind Tricolorul arborat pe clădirea Parlamentului. Asta a făcut-o Gheorghe Ghimpu. A fost un adevărat patriot”.

Gheorghe Ghimpu a fost preşedintele Asociaţiei victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor de război ai Armatei Române din Republica Moldova denumită, la Congresul IV din 11 iunie 2000, Partidul Naţional Român.

Gheorghe Ghimpu decedează la 13 noiembrie 2000, în urma rănilor suferite într-un accident rutier petrecut la 27 octombrie 2000.

Gheorghe Ghimpu şi colegul său de asociaţie Ion Caftanat se deplasau în dimineaţa zilei de 27 octombrie 2000 spre comuna Târnova, jud. Edineţ, Republica Moldova, unde urmau să se întîlnească cu un grup de veterani de război ai Armatei Române. După 3 ore de drum, la ora 6.30 maşina în care se aflau a fost lovită de un camion. În urma impactului Ion Caftanat a decedat pe loc, iar Gheorghe Ghimpu a fost transportat la spitalul din oraşul Donduşeni, iar apoi la Spitalul de Urgenţă din Chişinău, unde a murit la 13 noiembrie 2000.

Mihai Ghimpu, a menţionat în cadrul unui simpozion în memoria lui Gheorghe Ghimpu desfăşurat la 27 iulie 2007 că, la vîrsta la care a plecat din viaţă, badea Gicu era încă foarte puternic. “Dacă nu s-ar fi organizat acel accident, astăzi la sigur era printre noi. Totuşi, Gheorghe Ghimpu a lăsat în urma sa o comoara, şi anume dragostea faţă de tot ce e românesc. Nu în zadar, cînd am ridicat piatra comemorativă la Coloniţa, am scris pe ea cuvintele lăsate de Gheorghe Ghimpu: Ne vom salva doar revenind la românism şi realizând reîntregirea neamului românesc”.

Sursa: www.pl.md

Iniţiativa deputatului PL Valeriu Munteanu: compensaţiile acordate conducătorilor întreprinderilor de stat, în momentul încetării contractelor individuale de muncă, nu pot depăşi 3 salarii medii lunare Deputaţii PL au avut o întrevedere cu Misiunea FMI