Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu a avut la Bruxelles întrevederi cu înalţi oficiali europeni

|versiune pentru tipar||
PL / 12 martie 2013
Partidul Liberal

Preşedintele PL Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova a avut la Bruxelles întrevederi cu înalţi oficiali europeni. Mihai Ghimpu a purtat discuţii cu europarlamentarul britanic Graham Watson, raportorul Parlamentului European pentru Acordul de Asociere la UE a Republicii Moldova, Preşedinte ALDE, Stefan Füle, Comisar European pentru extindere şi politică de vecinătate, Luis Felipe Fernández de la Peña, Director general pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă.

Situaţia din Alianţa pentru Integrarea Europeană, găsirea unui consens pentru depăşirea situaţiei şi demararea negocierilor politice pentru a avea o guvernare democratică care să ducă la bun sfârşit programul de integrare europeană asumat au fost subiectele principale discutate în cadrul întrevederilor.

În cadrul discuţiilor cu oficialii europeni, Mihai Ghimpu s-a referit la ultimele evoluţii pe plan politic din Republica Moldova, la cauzele apariţiei crizei în alianţa de guvernare, precum şi la soluţiile care se impun pentru redresarea situaţiei şi evitarea alegerilor anticipate. “AIE trebuie menţinută, în interesul cetăţenilor Republicii Moldova, care ne-au acordat nouă, politicienilor, vot de încredere şi care îşi doresc integrarea în marea familie europeană. Avem nevoie de o Alianţă pentru oameni şi nu pentru cei care deţin funcţii, iar actuala Alianţă este compromisă şi nu trebuie să compromitem parcursul european al Republicii Moldova, respectiv valorile democratice”, a menţionat Preşedintele PL.

Mihai Ghimpu a subliniat că Republica Moldova nu are nevoie de alegeri anticipate, ci de stabilitate politică, în vederea realizării tuturor angajamentelor europene. “PL va face tot posibilul, aş cum am făcut şi până acum, pentru evitarea alegerilor anticipate. Vom depune toate eforturile pentru depăşirea acestor probleme politice interne, continuarea implementării agendei de reforme până va fi dus la bun sfârşit obiectivul de integrare europeană a Republicii Moldova”, a precizat Preşedintele PL.

Un alt subiect discutat cu oficialii europeni a fost Acordul de liber schimb Republica Moldova — UE, care prevede condiţii asimetrice pentru producătorii din Republica Moldova. “Importanţa acestui Acord trebuie să se rezume în crearea unor condiţii favorabile în dezvoltarea activităţii producătorului autohton, iar condiţiile asimetrice prevăzute la moment sunt în detrimentul economiei Republicii Moldova. Intensificarea concurenţei, reducerea preţurilor, acces nelimitat pe piaţa UE şi o creştere economică suplimentară nu sunt îndeajuns, fiindcă sunt şi un şir de dezavantaje. Un acord de liber schimb înseamnă nu doar acces mai ieftin şi mai simplu pe piaţa Uniunii Europene pentru producătorii din Republica Moldova, dar şi o posibilă înviorare pe direcţia inversă, adică producătorii europeni de bunuri şi servicii vor ajunge mai simplu şi cu nişte costuri mai mici pe piaţa Republicii Moldova. Din aceste considerente negocierile trebuie continuate şi nicidecum finalizate în luna martie”, consideră deputatul Mihai Ghimpu.

Înalţii oficiali europeni au îndemnat clasa politică de la Chişinău să pună pe prim-plan interesul naţional şi european. Totodată, oficialii europeni au dat asigurări că politicile UE faţă de Republica Moldova au rămas neschimbate şi UE va sprijini în continuare Republica Moldova pe calea integrării europene.

Preşedintele PL Mihai Ghimpu a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 11–12 martie 2013.

Departamentul Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md

Mihai Ghimpu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles Mihai Ghimpu a avut o întrevedere cu Philippe Beke, Ambasadorul Belgiei în Republica Moldova, cu sediul la Bucureşti