Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Deciziile Consiliului Republican al PL

|versiune pentru tipar||
PL / 15 aprilie 2013
Partidul Liberal

Consiliul Republican al PL s-a convocat într-o nouă şedinţă la 13 aprilie 2013, pentru a discuta mai multe subiecte ce se referă la situaţia internă din partid, creată în urma tentativelor grupării aşa-zis “reformatoare” de a devia cursul politic al PL.

Pe ordinea de zi au figurat mai multe subiecte ce se referă la situaţia internă din Partidul Liberal:

Preşedintele Partidului Liberal Mihai GHIMPU, deschizînd consiliul, a întrebat dacă e nevoie să prezinte o informaţie despre cele întîmplate. Cei prezenţi au spus că nu este necesar pentru că toată lumea este informată.

În continuare liderul PL a declarat: “Trebuie să mai scriu încă o dată despre «arta» trădării la moldoveni, de data aceasta — a liberalilor. Noi cu adevărat suntem oamenii integrării, nu venim în funcţie ca să devenim miliardari. Nemţii se gândesc pe termen lung, iar noi moldovenii pe termen scurt. Cu greu am dezvoltat acest partid care reprezintă libertatea omului si a neamului, de aceea nu vom tolera printre noi oameni care au tradat, au lovit in Presedintele PL, iar aceasta înseamnă trădare şi lovitura în PL — doar de dragul reinstalarii în fruntea guvernului a lui V. FILAT, care a fost demis pentru corupţie si trafic de influenţă. Sau de dragul acelora care se ţin de scaun cu disperare, unii dintre ei fără măcar să merite acest scaun, uitand ca majoritatea oamenilor trăiesc în saracie anume din cauza «conducatorilor» ca V. FILAT, care au furat, în loc să păzească ca ochii din cap averea poporului”.

Primarul general al mun. Chişinau, Prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Dorin CHIRTOACĂ, în legătură cu evenimentele întâmplate a spus: “Eram într-o întrunire la Bruxelles la Banca Europeană pentru a obţine noi investiţii, iar în acest context ei ne-au spus ca din punctul lor de vedere Chisinăul este pregătit să adere la UE şi corespunde cerinţelor de integrare. Asta se întâmpla tocmai atunci când am fost informat despre situaţia care era la Chişinău. Este un nonsens, în contextul actual, să se discute despre demiterea Preşedintelui Partidului, pentru că d-l Preşedinte a fost ales în 2010 în calitate de preşedinte pe cel puţin 4 ani. Iar acest lucru nici nu a fost expus măcar în alte şedinţe anterioare sau cel puţin întrebat. Consider că nu poţi deveni preşedintele unui partid prin trădare. Dorin CHIRTOACĂ nu va trăda niciodată. Rude, nerude, nu doar asta ne leagă pe mine si pe Mihai GHIMPU, dar şi faptul că împărtăşim aceleaşi viziuni, ca şi cu toţi dumneavoastră, stimati membri ai Consiliului. Este un moment al adevărului pentru partid. Chestiunea cu CHIRTOACĂ-preşedinte este una absurdă, deoarece alţii vor să ramână în funcţii şi să facă presiuni asupra participării noastre la negocieri şi la votul pro V. FILAT. Consider că toţi cei care au participat la acest complot mârşav împotriva D-lui GHIMPU trebuie să fie eliberaţi din funcţii, să-şi depună mandatele de deputaţi şi să fie excluşi din partid”.

Analizând cele întâmplate, prim-vicepreşedintele PL Anatol ŞALARU a afirmat următoarele: “Desigur, pentru toţi a fost un şoc că în PL au apărut trădători. Toţi ştiau că PL este un partid unit. Dar este o explicaţie: nişte trădători, pentru a-şi păstra anumite funcţii, s-au folosit de alţi trădători. Au dat dovadă de laşitate, altminteri trebuia să fie prezenţi la Consiliu. Desigur că foarte mulţi au fost induşi în eroare şi adunaţi acolo fără a-şi da cu adevărat seama de ceea ce fac. Îmi pare rău pentru dl Ion HADÂRCĂ, fiindcă, cariera de succes pe care a avut-o pînă acum este încununată cu o trădare. El nu a trădat numai PL sau pe Mihai GHIMPU, el a trădat idealurile pentru care a luptat toată viaţa. Ion HADÂRCĂ a şters cu buretele tot ceea ce a făcut până astăzi. Ei ne-au trădat pe noi toţi, pe oamenii de la ţară, pe dvs… Eu mă simt trădat. Propun ca PL să se elibereze de nişte trădători, fiindcă soarta lor este foarte scurtă: pâna la următorul ciclu electoral. Prefer să fiu într-un partid cu oameni puţini, dar oneşti şi sinceri”.

Vicepreşedintele PL, Preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale, Corina FUSU, a menţionat: “Aici sunt prezenţi cei devotaţi, cei care au muncit la dezvoltarea Partidului Liberal, persoanele sincere care au credinţa adevarată că PL este partidul reformator, cel care a spart gheaţa în 2007. Referitor la ceea ce s-a întâmplat ieri: timp de o lună a început această pregătire. La una din sedinţe Dl HADÂRCĂ a vrut să facă o declaraţie în lipsa Preşedintelui, care era plecat în deplasare. Şi din data aceea s-a menţinut această intoxicare, fiindcă la următoarea şedinţă a fracţiunii, iarăşi în absenţa Preşedintelui, dl Hadârcă anunţă spontan şedinţa fracţiunii. Atunci, dumnealui a fost telefonat de Dl TIMOFTI şi i-a spus că vrea să vorbească cu fracţiunea şi, ceea ce m-a şocat şi pe mine, a fost că dl HADÂRCĂ nu vroia să delegăm negociatori. I-am spus: cum să nu venim cu negociatori? Aceasta înseamnă că suntem închişi, ca nu vrem să fim la negocieri, că nu ne interesează ţara. De aici se trage nemulţumirea, de la faptul ca Presedintele GHIMPU nu poate fi dirijat.

Partidul Liberal rămâne în continuare pe aceeaşi poziţie: Vlad FILAT nu poate fi Prim-ministru. Nu a făcut nici o reformă în aceşti 3 ani, a monopolizat fluxurile de bani, şi-a creat guvern paralel şi toate eforturile s-au axat pentru a-şi crea o imagine. Acţiunea de ieri a fost una de trădare! De ce, niciodată, nu s-a discutat, nu au propus la biroul politic al partidului? De ce nu au ieşit să spună sincer ca au altă părere şi vor să discute, în comun, poate găsim o soluţie?

Ei au lucrat foarte meticulos împotriva noastră, nu pot fi iertaţi cei care au organizat, cei au conspirat împotriva noastră şi a tuturor.

Mihai GHIMPU este o excepţie printre preşedinţi, e singurul care este sincer, nu are interese personale şi a creat acest partid având idealuri. Dorin CHIRTOACĂ va fi un presedinte excelent, dar toate la vremea lor”.

Dl SAMOILENCO: “Suntem în PL pentru că nu ne este indiferent de ceea ce se face şi de soarta neamului nostru. Astăzi trebuie sa fim ca niciodată uniţi şi trebuie, poate, să întoarcem pe unii dintre aceşti oameni. În timpul când eram membru în Consiliul Suprem de Securitate, am avut ocazia să consult documente de pe timpul când Vlad FILAT era la privatizare, sunt documente care arată cât de mult fura şi câte incălcări făcea. Astăzi drapelul neamului nostru este în mâinile Dvs-tra Dl. Presedinte şi aveţi tot sprijinul în aceasta direcţie”.

Tudor CERNENCO: “Am stat la izvoarele PL şi ştiu cât de greu se face chestia aceasta. Undeva în articolele lui Eminescu am citit că o eroare în politică este exact ca o crimă. Niciodată nu am cerut o funcţie, spre deosebire de unii, deşi sunt de la început alături de acest partid. Cât despre cei care sunt legaţi de funcţie, îmi pare rău, pentru că lasă pe planul secund cauza”.

Veaceslav UNTILĂ, vicepreşedinte al Partidului Liberal, a dat citire unui mesaj expediat de Clubul Liberal de la Paris: “Clubul Liberal de la Paris consideră că aşa-numitul grup reformator este trădator şi a fost constituit cu alte scopuri decât cele declarate. Credem că partidul nostru trebuie curăţit si responsabilii să fie mai atenţi cu cei care sunt puşi în funcţie”.

Veronica HERŢA: “În politică poate fi tradată fie ţara, fie electoratul. Felul în care au procedat colegii nostri se numeşte trădare. De aceea îmi este greu să înţeleg gestul lor după atâta muncă depusă de noi nu de ei”.

Mihai GHIMPU: “Stimaţi colegi, vă mulţumesc pentru faptul că suntem împreună, ceea ce înseamnă că nu suntem pentru funcţii aici, dar pentru cauză, ţară, mamă, neam. Sunt trei cuvinte fără de care nu poate exista cineva: om, ţară şi neam şi noi pentru asta ne-am unit. De aceea, indiferent de câte provocări ar fi, cu oricâte intrigi şi intriganţi ne-am confrunta, PL va merge mai departe în lupta pentru libertate, dreptate şi adevăr. Referitor la situaţia politică din republică, stimati colegi, un om simplu de la ţară i-a spus lui Gheorghe ŞALARU încă în 2010, la o adunare, ca să-mi transmită: «Mai bine un Voronin bătrân decât unul tânăr». Avem ce comenta? Înafară de aceasta, Vlad FILAT s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei, iar unul din fiii lui LUCINSCHI a fost la Moscova. Nu ştie V. FILAT ce simbolizaeaza pentru poporul nostru data de 13? Ştie, doar a participat pe data de 13 iunie la comemorarea celor ce au murit in Siberiile de gheaţă si condamnarea crimelor legate de deportari. Credeti ca a uitat ca primul val a avut loc pe data de 13 iunie 1941? Nu cred, este un tradator şi un despot, tare în faţa poporului, dar când se duce la stapâni la Moscova, nu are nici o replica, îi tremura genunchii.

Încerc să-i înteleg pe unii dintre cei care au fost în data de 12 aprilie acolo. Din cauza sărăciei, poate, a neinformării sau au fost manipulaţi. Partidul nu va trăda niciodată cauza şi oamenii pentru funcţii. Ei sunt trădătorii, care se vreau a fi eroi. Încă nimeni nu a oprit lupta pentru libertate şi dreptate, chiar daca ea durează ani şi ani, însă împreună vom putea depăşi orice obstacol. Imperiile cu timpul mor, luptatorii pentru OM, NEAM şi ŢARĂ nu mor niciodata. Vă mulţumesc pentru că suntem împreuna în aceasta luptă grea, dar nobilă şi necesara!”

În final, membrii Consiliului Republican prezenţi la şedinţă au votat în unanimitate:

Consiliul Republican al PL a ales în funcţia de vicepreşedinţi pe următorii fruntaşi liberali: Lilian CARP, responsabil de zona de Centru, Vitalie CULICOVCHI — zona de Sud, Victor RUSANOVSCHI- zona de Nord, Mihai MOLDOVANU — responsabil teritorial pe republică, Veronica HERŢA, vicepresedinte pe domeniul economic.

În funcţia de Secretar General al PL a fost numit Ion APOSTOL, iar în functiile de secretar general-adjunct — Ianoş CUŞNIR şi Vasile CHITOROAGĂ.

Consiliul Republican al PL a mai decis delegarea grupului de negociatori pentru formarea AIE-3, alcătuit din Anatol ŞALARU, Corina FUSU şi Valeriu MUNTEANU.

Sursa: www.pl.md

Veaceslav UNTILĂ: “Republica Moldova are nevoie de o nouă Constituţie” Deciziile adoptate la şedinţa OTPL din or. Ştefan Vodă