Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Valeriu Munteanu: “Botezul ruşinos al Coaliţie Proeuropene”

|versiune pentru tipar||
PL / 24 iunie 2013
Partidul Liberal

Declaraţia Parlamentului cu privire la situaţia actuală a procesului de reglementare a diferendului transnistrean, actul de botez al Coaliţiei Proeuropene (entitate politică apărută prin fătare, nu prin naştere), s-a dovedit a fi un eşec total.

Membrii Coaliţiei de guvernare au capitulat în faţa PCRM şi, în mod implicit, în faţa Federaţiei Ruse, adoptând un document favorabil Kremlinului, unde pentru prima dată de la încheierea conflictului, nu se cere retragerea armatei de ocupaţie ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Acest document a imaculat imaginea sângeroasă a Federaţiei Ruse, cocoţând agresorii ocupanţi în capul mesei de negocieri.

Regula la K.G.B. a rămas neschimbată: intrarea o rublă, ieşirea două, iată de ce, probabil, avem parte de o politică lipsită de verticalitate şi demnitate.

Fracţiunea Partidului Liberal, cere publicarea stenogramei de la şedinţa Parlamentului de vineri, 21 iunie, în partea ce ţine de adoptarea Declaraţiei, pentru ca toată lumea să-şi cunoască “eroii”.

Cei 76 de deputaţi au adoptat un document, care pare să fi fost întocmit în limba rusă la Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău, iar în Parlament a fost doar tradus în limba română, cu multe greşeli de exprimare şi supus votului.

Altfel nu există nici o explicaţie pentru numărul mare de greşeli gramaticale şi calchieri care au fost corectate de către subsemnatul, dar şi de alţi deputaţi, inclusiv de către lingvista Ana Guţu, membră a grupului de elaborare a acestui act, care se pare că, la fel ca şi ceilalţi deputaţi din coaliţie, a citit acest document doar în şedinţa în plen a Parlamentului.

Fiind convinşi că deputaţii din Coaliţie au fost simpli executori ai unui plan machiavelic rusesc, este imperios necesar să aflăm cine este autorul de fapt al declaraţiei votate vineri de Parlamentul Republicii Moldova?

Valeriu Munteanu,
Vicepreşedinte PL, Preşedintele Fracţiunii PL în Parlament

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

La mulţi ani, D-le Roman Andrieş! Reuniunea naţionala al CRPL la Orheiul Vechi