Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

PL 20 de ani — Traiască Libertatea, traiască Unitatea, trăiască şi-nflorească Partidul Liberal!

|versiune pentru tipar||
PL / 20 octombrie 2013 | 
Partidul Liberal

Astăzi, 20 octombrie 2013, Partidul Liberal a sărbătorit 20 de ani de la fondare — 20 de ani de luptă pentru promovarea valorilor liberale şi a intereselor naţionale, pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, pentru consolidarea democraţiei, a statului de drept şi a economiei de piaţă, id est, 20 de ani de luptă pentru Libertate, Dreptate şi Bunăstare!

La sărbătoare au participat sute de lideri liberali din întreaga republică, în frunte cu Preşedintele Partidului, Deputatul Mihai Ghimpu, iar în calitate de moderatori ai evenimentului au fost Corina Fusu, Deputat, Vicepreşedinte PL, Preşedintele OFL (Organizaţia Femeilor Liberale) şi Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL, Preşedintele Fracţiunii Liberale.

Evenimentul a început cu onorarea noului imn PL — “Libertatea — floare a speranţei”, versuri: Simion Ghimpu, muzică: Anatol Dumitraş, interpretat de Corul Moldova, dirijor: Valentin Budilevschi.

Cu această ocazie, PL a realizat şi un film despre istoria şi priorităţile partidului în care au fost incluse principalele realizări ale liberalilor, activitatea politică şi misiunea istorică a partidului. În acest context, Preşedintele PL Mihai Ghimpu le-a mulţumit personal reprezentanţilor conducerii de partid şi a accentuat în discursul său: “Astăzi, misiunea noastră este să măturăm sărăcia din casele cetăţenilor noştri şi să le aducem mult aşteptata bunăstare, dar e de dorit să înţeleagă şi să conştientizeze acest lucru şi cetăţenii. «După cum îţi aşterni, aşa dormi», spune un proverb din viaţă, dar dacă e vorba de politică, eu aş spune: după cum votezi, aşa trăieşti! Eu, stimaţi colegi, vă doresc Dumneavoastră, familiilor Dvs şi tuturor cetăţenilor, să trăiţi minunat şi-n plină libertate şi permiteţi-mi să vă felicit cu ocazia Aniversării a 20-a a Partidului, nu doar pe cei prezenţi în sală, dar pe toţi membrii Partidului. Vă mulţumesc tuturor, din tot sufletul, pentru că aţi acceptat să vă puneţi viaţa Dumneavoastră, a familiilor Dvs, a părinţilor Dvs pe altarul Libertăţii, Unităţii şi Dreptăţii neamului noastru, neamului românesc.

Împreună, în numele Libertăţii, Dreptăţii, Adevărului, Bunăstarii şi Unităţii noastre, ÎNAINTE!

Traiască LIBERTATEA, traiască UNITATEA, TRĂIASCĂ ŞI-NFLOREASCĂ PARTIDUL LIBERAL!

Vă mulţumesc, repetat, pentru verticalitate, pentru demnitate, pentru curaj şi ,nu în ultimul rând, pentru dragostea de OAMENI şi marea dragoste faţa de NEAM şi ŢARĂ!”

Anatol Şalaru, Prim-vicepreşedinte PL, primul preşedinte al Partidului Reformei, al cărui succesor de drept şi politic este PL, cunoscut lider din cadrul Mişcării de Eliberare Naţională, a accentuat: “Au trecut 20 de ani de la fondarea PL, am participat la constituirea acestuia şi situaţia de acum a RM comparativ cu cea de atunci, pare a fi trasă la indigo. După o perioadă confuză, halucinată de orgolii şi trădări, iresponsabilităţi şi interese meschine, care ca un cancer au lovit clasa politică, electoratul, buimăcit fiind, urma să aleagă, în 1993, viitorul Republicii Moldova — o alegerea grea, o alegere pe care RM a ratat-o atunci, căci la conducere au venit agrarienii, care ştim ce au facut din republică. Împăunarea unor lideri, trădările tranfugilor şi colaboraţioniştilor, relansarea schemelor comuniste de jefuire a statului, doar că sub alte culori, luarea deciziilor în dependenţă de interesele personale, de grup şi, mai grav, în interesul Rusiei, dar nu a propriei ţări, ne-au adus în situaţia în care suntem. Astăzi minciuna, scandalul, şantajul şi trucul politic au pus stăpânire pe coridoarele puterii, fac legea şi se simt ca acasă. Dacă nu eram noi, Partidul Liberal, nu sunt sigur că azi se mai băteau cu caramida verde şi albastră închis în piept cei de la guvernare cu semnarea Acordului la Vilnius. Noi am asigurat vectorul european şi nu am permis deturnarea lui spre Moscova şi, e clar, pentru a duce la bun sfârsit opera integrarii europene, va trebui să revenim la guvernare. Suntem realişti şi ne dăm seama că putem reveni la guvernare coalizând cu alte partide democratice, dar, de data aceasta, Partidului Liberal îi va reveni rolul de locomotivă de readucere a forţelor democratice la putere. După ce s-au compromis până peste măsură, PLDM şi PD vor fi nevoiţi să accepte că Partidul Liberal este unica şansă a RM şi se vor alinia în eşalonul condus de un partic politic corect şi cu verticalitate. PL a avut norocul să se debaraseze de leprele politice autohtone, fără ca măcar să depună prea mult efort în acest sens. Ei vor sa vină la guvernare pentru a-şi conduce propriile afaceri, NOI vom veni la guvernare pentru a conduce corect republica, pentru cauza şi interesul cetăţenilor!”

Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte PL, Primar general al mun. Chişinău, a precizat în discursul său: “Vă mulţumesc că sunteţi alături pentru a marca 20 de ani de muncă, de efort şi luptă pentru ca noi să revenim la românism, să reîntregim neamul românesc şi să devenim parte a Uniunii Europene. Suntem un partid şi o echipă călită, nu mai putem fi păcăliţi şi ademeniţi, am trecut prin foc şi pară pentru ca să putem fi astăzi împreună şi să marcăm 20 de ani de activitate. Obligaţia noastră este să ne menţinem organizaţi şi să reuşim să aducem adevărul la uşa fiecărui cetăţean. Cu adevărat, aşa cum a spus şi Dl Preşedinte Mihai Ghimpu, nu există viitor european al republicii, fără Partidul Liberal, pentru că pe noi ne-a unit durerea, suferinţa încă de când au început crimele împotriva poporului nostru- 1812, 1940, 1941, 1949. Bunicii şi străbunicii noştri sunt primii liberali, apoi părinţii care au rezistat deznaţionalizării, spălării de creier şi chinurilor organizate. Ulterior, ne-a unit Mişcarea de Eliberare Naţională, cea care a pornit lupta pentru ca să putem scăpa de jugul rusesc, acesta este criteriul de bază care uneşte echipa Partidului Liberal. Rolul Partidului a fost şi este să menţină flacăra românismului aprinsă, până în ziua când această flacără va arde deasupra întregii republici fără frica că ne-am putea întoarce, din nou, spre est. Misiunea noastră este ca de acum încolo să reuşim să prevedem şi alte lucruri care se pot abate asupra noastră aşa încât, an cu an, PL să meargă înainte. Este o misiune grea, dar nu imposibilă! Oricât de greu ne va fi pe viitor, haideţi, stimaţi colegi, să continuăm lupta şi să urmăm calea corectă, să limităm corupţia şi alte lucruri murdare care se întâmplă astăzi. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere, pentru faptul că muncim împreună, pentru corectitudine, verticalitate şi demnitatea de care daţi dovadă! Felicitări tuturor şi să mergem înainte pentru atingerea obiectivului nostru naţional şi de integrare în Uniunea Europeană”.

Corina Fusu, Vicepreşedinte PL, a accentuat, în numele Femeilor Liberale, că există un partid în Republica Moldova care promovează ideile şi valorile adevărului. “Cel mai valoros capital al unui stat este potenţialul uman — ceea ce înseamnă abilităţi, educaţie şi productivitatea forţei de muncă, iar femeile reprezintă jumatate din acest capital uman.

Dacă e să ne gândim, de ce anume femeile trebuie să fie mai prezente în politică, în posturi unde se iau decizii, în mediul de afaceri? Eu am un singur raspuns — dacă femeile reprezintă jumătate din populaţie, deci, ar trebui să fie aproximativ egale ca număr în rândul reprezentanţilor politici. Faptul că nu se întâmplă aşa se explică prin existenţa unei discriminări intenţionale şi structurale şi alte bariere derivate din aceasta, cum ar fi standardele masculine după care au fost create regulile de reprezentare în poziţiile de top, lipsa parteneriatului în domeniul familial şi insuficienţele politice de reconciliere a vieţii private cu munca.

Femeia lider este o declaraţie de principiu a egalităţii de merite între bărbat şi femeie. Scopul OFL este să identificăm femei care au capacităţi de lider, care îşi doresc să muncească în acest domeniu şi să se dedice adtivităţilor politice. Felicitări, vă mulţumesc că sunteţi alături şi vă sunt recunoscătoare pentru fidelitate şi veticalitate!”, a precizat Preşedinta OFL (Organizaţia Femeilor Liberale).

Cu un mesaj de felicitare pentru Partidul Liberal, cu ocazia aniversării a 20-a de la înfiinţare, a venit şi Sir Graham Watson, Preşedintele ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa). Excelenţa Sa a menţionat: “Îmi pare rău că nu pot fi astăzi alături de DVS, în persoană, dar vă asigur că sunt foarte aproape de DVS sufleteşte. Sunt foarte bucuros pentru că sărbătoriţi cea de-a 20-a aniversare a Partidului, un partid care promovează standardele liberalismului în Republica Moldova. Ştiu că PL a muncit din greu pentru păstrarea cursului european al RM, mai întâi, aflându-se la guvernare, iar acum — în opoziţie. Noi dorim să colaborăm în continuare cu Republica Moldova pentru a o aduce mai aproape de Uniunea Europeană şi sperăm să vedem, în viitorul apropiat, cetăţenii RM în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene. Ştiu că şi voi, ca şi liberali, împărtăşiţi aceeaşi speranţă. În acest context, vă doresc succes în tot ceea ce faceţi pentru a transforma RM într-un stat cu adevărat liberal cu care să ne putem mândri. Mult succes în toate eforturile DVS!”

La eveniment, liberalii au fost onoraţi şi de prezenţa D-nei Mihaela Popa, Senatoare de Iaşi, membru PNL, România, fostă Europarlamentară, care a felicitat Partidul Liberal cu prilejul aniversării a 20 de ani de la fondare: “Vă mulţumesc că m-aţi invitat la acest eveniment deosebit, mă onorează şi mă responsabilizează prezenţa mea. Liberalii sunt cei care iubesc cel mai mult România şi Unitatea tuturor românilor. Atunci când spui «Partidul Liberal», nu poţi să nu te gândeşti la «Libertate», la «om liber», iar omul liber este acel om care nu datorează nimănui libertatea lui şi sunt convinsă că Partidul Liberal are mulţi oameni liberi. Cifra 2 este astăzi regină, pentru că astăzi este 20 octombrie, pentru că astăzi marcaţi 20 de ani de activitate, pentru că simblolul PL îl reprezinta mişcarea în aceeaşi direcţie a 2 oameni uniţi, pentru că 2 reprezintă familia, vă doresc ca în 2020 să fiţi în UE şi Partidul Liberal să fie cel căruia să îi aparţină acest merit. De aceea v-am adus un steag al UE, pe care vi-l dăruiesc cu drag”.

În continuare, Veaceslav Untilă, Vicepreşedinte PL, a precizat: “Daţi-mi voie să felicit toată lumea cu prilejul acestei frumoase sărbători, o sărbătoare care, sunt sigur, este nu numai a noastră, a liberalilor, ci şi a tuturor cetăţenilor care sunt conştienţi că doar Partidul Liberal le poate realiza visul lor de a trăi decent într-un stat civilizat.

Din propria mea experienţă, ştiu că alfabetul democraţiei nu se învaţă într-o zi şi nici în două. Este un proces continuu care tinde mereu să se perfecţioneze. Iar pentru a deprinde mai uşor lecţia democraţiei, oamenii au inventat partidele, ca instituţii unde se adună cei ce împărtăşesc aceleaşi viziuni, pentru a le promova şi a le implementa în viaţă, întru binele tuturor.

Cu alte cuvinte, cei care vor să se implice în politică, au nevoie nu numai de ambiţie, competenţă sau tenacitate, dar şi de multă toleranţă, căci regula democraţiei de partid spune că fiecare părere în parte este subiectivă şi doar decizia luată prin vot este obiectivă. Partidul Liberal s-a condus anume de această regulă şi a mers încet, dar sigur, pe calea pe care şi-a ales-o, rezistând atacurilor din afară şi uneltirilor din interior, ca să ajungă în prezent un partid emblematic şi reprezentativ în politica moldovenească. Acum, când formaţiunile aflate la guvernare şi-au scos măştile, liberalii vor primi un mandat de încredere din partea cetăţenilor, pentru a înlătura consecinţele tuturor acelor nedreptăţi care s-au comis până în prezent. Ştiu că va trebui să muncim din greu, dar liberalii au fost întotdeauna decişi să lupte pentru adevăr, pentru dreptate, pentru binele oamenilor. Este un program de perspectivă, care ne va mobiliza şi ne va călăuzi pentru următorii 20 de ani!”

Cuvânt de felicitare au avut şi alţi lideri liberali, printre care: Ion Cebanu, Preşedintele TL (Tineretul Liberal), Ştefan Vlas, Preşedintele Filialei Teritoriale PL Hânceşti, Valerian Bejan, Preşedintele Filialei Teritoriale PL Teleneşti, Vasile Călmăţui, Preşedintele Clubului Liberal Paris, Alexandru Leviţchi, Clubul Liberal Paris, Olesea Stamati, membră activă PL în Irlanda.

Lilian Carp, Vicepreşedinte PL, Preşedintele Filialei Teritoriale PL Străşeni, a accentuat: “După 200 de ani în care ni s-au spălat creierii că suntem două popoare diferite, că avem 2 limbi diferite, că provenim din popoare diferite, încercând să ne dezbine, liberalii sunt cei care au demonstrat că suntem la fel, că suntem un singur popor şi doar Unitatea ne poate duce înainte. Noi, Partidul Liberal, avem un rol important în societate, trebuie să luptăm pentru formarea constiinţei civice, educaţia patriotică, conştiinţa istorică, iar pentru aceasta avem mult de muncit ca să informăm societatea cine suntem. Felicitări, la muncă şi luptaţi în continuare!”

Mihai Moldovanu, Vicepreşedinte PL, în mesajul său dedicat aniversării a 20 de ani de la fondarea partidului, a accentuat: “Azi, 20 octombrie, când Partidul Liberal îşi marchează frumoşii 20 ani de activitate, afirm cu demnitate, dar şi cu o mare mândrie, că Partidul Liberal s-a dedicat luptei împotriva rusificării şi îndepărtării de adevarata istorie a acestui popor, pentru dreptate şi libertate şi pentru o viaţă mai bună.

Sunt onorat să fac parte dintr-o echipa de oameni oneşti, curajoşi, demni de a reprezenta interesele oamenilor, care au un mare respect pentru eroii neamului şi a celor care au contribuit la edificarea pilonilor pe care se sprijină un stat: istorie, limba, cultură, valori. Doresc să Vă mulţumesc pentru faptul ca suntem uniţi, suntem consecvenţi, corecţi, binevoitori, muncitori şi păstrăm cu sfinţenie valorile liberale. Vă urez tuturor să Vă simţiţi mulţumiţi şi mândri ca aţi contribuit la prosperarea acestei republici”.

Spre sfârşitul evenimentului, Preşedintele Partidului, Mihai Ghimpu, împreună cu cel mai în vârstă membru PL, Boris Vasiliev, autorul cărtii “Stalin mi-a furat copilăria”, au înmânat legitimaţiile de membru PL pentru 20 de tineri liberali, acest moment fiind unul de transmitere a ştafetei şi impulsului de luptă către tânăra generaţie. În acest context, Boris Vasiliev a ţinut să accentueze: “Am visat o viaţă la această zi! Partidul Liberal este unicul care a condamnat şi a desecretizat crimele comunismului pe acest pământ şi pentru aceasta Vă sunt recunoscător! Vă mulţumesc şi vă felicit!”

În mesajul de încheiere, Mihai Ghimpu a menţionat: “Astăzi noi suntem o armată puternică, o armată liberală, o armată care nu poate fi manipulată şi minţită. Puterea trebuie să fie în mâna poporului, nu în mâna unui om! Nimeni nu a suferit atât de mult ca poporul nostru şi nimeni nu a aşteptat cu atâta ardoare tranziţia de la totalitarism la democraţie. Datoria noastră este să explicăm fiecărui om că, dacă îşi doresc cu adevărat să trăiască în libertate, cu demnitate, în bunăstare, atunci să ni se alăture, şi doar aşa putem duce schimbarea până la capăt. Partidul Liberal cu greu a ajuns la structura pe care o avem astăzi, dar avem o structură şi nişte oameni de nezdruncinat! Nu i-a reuşit şi nu-i va reuşi niciodată Moscovei politice să distrugă Partidul Liberal, pentru că noi iubim neamul, oamenii, libertatea şi dreptatea, dar cel mai important este că suntem uniţi, iar aceasta este cea mai puternică armă! Dragostea de neam, ţară, de unitate şi libertate este arma invincibilă, pe care Kremlinul nu o va putea distruge niciodată! Noi creştem generaţii cu adevăr, dreptate şi demnitate, iar sămânţa pe care o semănăm dă roade! Sunt convins că noi vom readuce şi adevărul, şi dreptatea, bunăstarea, unitatea, dorinţa de a reveni acasă, cetăţenilor noştri! Vom lupta pentru readucerea copiilor acasă, pentru integrarea europeană, pentru cauza naţională, pentru unitatea noastră! Vă mulţumesc, vă doresc succes şi nu uitaţi niciodată aceste cuvinte care trebuie să ajungă în fiecare casă, la fiecare masă, pe fiecare pernă chiar — UNITATE, LIBERTATE, DREPTATE ŞI BUNĂSTARE, acesta este PARTIDUL LIBERAL!

Pentru Libertate, pentru Unitate, Partidul Liberal continuă lupta!”

La finalul părţii oficiale a evenimentului, liberalii au onorat imnul “Deşteaptă-te române”, după care au fost invitaţi la o recepţie modestă.

Tot cu ocazia acestui eveniment, liberalii au primit câte o broşură despre istoria Partidului Liberal şi realizările echipei în cei 20 de ani de luptă pentru Libertate, Dreptate, Adevăr şi Bunăstare.

Discursul al Preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, de la evenimentul dedicat aniversării a 20 de ani de la fondarea partidului

Doamnelor şi domnilor,
Onoraţi oaspeţi,
Stimaţi colegi!

Astăzi, 20 octombrie, ne-am întrunit în această sală pentru a sărbători, pe cât de modest se poate, aniversarea a 20-a de la înfiinţarea Partidului. Uniţi în jurul ideii europene şi naţionale, noi, liberalii, am parcurs o cale nici lungă, nici scurtă — 20 de ani. Dacă am compara cu vârsta unui om, 20 de ani înseamnă cea mai frumoasă vârstă, iar dacă am vorbi din punct de vedere al timpului, înseamnă cea mai bună experienţă- practic suntem de-o vârstă cu Republica Moldova. Ce-i drept, succesele Republicii lasă de dorit în comparaţie cu succesele PL. Iată şi motivul pentru care Partidul nostrum, în aceşti 20 de ani, a luptat pentru Libertatea, Adevărul, Dreptatea şi Bunăstarea cetăţenilor noştri şi va continua să lupte. Schimbarea trebuie dusă până la capăt!

Trebuie să vă reamintesc, pentru dreapta istorie, că la începutul începutului a fost Partidul Reformei, al cărui prim preşedinte a fost bunul meu prieten, prieten de o viaţă, care şi astăzi este alături de mine, unul din liderii Mişcării de Eliberare Naţională, Preşedintele cenaclului “Alexe Mateevici”, Anatol Şalaru. Anume la insistenţa lui Anatol am devenit Preşedintele Partidului Reformei,deoarece ambii conştientizam că politica în Republica Moldova depinde de preşedintele partidului/ partidelor. Anume datorită lui suntem astăzi împreună, uniţi pentru cauza europeană şi naţională. Domnule Anatol Şalaru, între noi fievorba, mă costă, şi nu ieftin!, această funcţie. Oricum, îţi mulţumesc, bunul meu prieten de cauză şi de viaţă.

Stimaţi prieteni,

În această perioadă a avut loc o conferinţă de constituire a Partidului şi trei Congrese. De fiecare dată, Congresele noastre au adoptat documente programatice de care ne-am condus în lupta politică, afirmând identitatea Partidului Liberal. Suntem un partid de dreapta, care are la temelia sa ideile liberale clasice, dar şi valorile noastre naţionale. Anume asta ne deosebeşte de alte partide de pe scena politică şi ne face într-un fel unici. În toţi aceşti 20 de ani, am ars ca o flacără şi pentru libertăţile fundamentale ale oamenilor, dar şi pentru valorile şi idealurile noastre naţionale. Noi am fost cei care am apărat interesele naţionale fundamentale ale Republicii Moldova. Noi am luptat consecvent pentru independenţa politică reală a statului, am votat unii, inclusiv eu, pentru Declaraţia de independenţă, pentru retragerea armatei ruse şi a arsenalului militar din stânga Nistrului. Noi am militat întotdeauna pentru afirmarea deplină a limbii, culturii şi spiritualităţii române, pentru protejarea identităţii româneşti a românilor din teritoriile ocupate de Rusia.

Stimaţi colegi,

Dumneavoastră cunoaşteţi Programul nostru, cunoaşteţi obiectivele politice pe care le urmărim, şi de aceea n-o să intru în detalii, ci am să punctez doar principalele momente.

Noi am participat la alegerile parlamentare din 1994, 1998 şi 2001, dar schimbarea reală, creşterea PL s-a produs în 2007, prin participarea la alegerile pentru funcţia de Primar General al Chişinăului, când Dorin Chirtoacă a devenit Primar General al Capitalei. Deci, primul moment de glorie al PL în lupta pentru Libertate, Dreptate, Adevăr şi Bunăstare a fost la 17 iunie 2007, când Dorin Chirtoacă şi Partidul Liberal în ansamblu a obţinut o victorie netă în lupta cu comuniştii. Cred că anume datorită acestei victorii, Partidul Liberal a reuşit să aducă Republicii Moldova cursul european şi a făcut posibilă, la alegerile parlamentare din aprilie 2009, înlăturarea comuniştilor de la Putere, crearea AIE-1 şi, ulterior, în 2010, AIE-2.

Trebuie să ştiţi că PL este iniţiatorul, autorul denumirii şi artizanul principal al Alianţei pentru Integrarea Europeană — construcţia politică ce a afirmat vectorul integrării europene a Republicii Moldova. Rezultatul se va vedea în noiembrie, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, când vor fi parafate Acordurile de Asociere şi cel de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană. Nu este în întregime ceea ce am vrut noi, PL. La Vilnius, noi trebuia să semnăm deja aceste acorduri, nu să le parafăm. Dar ne-a împiedicat criza politică de la începutul anului, provocată de Vlad Filat, când acesta, probabil la îndemnul unor forţe din afară, duşmănoase cursului nostru de integrare europeană, a rupt acordul de alianţă: la 13 februarie 2013, ora 13.00. Acesta era marcajul FSB-ului: 13–13–13. Acesta era, în realitate, mesajul Kremlinului transmis Republicii Moldova.

Dacă acum, la Vilnius, vor fi parafate acordurile respective, atunci semnarea lor, dar şi a acordului de liberalizare a vizelor, se poate întâmpla în lunile mai-iunie 2014, sau în toamna lui 2014, aşa cum afirmă partenerii noştri din UE. Menţionez lucrurile acestea, întrucât pentru atingerea acestor scopuri, PL a depus eforturi mari în Parlament, în Guvern, inclusiv eu personal, cât am fost preşedinte de Parlament şi Preşedinte interimar al Republicii. Şi astăzi, fiind în opoziţie, facem acelaşi lucru — totul ce ţine de integrarea europeana are susţinerea deputaţilor fracţiunii Partidului Liberal.

Poate nu e locul şi ziua potrivită, dar trebuie să vă spun că Rusiei i-a reuşit să lungească procesul de integrare europeană cu cel puţin un an şi acest lucru l-a făcut cu ajutorul lui Vlad Filat. PLDM şi Filat au avut, din păcate, un rol foarte negativ în pregătirea viitorului european al RM — rol de cal troian al Rusiei în AIE, prin care s-a încercat deturnarea obiectivului nostru strategic şi compromiterea noii politici a AIE pe plan intern şi extern.

De asemenea, trebuie de subliniat că, în actuala situaţie geopolitică, obiectivul major al Partidului Liberal rămâne integrarea RM în NATO. Noi nu abandonăm acest scop şi vom lupta în continuare pentru atingerea lui. Numai integrarea noastră în arhitectura de securitate a UE, în Alianţa Nord-Atlantică ne poate pune la adăpost de imperialismul Rusiei.

Stimaţi colegi, dragi liberali!

O dimensiune de bază a activităţii Partidului a fost şi este procesul dificil de recuperare a memoriei istorice. PL a apărat cu eficienţă şi cu rezultate concrete adevărul despre românismul Republicii Moldova, a acţionat cu perseverenţă pentru păstrarea şi înveşnicirea memoriei victimelor celui mai crud genocid la care a fost supus poporul nostru de către regimul comunist. Amintesc aici decretul istoric privind ocupaţia sovietică din 28 iunie 1940 pe care l-am semnat ca Preşedinte interimar, desecretizarea arhivelor KGB, comemorarea a 200 de ani de ocupaţie rusească, ampla construcţie de monumente în memoria victimelor regimului în zeci de localităţi rurale, culminând cu Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist de la Gara Feroviară din Capitală, realizat de către Primarul General, Prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă. La toate aceste acţiuni a participat întreg Partidul şi vă mulţumesc din toată inima că aţi înţeles cât de important este pentru neamul nostru şi pentru acest multpătimit pământ al Basarabiei ca să nu uite de unde se trage şi încotro se îndreaptă. Permiteţi-mi, dragi colegi, stimaţi oaspeţi, să-i mulţumim în mod special, din partea dumneavoastră şi din partea mea, ca Preşedinte, Primarului General, Dorin Chirtoacă, pentru acest monument, care înseamnă nu doar monumentul durerii, ci şi monumentul demnităţii noastre, care simbolizeazăvictoria noastră asupra celor care ne-au ocupat. Odată ce ocupanţilor nu le-a reuşit să ne şteargă memoria, vorba scriitorului Aitmatov, înseamnă că noi suntem mai puternici ca ei.

Partidul Liberal este un Partid incomod, un partid care deranjează, pentru că spunem adevărul. Suntem incomozi atât pentru cei care guvernează şi fac afaceri pe seama statului, furând bănci şi aeroporturi, făcând contrabandă, cât şi pentru puterea străină care se împotriveşte dorinţei noastre de a ne integra în Uniunea Europeană. Ce, credeţi că ni se iartă Decretul privind ocupaţia sovietică, demersurile noastre către NATO, cererile repetate în forurile internaţionale de retragere a armatei ruse din Transnistria? Nu ni se iartă. De aceea, Lavrov încă din 2011, când a vizitat Chişinăul, a cerut scoaterea noastră de la Guvernare.

Dragi colegi, cea mai importantă luptă a PL este şi rămâne încă, lupta pentru eliberarea noastră din sfera de influenţă a Rusiei, pentru eliminarea ocupaţiei militare a Federaţiei Ruse în Transnistria. Aceasta este misiunea istorică a noastră. Ne-am asumat-o şi nu vom renunţa la ea. Vă mulţumesc pentru această asumare şi pentru această luptă grea, dar sfântă.

Aşa cum spun întotdeauna, Libertatea nu se cucereşte în genunchi şi nu se cerşeşte de la ocupant. Mă refer la cum ar trebui să fie politica externă a Republicii Moldova, care nu se poate face fără demnitate naţională, fără voinţă politică, fără bărbăţie. Dacă nu ai aceste trăsături, atunci trimiţi Aramata Naţională să defileze în Piaţa Roşie, cum au făcut foştii noştri colegi de Alianţă, în frunte cu fostul “Şăf”.

Cu toate greutăţile şi problemele din Alianţă, PL-ului i-a reuşit ceea ce nu le-a reuşit altora de până acum în Republica Moldova: Condamnarea comunismului! PL este singurul Partid care nu doar a luptat, ci şi a izbutit condamnarea, prin lege, a comunismului şi interzicerea simbolicii comuniste.

Acum, câteva cuvinte despre pozitia noastră faţă de Coaliţia Proeuropeană, sau Coaliţia AEROBANK, cum am poreclit-o eu. Însăşi denumirea reprezintă un pas înapoi: denumirea nu conţine obiectivul de integrare europeană, ci doar o aluzie la orientarea generală a RM. Deci, e un regres în comparaţie cu AIE. Apropo, trebuie să vă spun că, iniţial, în 2009, de la bun început Filat propunea ca viitoarea Alianţă să se numească “Alianţa Pro-Europa”, noi, însă, n-am cedat, şi ea timp de aproape patru ani s-a numit AIE.

Aşadar, e tare suspectă denumirea şi nu se ştie cu ce se va termina totul. De ce nu au numit-o AIE-3, că doar oricum grupul trădătorilor fruntaşi a fost cooptat în coaliţie?

Noi, adevăraţii deputati liberali din Parlament, votăm, dupa cum am spus, toate proiectele de legi care susţin angajamentul nostru faţă de Uniunea Europeană. În rest, la atâtea matrapazlâcuri pe care le face Guvernul şi Parlamentul, aţi văzut că am avut multe conferinţe de presă şi declaraţii în care am condamnat dezmăţul oligarhilor, acoperit prin hotărâri de guvern. Mă refer la jaful BEM şi la concesionarea Aeroportului. În denumire sunt “proeuropeni”, dar faptele lor arată că sunt PRO-EUROASIATICI. Vom vedea ce urmează după BEM şi Aeroport.

Tare mi-i teamă că, în lăcomia lor, coaliţia să nu devină Aero-Bank-CFM-CTC-Telecom ş.a.m.d., pregătind, astfel, drumul pentru revenirea comuniştilor la Putere după alegerile parlamentare din 2014. Asta ar fi cea mai proastă situaţie în care s-ar pomeni RM după semnarea Acordului de Asociere cu UE. Iată de ce-i criticăm dur de tot, ei trebuie să înţeleagă că doar prin pierderea încrederii în ei, alegatorii vor reveni înapoi la comunişti. Astăzi, R. Moldova, din pacate, poate avea o guvernare democratica doar în coaliţie. Şi ne întrebam, de ce foştii colegi de Alianţă fac anume această politică? Sa nu dea Domnul să fie o politica conştientă. Vom trăi şi vom vedea!

Dragi colegi liberali,

Partidul nostru este un partid cu vocaţie istorică, de aceea şi misiunile pe care ni le asumăm poartă o accentuată dimensiune istorică. Noi ne-am asumat misiunea de a elibera Republica Moldova de o guvernare comunistă şi am adus această misiune la îndeplinire. Noi ne-am angajat să rostim şi să promovăm adevărul istoric despre românii moldoveni şi acum acest adevăr, datorită nouă, este cunoscut în toată Europa.

Ca partid, dacă-mi permiteţi, PL astăzi este succesor al Mişcării de Eliberare Naţională. Misiunea istorică a PL este să construim societatea democratică şi statul de drept, după ce îi vom elimina de pe scena politică pe exponenţii ideologiilor totalitare şi ai capitalismului oligarhic; să ducem până la capăt împlinirea obiectivelor strategice de integrare în Uniunea Europeană şi în Alianţa Nord-Atlantică; să realizăm idealul bisecular de unitate naţională.

Astăzi, însă, misiunea noastră este să măturăm sărăcia din casele cetatenilor nostri şi să le aducem mult aşteptata bunăstare, dar e de dorit să înţeleagă şi să conştientizeze acest lucru şi cetăţenii. După cum îşi astern, aşa dormi, spune un proverb din viaţă, dar dacă e vorba de politică, eu aş spune, după cum votezi, aşa trăieşti!

Eu, stimaţi colegi, vă doresc Dumneavoastra, familiilor D-stră, tuturor cetăţenilor, să trăiţi minunat şi-n plină libertate şi permiteţi-mi să Vă felicit cu ocazia Aniversării a 20-a a Partidului, nu doar pe cei prezenţi în sală, dar pe toţi membrii Partidului. Vă mulţumesc tuturor, din tot sufletul, pentru ca aţi acceptat să Vă puneti viaţa Dumneavoastră, a familiilor D-stre, a părinţilor D-stră pe altarul Libertăţii şi Dreptăţii neamului noastru, neamului românesc.

Împreună, în numele Libertăţii, Dreptăţii, Adevarului, Bunăstării şi Unităţii noastre, ÎNAINTE!

Trăiască Libertatea! Trăiască Unitatea! Trăiască şi-nflorească Partidul Liberal!

Vă mulţumesc, repetat, pentru verticalitate, pentru demnitate, pentru curaj şi, nu în ultimul rând, pentru dragostea de OAMENI şi marea dragoste faţă de NEAM şi ŢARĂ!

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Juristului V. Munteanu: Luare de cuvânt la cea de-a doua moţiune de cenzură a bolşevicilor