Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Training — “Consolidarea Organizaţiilor Politice de Tineret”

|versiune pentru tipar||
PL / 23 februarie 2014
Partidul Liberal

În perioada 21–23 februarie 2014, în colaborare cu IDI (International Democratic Initiative) şi D66 (Dutch Demoratic Party), Tineretul Liberal a organizat un seminar de instruire pentru tinerii liberali cu tema: “Consolidarea Organizatiilor Politice de Tineret”.

La training au participat 50 de tineri liberali, scopul seminarului fiind înţelegerea strategică fundamentală şi dezvoltarea abilităţilor practice cu privire la strategia de dezvoltare a unei organizaţii de tineret.

Seminarul a fost conceput ca un eveniment dublu: În prima parte a programului, participanţii s-au axat pe schimbul de experienţă şi dezvoltarea de idei noi cu privire la probleme fundamentale ale modului de organizare a echipei. În a doua parte, participanţii la program au identificat şi însuşit fundamentele gândirii strategice şi de planificare strategică, formându-şi competenţe de consolidare a unei organizaţii de tineret.

La seminar au participat, în calitate de invitaţi, Deputatul Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal şi Ion Cebanu, Preşedintele Tineretului Liberal, iar în calitate de organizator şi trainer — Sergiu Boghean, ofiţer internaţional al Partidului Liberal.

În cadrul evenimentului, Preşedintele PL a accentuat că tinerii reprezintă un potenţial considerabil al dezvoltării societăţii, de aceea ei trebuie să se implice în viata publică. Mihai Ghimpu a menţionat că tinerii trebuie să fie motivaţi să schimbe lucrurile în bine şi trebuie să manifeste interes faţă de soarta şi viitorul republicii. “Trebuie să fiţi motivaţi, căci motivaţia fiecăruia naşte o concurenţă sănătoasă care ne permite să evoluăm şi să devenim mai buni. Partidul Liberal este singurul partid care promovează tinerii şi contribuie la formarea unei noi generaţii de politicieni — Dorin Chirtoacă, Primar General al mun. Chişinău, Prim-vicepreşedinte al Partidului, Deputatul Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL, Ion Cebanu, Preşedintele Tineretului Liberal, ex-Ministru al Tineretului şi Sportului. Viitorul este în mâinile tinerilor, iată de ce este foarte important să investim în educarea corectă a tinerilor pentru ca aceştia să promoveze cu mândrie şi demnitate valorile naţionale, liberale şi europene. Bineînţeles că voi trebuie să daţi dovadă de ambiţie, perseverenţă şi consecvenţă şi trebuie să-i îndrumaţi şi pe alţii din generaţia voastră să fie activi, întrucât indiferenţa este distrugătoare, iar R. Moldova are nevoie de cetăţeni activi, corect informaţi, care vor lupta cu demnitate pentru a asigura republicii un viitor mai bun în marea familie a statelor europene”.

Pe lângă cunoştinţele teoretice, tinerii liberali au participat la o serie de activităţi din cadrul seminarului menite să le dezvolte abilităţile practice de implementare a cunoştinţelor acumulate în cadrul seminarului.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Mesaj de felicitare D-lui Alexandru Volcov, Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Bălţi Conferinţa Organizaţiei Teritoriale PL Hânceşti