Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Conferinţele Organizaţiilor Teritoriale PL Teleneşti şi Sângerei

|versiune pentru tipar||
PL / 17 martie 2014
Partidul Liberal

Organizaţiile Teritoriale PL Teleneşti şi Sângerei au convocat duminică, 16 martie 2014, Conferinţele Teritoriale la care a participat şi Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal.

Pe ordinea de zi a şedinţelor au figurat următoarele chestiuni: prezentarea rapoartelor de activitate ale Organizaţiilor Teritoriale; alegerea conducerii Organizaţiilor Teritoriale PL din Teleneşti şi Sângerei; delegarea participanţilor la Congresul Republican al Partidului Liberal şi prezentarea situaţiei social-politice din republică de către Mihai Ghimpu, Preşedintele PL.

Conferinţa Organizaţiei Teritoriale PL Teleneşti

Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Teleneşti,Valerian Bejan, a prezentat raportul de activitate al Organizaţiei în care a enumerat realizările Partidului Liberal în r. Teleneşti. Valerian Bejan a accentuat proiectele iniţiate de către consilierii locali şi raionali din partea PL în localităţi şi în or. Teleneşti şi a enumerat cele mai importante realizări ale Organizaţiei. Totodată, Preşedintele filialei a trasat obiectivele Organizaţiei pentru acest an şi a accentuat că echipa PL din Teleneşti este puternică şi se implică în multe activităţi locale sau organizate de către Conducerea partidului, având scopul realizării schimbării până la capăt.

Ulterior, raportul de activitate a fost pus în dezbatere, iar participanţii şi-au exprimat încrederea şi susţinerea faţă de conducerea filialei şi a partidului, propunând o serie de acţiuni pentru informarea corectă a locuitorilor din r. Teleneşti. Delegaţii Conferinţei au precizat că sunt mândri de faptul că sunt membri ai PL şi apreciază activitatea parlamentară a Deputaţilor PL, care asigură respectarea legii şi apără interesele cetăţenilor.

Cu votul unanim al delegaţilor Conferinţei au fost aleşi: preşedinte — Valerian Bejan, vicepreşedinţi — Ion Tulbure şi Anton Lorete, iar Preşedintele Organizaţiei Tineretului Liberal şi Preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale sunt, conform statutului, şi vicepreşedinţi ai Organizaţiei. În calitate de secretar coordonator a fost ales Vasile Frunză.

Conferinţa a ales membrii Biroului Permanent al Organizaţiei, ai Consiliului Teritorial, precum şi membrii Comisiei de Etică şi Disciplină şi Comisiei de Cenzori, totodată, au fost delegaţi participanţii la Congresul Partidului, care va avea loc la data de 25 mai a.c.

În alocuţiunea sa, Preşedintele Partidului Liberal s-a referit la situaţia politică internă şi externă, a informat delegaţii despre situaţia creată în Ucraina şi declaraţia adoptată de PL cu privire la agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, accentuând că Partidul Liberal a fost primul partid care a luat atitudine şi a spus lucrurilor pe nume, adoptând această declaraţie oficială. Totodată, Domnia Sa a informat participanţii la Conferinţă despre activitatea parlamentară a Deputaţilor PL, încălcările Coaliţiei de guvernare, a subliniat politica partidului şi priorităţile acestuia pentru anul curent.

“Istoria nu a uitat numeroasele trădări. Această tristă tradiţie continuă şi astăzi, pentru că din laşitatea multora am pierdut cea de-a doua şansă de a aprinde flacăra libertăţii în R. Moldova. Am fost trădaţi după 1989 şi am fost trădaţi din nou, după ce am format Alianţa pentru Integrare Europeană.

Unde sunt astăzi acele partide care erau în topul preferinţelor în primul deceniu, după semnarea Declaraţiei de Independenţă? Unde au ajuns partidele care n-au ţinut cont de interesele oamenilor? Acolo unde le era pregătit locul din start, pentru că au promis foarte multe, dar au uitat de cetăţeni imediat cum au ajuns la Putere. Exact acelaşi lucru se va întîmpla şi în toamna acestui an, pentru că lumea nu mai crede în promisiuni gratuite, dar nici în orez şi macaroane, oferite în ziua alegerilor. Timpul minciunilor a expirat şi Măria Sa, alegătorul, va taxa hotia, laşitatea, trădarea şi minciuna”, a menţionat Preşedintele Partidului Liberal.

Conferinţa Organizaţiei Teritoriale PL Sângerei

În urma prezentării raportului de activitate de către Preşedintele Organizaţiei, Grigore Condorachi, delegaţii Conferinţei au pus în discuţie mai multe chestiuni ce ţin de activităţile organizate de filiala PL Sângerei întru dezvoltarea Organizaţiei şi sporirea rezultatelor prin eficientizarea muncii în echipă şi buna colaborare cu celelalte Organizaţii ale Partidului.

În urma deliberărilor, Conferinţa Organizaţiei Teritoriale PL Sângerei a hotărât:

De asemenea, Conferinţa a ales membrii Biroului Permanent şi ai Consiliului Teritorial al Organizaţiei, Comisia de cenzori, Comisia de etică şi disciplină şi a fost votată lista delegaţilor la Congresul republican al Partidului Liberal.

Participanţii la adunare şi-au exprimat încrederea în Conducerea PL, dar şi în echipa puternică pe care o are Partidul — “Am cunoscut o ascensiune vizibilă încă din 2007, când am avut 5 consilieri locali. Cu certitudine, cetăţenii înţeleg că suntem unicul partid politic care luptă pentru ca cetăţenii să aibă un trai mai bun, care le apără interesele şi nu vom dezamăgi aspiraţiile lor” — a declarat Alexandru Andriţchi (comuna Sângereii Noi).

Preşedintele Partidului Liberal a mulţumit delegaţilor pentru munca pe care o depun şi pentru că au rămas consecvenţi valorilor promovate de partid, menţionînd că schimbarea poate fi realizată doar împreună, totul depinde doar de cetăţeni, de faptul pentru care viitor vor vota la parlamentarele din noiembrie 2014 şi alegerile locale din iunie 2015.

“Întrucât PL este unicul partid care nu se supune politicii Kremlinului şi nu se alătură hoţiilor şi fărădelegilor celor care se află la guvernare, mereu s-a încercat înlăturarea acestui partid. Dar niciodată nu vor reuşi, noi suntem puternici pentru că luptăm pentru cetăţeni, le apărăm interesele şi vrem să aducem bunăstare în fiecare casă şi familie. Mereu am slujit doar poporului meu. Ştiu că pot conta în orice moment pe fiecare dintre voi şi vă mulţumesc pentru această verticalitate. Cu greu, dar am reaprins flacăra dreptăţii, fapt pentru care am fost apreciaţi şi tot mai mulţi oameni se alătură echipei liberale. Vom lupta până vom realiza schimbarea pe care ne-am asumat-o şi nu vom dezamăgi cetăţenii care ne-au acordat votul lor de încredere. Avem o echipă puternică, de profesionişti, cu oameni corecţi, oneşti, cu verticalitate şi nu doar avem şansa, dar suntem siguri că vom reuşi să creăm un trai mai bun pentru cetăţenii republicii, cu pensii, salarii şi burse decente şi oportunităţi pentru tineri”, a conchis Mihai Ghimpu.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Liberalii din Dubăsari au comemorat 22 de ani de la declanşarea războiului de pe Nistru pe Platoul Coşniţa Deputaţii PL au depus o sesizare la CC privind afacerea cu ţigări a Coaliţiei de guvernare