Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Dorin Chirtoacă, Primarul General al mun. Chişinău — responsabil în faţa chişinăuienilor

|versiune pentru tipar||
PL / 17 iunie 2014 | 
Partidul Liberal

Primarul General al Municipiului Chişinău şi Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a prezentat astăzi cel de-al VII-lea bilanţ de activitate în calitate de edil al Chişinăului. Evenimentul a avut loc în incinta teatrului “Mihai Eminescu” din capitală, la eveniment fiind prezenţi, Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, chişinăueni şi alţi oaspeţi ai capitalei.

Raportul edilului capitalei a fost format din trei capitole. În prima parte s-a referit la activitatea din ultimele doisprezece luni, în partea a doua a prezentat priorităţile pentru următoarele luni, iar în partea a III-a a prezentat o agendă de dezvoltare a Chişinăului pe tot parcursul secolului XXI.

Ca principale realizări în ultimul an, Dorin Chirtoacă a enumerat asamblarea la Chişinău a 20 de troleibuze moderne, începerea lucrărilor la strada pietonală, semnarea contractelor de reconstrucţie a mai multor străzi din oraş, printre care Bd. Ştefan cel mare şi Sfânt şi str. Alecu Russo, atragerea resurselor financiare pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, inclusiv modernizarea staţiei de epurare a apelor uzate, curăţirea râului Bâc, precum şi inaugurarea monumentului în memoria victimelor deportărlor regimului comunist de ocupaţie şi a lui Carol Schmidt, fost primar al Chişinăului între anii 1877–1903, care a avut o contribuţie deosebită la modernizarea oraşului.

În aceeaşi ordine de idei, Primarul general a amintit şi despre programele sociale, alocaţii pentru perioada rece a anului, pentru transportul public, locuri de joacă pentru copii şi altele.

În ceea ce priveşte obiectivele de infrastructură, pentru următoarele 12 luni, Dorin Chirtoacă a enumerat că are în plan să continue cu reparaţia străzilor, cel puţin 10 străzi pe an, cu reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, instalări de sensuri giratorii în intersecţii pentru a fluidiza traficul rutier, continuarea lucrărilor de renovare a Parcului “Valea Morilor”, parc care urmează să devină “plămânii capitalei”. La fel, Dorin Chirtoacă are în gând să înceapă şi reconstrucţia clădirii Primăriei Municipiului Chişinău.

Referitor la agenda XXI, Dorin Chirtoacă şi-a pus obiectivele ca Centrul istoric al oraşului să fie reabilitat, să fie elaborate legi care să sancţioneze proprietarii de monumente de arhitectură care nu fac nimic pentru conservarea acestora. La fel, în următorii ani fiecare locuitor al capitalei va fi asigurat cu spaţiu locativ de minim 12 mp, atingând astfel nivelul de trai decent.

Tot în următorii ani, conform agendei XXI, locuitorii Chişinăului ar urma să beneficieze de servicii de calitate, iar transportul public va fi susţinut şi va deveni reţeaua principală de deplasare a locuitorilor prin capitală.

Sursa: www.pl.md

Conducerea PL a avut o întrevedere cu oficiali din Lituania Valeriu Munteanu: V.V. Filat se ruşinează cu concetăţenii săi!