Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Veşnică memorie eroilor care au luptat pentru libertatea noastră!

|versiune pentru tipar||
PL / 28 iunie 2014 | 
Partidul Liberal

Conducerea Partidului Liberal, în persoana Preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, a Prim-vicepreşedintelui PL, Dorin Chirtoacă, Primar General al mun. Chişinău, precum şi a vicepreşedinţilor — Corina Fusu, Valeriu Munteanu, Veronica Herţa, Veaceslav Untilă, Lilian Carp, Victor Culicovschi, împreună cu Preşedinţi ai Organizaţiilor Teritoriale ale PL, membrii Biroului Politic Central al PL, secretariatul general, liderii Tineretului Liberal şi liderele Organizaţiei Femeilor Liberale, au depus flori astăzi, 28 iunie, de Ziua Ocupaţiei Sovietice, la piatra comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a comemora victimele regimului comunist de ocupaţie.

La ceremonia de depunere de flori, participanţii au venit cu drapele PL, R. Moldova, UE şi NATO şi pancarte pe care era scris — “28 iunie — Ziua Ocupaţiei Sovietice”. Drapelele Republicii Moldova au fost legate şi cu o panglică neagră, de doliu, pentru a accentua că 28 iunie simbolizează o zi de doliu pentru neamul nostru, este ziua care a fost declarată prin Decretul fostului Preşedinte Interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, Ziua Ocupaţiei Sovietice.

După ceremonia de depunere de flori, Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, a declarat că “Am fost, sântem şi vom fi copii neamului celor care au dorit şi au luptat pentru libertate! Tragedia neamului nostru nu poate fi comparată cu nici un popor, întrucât nu există azi nici un popor care sa fie separat în 3 părţi, aşa cum neamul românesc este împărţit în 3 state. 28 iunie 1940 — Ziua ocupaţiei, este o zi neagră pentru toţi românii! Astăzi comemorăm conaţionalii noştri, victime ale represiunilor sovietice şi ale regimului totalitar comunist. Veşnică memorie eroilor care au luptat pentru libertatea noastră!”

Partidul Liberal condamnă orice ocupaţie, inclusiv şi ocupaţia din 1992 a teritoriului din stânga Nistrului, tot de către Federaţia Rusă. Orice popor, indiferent de puterea lui economică sau militară, are aceleaşi drepturi şi este în drept să trăiască sub aceeaşi lege şi în aceeaşi credinţă.

Depunerea de flori face parte din programul CARAVANEI LIBERTĂŢII, dedicată comemorării zilei de 28 iunie.

Sute de liberali au pichetat Ambasada Federaţiei Ruse şi au pornit în CARAVANA LIBERTĂŢII!

Sute de membri şi simpatizanti ai Partidului Liberal, însoţiţi de conducerea de vârf a partidului şi preşedinţii Organizaţiilor Teritoriale ale PL au pichetat Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova de Ziua Ocupaţiei Sovietice — 28 iunie. Zeci de maşini cu pancarte “28 iunie — Ziua Ocupaţiei Sovietice”, “JOS OCUPAŢIA”, “NATO — securitatea noastră”, “ Jos mâinile de pe Ucraina”, “CARAVANA LIBERTĂŢII” au stat aliniate, pregătite de marş, pe bd. Ştefan cel Mare, în apropierea Ambasadei Federaţiei Ruse.

Liderii Partidului Liberal — Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedintele Partidului, Primar General al mun. Chişinău, Corina Fusu, Valeriu Munteanu, Lilian Carp, Veronica Herţa, Veaceslav Untilă, Vicepreşedinţi PL, precum şi Preşedinţii Organizaţiilor Teritoriale ale Partidului Liberal, liderii Tineretului Liberal, în frunte cu Preşedintele Ion Ciobanu, liderele Organizaţiei Femeilor Liberale au scandat “LIBERTATE!”, “Armata rusă afară!”, “Jos Putin!”, “Jos ocupaţia!”, “Vrem în NATO!” ş.a. şi au rostit discursuri în faţa Ambasadei, având susţinerea participanţilor.

Participanţii la eveniment au păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie, dar şi în memoria ucrainenilor care şi-au pierdut viaţa în lupta pentru viitorul european al Ucrainei.

În cadrul evenimentului, Corina Fusu a menţionat că “astăzi, 28 iunie, zi declarată prin Decretul ex-Preşedintelui Interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, zi a ocupaţiei sovietice, ne aminteşte de trecutul tragic al poporului nostru. Este o pagină neagră în istoria românilor, dar dacă suntem aici, suntem mulţi, suntem împreună şi suntem demni, înseamnă ca poporul român este un popor puternic, este un popor care supraveţuieşte tuturor vicisitudinilor şi greutăţilor sorţii. Suntem demni, vrem să fim liberi şi independenţi!”

Corina Fusu a menţionat şi despre semnarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană, care a avut loc pe 27 iunie 2014 — “ Ieri, 27 iunie 2014, a fost semnat Acordul de Asociere dintre UE şi trei state, foste republici ale URSS — R. Moldova, Georgia şi Ucraina. Aceasta înseamnă că am făcut un pas spre viitor, că ne-am rupt de trecutul sovietic care ne-a adus sărăcie, chinuri şi umilinţă. Ne aşteaptă o cale lungă, o cale dificilă, dar trebuie să dăm dovadă de perseverenţă şi consecvenţă pentru ca în scurt timp să devenim toate 3 state — membre ale Uniunii Europene”.

În continuare, Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, a declarat: “1940, 28 iunie, noaptea, Rusia Sovietică a hotărât să repete evenimentele din 1812, an în care a fost ruptă Basarabia din Ţara Moldovei. Doar 22 de ani ne-a reuşit nouă, poporului român, să fim împreună, să trăim în unitate şi pace ca şi multe alte popoarelor. Nici astăzi Rusia, fie ea ţaristă, sovietică sau democratică, nu vrea să accepte că şi celelalte popoare, la fel ca poporul rus, au dreptul să-şi hotărască soarta şi viitorul. Dovadă este agresiunea militară împotriva Ucrainei şi anexarea Crimeii, agresiunea militară din 1992 de pe Nistru şi ocuparea teritoriului din stânga Nistrului, agresiunea din Georgia din 2008. Politica Federaţiei Ruse este o ruşine nu doar a sec. XX, dar şi a sec. al XXI-lea!”

Mihai Ghimpu a adresat un mesaj către Vladimir Putin: “Vladimir Vladimirovici, pentru ca să fii Preşedinte, trebuie să fii şi om! Poporul rus nu merită ruşinea aceasta! Împăcaţi-vă cu libertatea şi egalitatea popoarelor. Şi noi avem o istorie bogată şi glorioasă, poate chiar mai bogată decât a poporului rus! Treziţi-vă! Mergeţi şi îmbrăţişaţi-vă fraţii din Ucraina, dar nu împuşcaţi în ei!”

Mihai Ghimpu a mai declarat la pichetare că “Niciun imperiu nu a reuşit să oprească lupta pentru libertate! Noi vrem să trăim în pace, vrem să avem relaţii bune cu Federaţia Rusă, cu poporul rus, dar condamnăm politica ocupantă a Rusiei. Nu există viitor fără trecut, nu există viitor fără prezent. Astăzi, noi, românii moldoveni, ne construim viitorul, punem piatră cu piatră la fundamentul libertăţii şi dreptăţii noastre! JOS OCUPAŢIA! Jos Putin! Jos mâinile de pe Ucraina! Trăiască libertatea!”

Aripa tânără a Partidului Liberal a pichetat de numeroase ori Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova, cerând Federaţiei Ruse să-ţi retragă armata de pe teritoriul republicii. Despre aceasta a menţionat şi Ion Purice, Preşedintele Clubului Studenţilor Liberali — “Noi, tinerii liberali, vă cerem nu ştiu pentru a câta oară să vă retrageţi armata de pe teritoriul Republicii Moldova. Voi aţi trimis părinţii şi buneii noştri în Siberii de Gheaţă! Rusia, voi ne-aţi ocupat! Noi nu v-am iertat!”

Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte al PL, Primarul General al mun. Chişinău a declarat că prezenţa într-un număr atât de mare la pichetarea Ambasadei este o dovadă în plus că membrii Partidului Liberal nu sunt indiferenţi faţă de trecutul, prezentul şi viitorul acestui neam. “Suntem astăzi aici şi demonstrăm, repetat, că sângele apă nu se face! Suntem solidari şi cu cei din Ucraina, Georgia şi alte state fost sovietice! Împreuna suntem mai puternici şi vom lupta să ne construim un viitor european. Ieri a fost o zi albă în istoria noastră, astăzi este o zi neagră! Dar această zi neagră ramâne în trecut, pentru că de ieri, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia sunt state asociate Uniunii Europene. Viitorul nostru european este decis! De ieri suntem mai aproape şi de reîntregire! Ieri, 27 iunie 2014, a fost prima zi de unire, prima zi de unire cu Europa! Trebuie să mergem spre Europa până la capăt! ÎMPREUNĂ — schimbarea până la capăt!”

Ion Apostol, Secretarul General al Partidului Liberal, a accentuat că “orice popor dornic de libertate trebuie să fie unit! Poporul nostru a demonstrat că vrea un viitor mai bun, un viitor european, iar semnarea Acordului de Asociere este meritul cetăţenilor republicii şi, nu în ultimul rând, al membrilor Partidului Liberal, care au luptat consecvent pentru realizarea acestui vis”.

Pe fundalul scandărilor “LIBERTATE”, “Vrem în NATO”, “Armata rusă AFARĂ” ş.a, Preşedintele Partidului Liberal a dat startul CARAVANEI LIBERTĂŢII. Astfel, zecile de maşini aliniate pe bd. Ştefan cel Mare, au trecut prin faţa Ambasadei Federaţiei Ruse şi se vor deplasa pe toate arterele principale din sectoarele municipiului Chişinău, ulterior, prin localităţile din republică.

Amintim, Partidul Liberal a organizat, în premieră, de Ziua Ocupaţiei Sovietice — 28 iunie, un eveniment amplu de comemorare a victimelor regimului comunist de ocupaţie — CARAVANA LIBERTĂŢII! Programul a început cu depunere de flori la piatra comemorativă din PMAN, ulterior, a fost pichetată Ambasada Federaţiei Ruse în Republica Moldova. Conform programului, la ora 18:00 va avea loc premiera filmului “BASARABIA, două veacuri de străinie”, în regia lui Ion Chistruga, producător general — Mihai Ghimpu, la Cinematograful Gaudeamus, cu intrare liberă.

Premiera filmului “BASARABIA, două veacuri de străinie” de Ziua Ocupaţiei Sovietice

De Ziua Ocupaţiei Sovietice — 28 iunie, la Cinematograful Gaudeamus a avut loc premiera filmului “BASARABIA, două veacuri de străinie” în regia lui Ion Chistruga, producătorul general al filmului fiind Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal. Zeci de oameni care nu sunt indiferenţi faţă de trecutul dureros al neamului nostru au venit la lansarea în premieră în Republica Moldova a acestui film, intrarea fiind liberă. Printre cei care au venit la eveniment se numără şi personalităţi de vază — artişti, oameni de cultură, istorici, scriitori, precum şi conducerea Partidului Liberal, în persoana Preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, a Prim-vicepreşedintelui PL, Dorin Chirtoacă, Primar General al mun. Chişinău, Corina Fusu, Veronica Herţa — vicepreşedinte ale Partidului, Ion Apostol, Secretar general al PL, preşedinţi ai Organizaţiilor Teritoriale ale PL, lideri ai Organizaţiei de Tineret, membri PL, dar şi simpli cetăţeni.

După ce a fost vizionat filmul, Ion Chistruga, scenaristul şi regizorul filmului, a menţionat că necesitatea realizării unui film care să sumeze întâmplările şi soarta Basarabiei după mai mult de 200 de ani de ocupaţie rezidă din puţinele publicaţii care promovează adevărul istoric. “Acest film reflectă durerea şi chinurile prin care au trecut românii moldoveni de aici de mai mult de două veacuri. Este un film care relatează faptele şi crimele regimului comunist de ocupaţie, crime care continuă şi astăzi. Le mulţumesc tuturor colegilor care au muncit la realizarea acestui film, dar îi mulţumesc, în mod special, D-lui Mihai Ghimpu, care s-a implicat şi a demonstrat, repetat, că îi pasă de trecutul şi prezentul nostru. Necesitatea realizării acestui film a venit după «Golgota Basarabiei», întrucât nu a fost posibil să includem multe date importante despre faptele şi nelegiurile regimului comunist de ocupaţie pe aceest teritoriu. Vă mulţumesc pentru susţinere şi cred că acest film va contribui la cunoaşterea adevărului istoric, pentru că cine nu-şi cunoaşte istoria, riscă să o repete!” — a enunţiat Ion Chistruga.

Victor Vasilache, scenaristul filmului “BASARABIA, două veacuri de străinie”, a relatat despre procesul de realizare a acestui film, menţionând că multe materiale care au fost incluse în acest film au fost luate din arhivele KGB, care au fost desecretizate prin Decretul fostului Preşedinte Interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu. “Cu toţii ştim să rostim cuvinte frumoase, dar faptele sunt cele care fac diferenţa. Pentru aceasta îi mulţumesc D-lui Ghimpu, care a desecretizat arhivele şi, astfel, a fost posibilă realizarea acestui film. Piatra comemorativă din PMAN spune totul. Avem nevoie de încă doi Preşedinţi ai republicii ca şi Dl. Ghimpu, care să mai instaleze şi ei câte o piatră — una dedicată hotărârii Curţii Constituţionale prin care Limba Română a fost declarată limbă oficială a Republicii Moldova, iar a doua — dedicată actului pe care urmează să-l realizăm: UNIREA! Aceste trei pietre ar însuma întregul trecut şi întreaga soartă a poporului nostru”, a mai menţionat scenaristul Victor Vasilache.

Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, fiind şi Producătorul general al filmului a accentuat: “Timp de mai mult de 200 de ani politica Federaţiei Ruse a încercat să ne distrugă cultura, limba, identitatea. Limba română a fost interzisă în şcoli, biserici, instituţii de stat. Chiar şi acum, după două secole, pe teritoriul Republicii Moldova, mass-media este monopolizată de posturi ruseşti. Istoria trebuie s-o cunoaştem cu toţii aşa cum este ea, nu cum ne-a fost impusă de politica rusească. Nu le mai putem tolera manipulările prin care ei se intitulează «eliberatori», ne dau o identitate şi o limbă falsă. Acest film nu face politică! Acest film relatează adevărul istoric! Trecutul tragic al nostru! Iată de ce am decis să susţin realizarea lui, iar următorul proiect va fi un film despre Unire. Pentru ca să cunoască fiecare cine suntem, ce rădăcini avem şi ce crime şi nedreptăţi a săvârşit Rusia în timpul ocupaţiei şi după ce ne-a ocupat!«

»Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul, istoria, nu are viitor! Eu sunt mândru că există oameni care luptă pentru adevăr şi apăra ceea ce avem noi mai scump - valorile, cultura, adevărul istoric, limba. Le mulţumesc celor prezenţi pentru că nu sunt indiferenţi! Le mulţumesc celor care au muncit la realizarea filmului! Îmi doresc ca lupta noastră să dea rezultate şi sper că în curând fiecare cetăţean al republicii să conştientizeze răul pe care ni l-a provocat ocupaţia — foamete organizată, deznaţionalizări, deportări, gulaguri şi alte crime care nu pot fi pur şi simplu şterse cu buretele! Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes!” — a menţionat Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte PL, Primar General al mun. Chişinău, care a participat la premiera filmului.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

Încă un pas spre LIBERTATEA noastră! Felicitări, dragi cetăţeni ai Republicii Moldova! Deputaţii PL — la sfat cu locuitorii din Orhei