Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Dorin Chirtoacă s-a întâlnit la Bucureşti cu Klaus Iohannis, Preşedintele ales al României

|versiune pentru tipar||
PL / 26 noiembrie 2014
Partidul Liberal

Astăzi, 26 noiembrie 2014, la Bucureşti, Prim-vicepresedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, s-a întâlnit cu Preşedintele ales al României, domnul Klaus Iohannis.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce ţin de situaţia din Republica Moldova din ultimii cinci ani de guvernare proeuropeană, relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Romania şi perspectivele acestora în anii următori, alegerile parlamentare din 30 noiembrie, vizita pe care urmează s-o întreprindă la Chişinau de Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, etc.

Dorin Chirtoacă l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri: “Domnule Preşedinte ales, vă felicit pentru victoria obţinută în cadrul alegerilor prezidenţiale, vă doresc să reuşiţi să construiţi România lucrului bine făcut, vă doresc să meargă lucrurile ceas şi la Cotroceni, aşa cum au mers şi merg la Sibiu. De asemenea, îmi doresc sincer ca lucrul bine făcut să treacă Prutul, să ajungă şi în Republica Moldova, să meargă lucrurile ceas şi la Chişinău!”

“Consider că odată cu aceste alegeri, România a arătat că poate fi mai raţională, că poate alege cu mintea şi cu sufletul împreună, respectiv, că mai puţin poate fi indusă în eroare. Este vorba despre o schimbare de mentalitate, un vot de protest împotriva clasei politice corupte, dar şi o răspundere majoră în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept, asigurarea independenţei justiţiei, a unei economii libere, reaşezarea şi modernizarea României în devenirea sa europeană. Vă urez succes în toate acestea! Putem spune că în Republica Moldova avem aceeaşi situaţie şi aceleaşi aşteptări, evident, cu întârzierile de rigoare.” — a mai menţionat Dorin Chirtoacă.

Klaus Iohannis a mulţumit Prim-vicepreşedintelui PL, Dorin Chirtoacă, pentru felicitare şi a subliniat urmatoarele: “Relaţia dintre România şi Republica Moldova este o relaţie specială, unică în Europa, care, cu siguranţă, este şi va fi prioritară pentru România. Avem de construit această relaţie bine, în mod temeinic, pe termen lung şi, cu siguranţă, vom reuşi. România este şi va fi alături de Republica Moldova în parcursul său european! România îşi doreşte ca cetăţenii Republicii Molodova să poată deosebi mai bine diferenţele dintre Uniunea Europeană şi cea Vamală şi să se poată bucura cât mai curând de beneficiile pe care le aduce Europa pentru omul de rând, pentru omul simplu.”

Dorin Chirtoaca a mulţumit pentru sprijinul constant al României acordat Republicii Moldova şi a reiterat angajamentul Partidului Liberal şi a Primăriei municipiului Chişinău de a duce până la capăt obiectivul de integrare în Uniunea Europeana şi aderare la NATO al Republicii Moldova.

La final, Dorin Chirtoacă a accentuat faptul că Preşedintele ales, Klaus Iohannis, este aşteptat vineri, 28 noiembrie, la Chişinău, nu numai de politicieni, dar şi de oamenii simpli, pentru ca şi Republica Moldova să câştige în anul 2014, aşa cum a câştigat Ucraina în cadrul alegerilor parlamentare din 26 octombrie, şi aşa cum a câştigat România în cadrul alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md

Astăzi a fost sfinţită CRUCEA LIBERTĂŢII, înălţată în memoria celor care au luptat pentru libertatea şi unitatea neamului nostru, împotriva ocupaţiei ruseşti Un monument dedicat victimelor regimului totalitar comunist a fost inaugurat în s. Molovata, Dubăsari