Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Drapelul UE, din nou pe clădirea Preşedinţiei. Acesta a fost arborat din nou de deputaţii PL

|versiune pentru tipar||
PL / 26 decembrie 2016
Partidul Liberal

Deputaţii Partidului Liberal au arborat drapelul Uniunii Europene la sediul Preşedinţiei Republicii Moldova. Instituţia a rămas doar cu drapelul Republicii Moldova, după venirea lui Dodon la Preşedinţie.

Deputaţii PL au declarat: “Igor Dodon ajuns în jilţul prezidenţial, a început să lupte cu Limba Română de pe site-ul Preşedinţiei şi cu Drapelul European arborat pe instituţia prezidenţială, cam atât poate şi cu aceasta se va ocupa toţi cei patru ani de mandat.

Aceste acţiuni au un vădit caracter ilegal şi anti constituţional şi sunt plămădite la miez de noapte, pe furiş cu emisari de la Kremlin la masă.

Igor Dodon, trebuie să cunoască că pe data de 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională a hotărît că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă (limba română) şi textul Constituţiei (art.13), textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

Deasemenea Igor Dodon ştie că politica privind procesul de integrare europeană a Republicii Moldova a fost asumată de Parlamentul Republicii Moldova, prin Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene adoptată la data de 24 martie 2005 şi Acordul de asociere Republica Moldova — Uniunea Europeană, ratificat de Parlamentul Republicii Moldova la data de 2 iulie 2014 şi ratificată de toate ţările membre UE şi de Parlamentul European.

Condamnăm aceste acţiuni antinaţionale şi antieuropene ale lui Igor Dodon din ultimele zile, acţiuni care vor duce la răcirea relaţiilor bilaterale cu Uniunea Europeană, acţiuni populiste, ilegale şi anticonstituţionale, care denotă frică, iritare şi care demască planurile adevăraţilor stăpâni a acestuia, care se află la Kremlin”.

Sursa: www.pl.md

Fracţiunea PL cere crearea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii declaraţiilor cu caracter antistatal, xenofob şi distructiv ale lui Igor Dodon Comunicat de presă al Partidului Liberal