Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Dorin Chirtoacă nu poate participa la referendumul iniţiat de socialişti, prin care se vrea revocare sa

|versiune pentru tipar||
PL / 23 octombrie 2017
Partidul Liberal

Nu i-au deschis nici măcar formal calea spre înregistrare în calitate de concurent electoral pentru referendumul de revocare din funcţie nici după expirarea termenului legal de înregistrare. Magistraţii Judecătoriei Buiucani au respins astăzi solicitarea avocaţilor lui Dorin Chirtoacă de a-l elibera din arest la domiciliu pentru a-i oferi posibilitate să-şi depună dosarul de participare la referendumul iniţiat de socialişti împotriva sa. Judecătorii au apreciat solicitarea avocaţilor ca fiind neîntemeiată. Chirtoacă apreciază ceea ce i se întâmplă ca fiind “o mascaradă”. Procurorul a refuzat să comenteze decizia de astăzi, iar socialiştii cred că Chirtoacă trebuia înregistrat.

Pe Chirtoacă nu l-a surprins decizia magistraţilor, mai ales că anterior alte câteva tentative de a obţine dreptul de a se înregistra ca şi concurent electoral au fost zădărnicite de diferite instanţe şi autorităţi. Termenul de înregistrare a concurenţilor pentru referendum a expirat sâmbătă, 21 octombrie. În timp ce socialiştii au împânzit capitala cu panouri publicitare anti-Chirtoacă, edilul suspendat susţine că va fi nevoit să combată propaganda electorală a oponenţilor săi doar pe internet.

“După mine avem mascaradă atât cu referendumul, avem mascaradă şi în instanţele de judecată. Este o mascaradă din toate punctele de vedere, eu nu am de făcut altceva decât să îmi duc crucea cu demnitate. Să rezist cu demnitate la toate aceste prostii”, a declarat Dorin Chirtoacă, primarul suspendat al Capitalei.

Chirtoacă mizează pe faptul că cetăţenii vor sesiza ilegalităţile care se comit în privinţa sa şi-i vor sancţiona pe “regizorii acestui show” prin boicotarea referendumului.

“Este absurd să fii vizat într-o chestiune cum este referendumul şi să nu te lase să participi. De ce vă este frică Dodon, Plahotniuc, tot Parlamentul, Guvernul cine mai sunteţi acolo. De ce vă este frică să particip la referendum?”, a întrebat primarul suspendat.

Sursa: www.pl.md

Partidul Liberal se înregistrează ca participant la Referendum, pentru a îndemna alegătorii să boicoteze plebiscitul Funcţionarii care i-au interzis lui Dorin Chirtoacă să participe la referendum, sunt de la PSRM