Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Locuitorii din zona de frontieră au manifestat în favoarea semnării Convenţiei privind micul trafic la frontiera cu România

|versiune pentru tipar||
PLDM / 13 mai 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Duminică, 11 mai, la iniţiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova, în 13 raioane de frontieră: Briceni, Edineţ, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Străşeni, Hînceşti, Cimişlia, Leova, Cantemir şi Cahul au avut loc întruniri ale cetăţenilor în sprijinul Convenţiei privind micul trafic la frontieră. La manifestaţii cetăţenii au cerut semnarea imediată a documentului şi respectarea dreptului lor la libera circulaţie. Consilieri raionali şi locali, primari, oameni de afaceri, medici, pedagogi, fermieri, tineri şi pensionari au menţionat că dreptul la libera circulaţie nu trebuie politizat, iar realizarea lui va stimula dezvoltarea social-economică în zonă şi va uşura viaţa oamenilor. Sprijinind iniţiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova, numeroşi cetăţeni au semnat o cerere către guvern, pentru ca acesta să urgenteze încheierea Convenţiei bilaterale cu România.

Amintim că semnarea Convenţiei va oferi posibilitate populaţiei din 15 raioane, în care locuiesc peste un milion de cetăţeni, să circule liber, în baza unui permis special, eliberat gratuit şi valabil pînă la 5 ani, în zona de frontieră a Uniunii Europene.

Acţiunile din 11 mai au fost marcate şi de anumite incidente. La Glodeni, contrar prevederilor legislaţiei în vigoare, poliţia a intervenit în forţă, încercînd să zădărnicească desfăşurarea întrunirii. După aproape o oră de discuţii şi explicaţii referitoare la prevederile noii legi cu privire la întruniri, poliţia s-a retras.

La întrunirile cetăţenilor a fost adoptată o Rezoluţie ce va fi depusă la Guvern şi remisă reprezentanţilor misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău. Manifestaţiile iniţiate de către Partidul Liberal Democrat din Moldova vor culmina cu desfăşurarea la 25 mai curent, la Chişinău, în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet, cu începere de la ora 11.00 a Adunării cetăţenilor în sprijinul semnării Convenţiei privind micul trafic la frontieră.

Serviciul de presă al PLDM
Campania pentru urgentarea semnării Convenţiei privind micul trafic la frontieră între Republica Moldova şi România este în plină desfăşurare Comunicat de presă privind depunerea la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a semnăturilor cetăţenilor în suţinerea Convenţiei privind micul trafic la frontieră