Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Campania pentru urgentarea semnării Convenţiei privind micul trafic la frontieră între Republica Moldova şi România este în plină desfăşurare

|versiune pentru tipar||
PLDM / 30 aprilie 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Campania pentru urgentarea semnării Convenţiei privind micul trafic la frontieră între Republica Moldova şi România, iniţiată de Partidul Liberal Democrat din Moldova, este în plină desfăşurare. Scopul acestei campanii este de a sensibiliza şi mobiliza cetăţenii domiciliaţi în zona de frontieră pentru a determina Guvernul să semneze cu România Convenţia privind micul trafic la frontieră. Amintim că de facilităţile de circulaţie, în conformitate cu normele europene, pot beneficia integral cetăţenii din 11 raioane şi anume: Briceni, Edineţ, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Hînceşti, Leova, Cantemir, Cahul, iar UTA Găgăuzia şi 5 raioane: Sîngerei, Călăraşi, Străşeni, Cimişlia, Taraclia — parţial.

La 2 aprilie 2008, Partidul Liberal Democrat din Moldova a abordat în cadrul unei conferinţe de presă problema proiectului Convenţiei privind micul trafic la frontieră.

La 10 aprilie 2008, preşedintele partidului, Vlad Filat, a cerut în şedinţa plenară a Parlamentului ca Ministerul de Externe şi Integrării Europene să prezinte Legislativului o informaţie despre situaţia proiectului convenţiei. Prin votul coaliţiei de guvernămînt PCRM-PPCD, propunerea a fost respinsă. Partidul Liberal Democrat din Moldova cerea la data respectivă guvernului să înceapă neîntîrziat negocierile pentru semnarea Convenţiei privind micul trafic la frontieră şi să manifeste, astfel, respect faţă de interesele a circa un milion şi jumătate de cetăţeni ai Republicii Moldova. Tot la 10 aprilie, preşedintele PLDM, deputatul Vlad Filat a făcut o interpelare dlui Andrei Stratan, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, prin care cerea să i se prezinte situaţia referitoare la Convenţia privind micul trafic la frontieră.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a prezentat un răspuns formal la interpelarea dlui Vlad Filat, difuzînd şi un comunicat de presă prin care informa opinia publică despre faptul că Guvernul condiţionează semnarea Convenţiei privind micul trafic la frontieră cu semnarea tratatului de bază şi cel cu privire la frontieră între Republica Moldova şi România.

La 14 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, PLDM şi-a reiterat poziţia, referitoare la necesitatea respectării drepturilor cetăţenilor privind libera circulaţie în zona de frontieră. La 17 aprilie, preşedintele partidului, Vlad Filat, a dat citire unei declaraţii a Partidului Liberal Democrat din Moldova în plenul Parlamentului, in care arăta că, în urma semnării acordului, “Peste un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova vor putea călători fără vize şi fără paşapoarte, în baza unui permis special, valabil pînă la cinci ani. Oamenii vor putea să-şi viziteze rudele şi prietenii, monumentele istorice şi lăcaşurile sfinte. Vor apărea mii de noi afaceri şi întreprinderi mici, caracteristice comerţului transfrontalier, sute de mii de cetăţeni vor circula liber în ambele sensuri şi aceşti paşi vor constitui o dovadă elocventă a sincerităţii eforturilor de integrare europeană. Concomitent, europenizarea Republicii Moldova va căpăta contururi clare, iar cetăţenii se vor convinge din proprie experienţă de avantajele standardelor europene”. Partidul Liberal Democrat din Moldova cerea repetat guvernului să semneze în regim de urgenţă Convenţia privind micul trafic la frontieră şi solicita ca subiectul să nu fie politizat, ci tratat raţional şi cu respect pentru propriul popor. În perioada ce a urmat, PLDM a organizat mai multe acţiuni în capitală şi în raioane, menite să informeze cetăţeanul despre beneficiile de care se poate bucura în cazul semnării Convenţiei.

Avînd în vedere poziţia Guvernului, la 24 aprilie 2008, a avut loc şedinţa Biroului Permanent Central al partidului, care a luat decizia de a organiza la 11 mai 2008, ora 11:00, întruniri ale cetăţenilor în sprijinul urgentării semnării Convenţiei bilaterale între Republica Moldova şi România privind micul trafic de frontieră în 13 raioane şi anume: Briceni, Edineţ, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Hînceşti, Leova, Cantemir, Cahul, Străşeni şi Cimişlia. Întrunirile vor fi organizate în scopul sensibilizării opiniei publice, iar la finalul lor vor fi adoptate rezoluţii, prin care se va cere urgentarea semnării Convenţiei, şi care ulterior vor fi depuse la guvern. Organizaţiile teritoriale ale partidului au primit deja autorizaţiile pentru organizarea acestor întruniri. Campania va continua cu alte acţiuni de sensibilizare şi mobilizare a cetăţenilor, inclusiv prin organizarea la 25 mai curent, la Chişinău, a unei ample manifestaţii populare în sprijinul urgentării semnării Convenţiei privind micul trafic la frontieră. Partidul Liberal Democrat din Moldova cheamă toate partidele politice democratice şi proeuropene să se alăture campaniei şi să sprijine acţiunile iniţiate de către Partidul Liberal Democrat din Moldova.

Serviciul de presă al PLDM
Declaraţie cu privire la presiunile exercitate asupra publicaţiei independente Jurnal de Chişinău Locuitorii din zona de frontieră au manifestat în favoarea semnării Convenţiei privind micul trafic la frontiera cu România