Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţie a PLDM cu privire la ineficienţa politicilor guvernării comuniste de combatere a sărăciei

|versiune pentru tipar||
PLDM / 16 octombrie 2008
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că politicile publice aplicate de guvernarea comunistă pentru combaterea sărăciei sunt inconsistente, nerealiste şi, în consecinţă — ineficiente. Din 2001, de cînd au preluat puterea, comuniştii au reuşit să transforme Republica Moldova din una dintre ţările sărace, în cea mai săracă ţară a Europei.

Guvernarea comunistă pretinde că a implementat strategii eficiente de combatere a sărăciei. Strategia pentru Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei “realizată” timp de 4 ani nu a avut rezultate.

Pretinsa creştere economică declarată de comunişti, este impresionantă doar din perspectiva manipulării. Indiferent de declaraţiile lor, toate rapoartele independente şi expertizele internaţionale atestă că Republica Moldova nu a reuşit nici măcar să atingă o creştere economică robustă, nemaivorbind de o creştere calitativă. Drept dovadă este subminarea stabilităţii macroeconomice de accelerarea presiunilor inflaţioniste în anii 2006–2007.

Prin “majorările” salariilor, pensiilor, indemnizaţiilor etc. guvernarea comunistă urmăreşte doar beneficii de imagine. În realitate, veniturile cetăţenilor au scăzut în termeni reali în ultimii ani, iar rata adevărată a şomajului este de cîteva zeci de ori mai mare decît cea indicată de către statisticile oficiale. În anul 2000, raportul dintre pensia medie din Republica Moldova şi cea din România era de 1:1,4, în prezent este de 1:2,6. Comparativ cu Rusia era de 1:1,5, acum e de 1:2,8. Dacă opt ani în urmă, pensiile în Republica Moldova erau cu 20–40 la sută mai mici, acum ele sunt de două-trei ori mai mici, faţă de cele din ţările vecine. În acelaşi timp, capacitatea de cumpărare a leului a scăzut în aceşti ani de cîteva ori. Astăzi cu o 100 de lei nu poţi cumpăra ceea ce cumpărai cu 30 de lei în anul 2001. Puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor arată cît se poate de clar caracterul demagogic al propagandei comuniste despre edificarea unei economii performante, orientată social.

Pentru a reduce artificial statistica privind rata sărăciei, comuniştii au recurs la schimbarea metodologiei de calculare a minimului de existenţă. Guvernaţii ar trebui să experimenteze dacă pot să trăiască o lună cu 1400 lei. Minimul de existenţă nu este calculat corect şi nu reflectă costurile reale de existenţă.

Chiar dacă în domeniul protecţiei sociale Republica Moldova este campioană la numărul de legi şi categorii de populaţie care beneficiază de protecţie, eficienţa acestora este minimă, majoritatea asigurărilor sociale sunt de 3 ori mai mici decît minimul de existenţă. Modalitatea de prestare a beneficiilor sociale în baza apartenenţei la categorie, neglijînd în totalitate nevoile reale ale persoanelor aflate în dificultate, nu reprezintă nimic altceva decît o utilizare inechitabilă a fondurilor sociale.

Sărăcia absolută în care s-a pomenit majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova generează fenomenul migraţiei. Fiecare al treilea cetăţean doreşte să părăsească ţara pentru a supravieţui şi această tendinţă se menţine. Remitenţele reprezintă 36,2% din Produsul Intern Brut (PIB) al Moldovei, care alături de Tadjikistan se situează pe primul loc în topul statelor beneficiare de pe urma acestor transferuri.

Cea mai gravă situaţie este reflectată de rata sărăciei copiilor. În prezent, copiii din Republica Moldova sunt o categorie deosebit de vulnerabilă din punct de vedere al sărăciei, reprezentînd aproape o treime din populaţia săracă şi populaţia săracă din punct de vedere alimentar. Sistemul de protecţie socială nu este eficient în protejarea copiilor de sărăcie. Indemnizaţiile care se acordă în mod explicit familiilor cu copii sunt prea mici şi insuficient de precis alocate.

Sărăcia a afectat grav şi sănătatea cetăţenilor. Indicatorii de mortalitate maternă şi infantilă sunt cu mult în urma statelor vecine în regiune şi din Uniunea Europeană. Sărăcia a generat o adevărate explozie a maladiilor, cum ar fi HIV/SIDA sau tuberculoza. Strategiile pentru reducerea îmbolnăvirii cu aceste maladii au fost ineficiente, iar rezultatele — nesemnificative.

Sărăcia în Moldova are o pronunţată “faţă rurală”. Politicile guvernamentale ce urmăreau reducerea sărăciei la sate n-au atins rezultatele scontate. Programul “Satul moldovenesc” ce îşi propunea să impulsioneze dezvoltarea sectorului privat prin proiecte investiţionale intensive, dezvoltarea unei agriculturi eficiente, care să asigure producerea unor mărfuri de înaltă valoare adăugată şi refacerea infrastructurii rurale, s-a prăbuşit la fel de zgomotos după cum a fost lansat. Timpul a arătat că acest program nu a fost altceva decît o ordinară lozincă electorală a comuniştilor, nerealizată ca şi multe altele.

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că fenomenul sărăciei demonstrează rezultatul guvernării de 8 ani a comuniştilor. PLDM pledeză pentru un sistem de protecţie socială eficient şi echitabil şi cere partidului de guvernămînt să renunţe la practica manipulării cetăţenilor prin statistici şi acţiuni de imagine şi să asigure prin politicile sociale cel puţin un minim de protecţie şi siguranţă socială pentru cetăţeni.

Declaraţia PLDM în legătură cu vandalizarea bustului lui Mihai Eminescu la Floreşti Comunicat de presă al PLDM cu privire la organizarea de către PLDM a unei acţiuni de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale