Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

La Cahul a avut loc Conferinţa Organizaţiei Teritoriale a PLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 25 noiembrie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Peste 600 de membri şi simpatizanţi ai Partidului Liberal Democrat din Moldova au participat la Conferinţa Organizaţiei Teritoriale Cahul a PLDM, care s-a desfăşurat duminică, 22 noiembrie, în incinta Palatului de Cultură din localitate.

În cuvîntul de deschidere a lucrărilor conferinţei, preşedintele OT Cahul a PLDM Ion Butmalai, deputat în Parlament, a accentuat faptul că, deşi se află la guvernare de foarte puţin timp, PLDM a reuşit să realizeze mai multe obiective cu care a venit în faţa alegătorilor în cele două campanii electorale. De asemenea, Butmalai a menţionat că, în cei doi ani de activitate, organizaţia teritorială Cahul a PLDM s-a consolidat şi a devenit o structură puternică a formaţiunii şi un centru al vieţii politice din regiune.

Au mai luat cuvîntul la conferinţă: Iurie Crăciuneac, preşedintele Organizaţiei de Tineret, Tatiana Seredenco, preşedintele Organizaţiei de Femei, şi Vasile Petrenco, preşedintele Organizaţiei municipale Cahul.

Participanţii la conferinţă au reales organele de conducere a OT Cahul. Cu votul majorităţii, în funcţia de preşedinte al structurii teritoriale a PLDM a fost reales Ion Butmalai. În calitate de vicepreşedinţi au fost aleşi: Vitalie Ponomariov, Iurie Crăciuneac, Tatiana Seredenco, Alexandru Beşliu, Victor Aramă, Gheorghe Tabuncic şi Petru Botezatu.

Conferinţa Teritorială a votat propunerile de modificare şi completare a Statutului partidului şi a ales delegaţii la Congresul III Extraordinar al PLDM.

Serviciul de presă al PLDM

Conferinţe în organizaţiile teritoriale ale PLDM Încă doi primari liberal democraţi