Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat: Prioritatea absolută pentru PLDM e alegerea preşedintelui

|versiune pentru tipar||
PLDM / 25 octombrie 2011 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, premierul Vlad Filat i-a convocat în şedinţă comună pe deputaţii şi reprezentanţii formaţiunii în guvern. În cadrul şedinţei, care a avut loc la sediul partidului, au fost discutate mai multe subiecte ce ţin de situaţia social-politică actuală, remanierile în cadrul Cabinetului de Miniştri, precum şi pregătirea Congresului V al PLDM.

În cadrul schimbului de opinii vizavi de remanierile din Guvern s-a ajuns la concluzia că acum prioritatea absolută este alegerea preşedintelui.

“Având în vedere că pe 18 noiembrie urmează să alegem preşedintele ţării, este firesc ca remanierile sa fie lansate atunci când vom avea preşedinte legal ales”, a declarat Vlad Filat, precizând că nu doreşte ca “discuţiile despre remanierile absolut necesare în Guvern să afecteze realizarea obiectivului principal — alegerea şefului statului”.

“Avem nevoie de mult calm. Vrem ca procesul de alegere a preşedintelui să decurgă fără emoţii”, a mai spus Vlad Filat.

Totodată, liderul PLDM a precizat că va cere în continuare demisia Procurorului General, care a acţionat ineficient în timpul recentelor atacuri de raider asupra acţionarilor unor bănci din Republica Moldova. De asemenea, Vlad Filat a sugerat că Procurorul General ar fi trebuit să-şi dea demisia, mai ales în lumina ultimelor evenimente legate de cazul bloggerului rus Eduard Baghirov.

Vlad Filat a mai anunţat că va expune punctele de vedere asupra subiectelor discutate la şedinţa Consiliului AIE, care va avea loc în seara zilei de astăzi.

Sursa: www.pldm.md

Un nou deputat PLDM PLDM a propus modificarea Legii APL