Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM a propus modificarea Legii APL

|versiune pentru tipar||
PLDM / 27 octombrie 2011 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Aleşii locali care vor lipsi nemotivat de la 3 şedinţe consecutive ale Consiliului Local îşi vor pierde mandatul. Un proiect de lege în acest sens a fost înaintat în Parlament de deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu.

Potrivit deputatului, proiectul prevede modificarea Legii privind administraţia publică locală, care va stipula expres că “în cazul în care consilierul local lipseşte nemotivat de la 3 şedinţe consecutive ale Consiliului Local, acestuia îi va fi ridicat mandatul de consilier”.

Deputatul PLDM a declarat în plenul Legislativului, că lipsa acestei prevederi în Legea APL a dus la ineficienţa activităţii mai multor consilii locale după alegerile generale din 2007, din cauza lipsei de cvorum.

“În unele unităţi administrativ-teritoriale, după ce şi-au validat mandatele, consilierii au părăsit Republica Moldova şi nu au mai participat la nici o şedinţă a consiliului local”, a declarat Tudor Deliu de la tribuna Parlamentului.

Deputatul liberal-democrat a specificat că operarea acestei modificări va duce la eficientizarea activităţii consiliilor locale şi va mări responsabilitatea consilierilor în exercitarea mandatului.

La rândul său, deputatul PLDM, Iurie Ţap a declarat că “aleşii locali trebuie responsabilizaţi, ca ei să înţeleagă importanţa consiliilor locale, iar acestea din urmă să fie în drept să ridice mandatul consilierilor”.

Iniţiativa legislativă privind modificarea Legii APL a fost votată în prima lectură de majoritatea deputaţilor.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat: Prioritatea absolută pentru PLDM e alegerea preşedintelui Vlad Filat: PLDM îşi va continua activitatea pornind de la angajamentul asumat în faţa alegătorilor