Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat al Partidului Liberal Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PLDM / 12 iulie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În şedinţa de plen a Parlamentului din 11 iulie curent, fracţiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova a votat adoptarea proiectului nr. 901 din 03.05.2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Legea cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova — art.3; Legea privind actele de identitate din Sistemul naţional de paşapoarte — art.3, 4; ş.a.).

Potrivit modificărilor adoptate, la solicitare, cetăţenii pot renunţa la buletine de identitate şi paşapoarte biometrice şi, prin urmare, ei nu se vor regăsi în Registrul electronic al populaţiei.

În acest context, fracţiunea PLDM ţine să precizeze că Registrul electronic de evidenţă a populaţiei nu contravine învăţămintelor bisericeşti şi nu are menirea de a controla şi a supraveghea omul, pentru a-i manipula conştiinţa şi convingerile. Evidenţa electronică nu este decât o nouă etapă în dezvoltarea societăţii, un nivel mai ridicat de protecţie a cetăţeanului.

Problema privind paşapoartele biometrice şi celelalte tehnologii de identificare a persoanelor fizice este una mai veche. Din 1993 încoace, Biserica Creştin-Ortodoxă Rusă, dar şi a Ucrainei, a Republicii Moldova, României, Serbiei, Greciei şi recent a Georgiei, în repetate rânduri, au formulat hotărâri vizavi de această problemă.

Din punct de vedere teologic, motivele invocate de unii exponenţi ai bisericii, care îndeamnă enoriaşii să nu accepte includerea în lista electronică de date, sunt false, iar interpretarea de către aceşti preoţi a textului din Apocalipsa 13, 16–18, unde se vorbeşte despre pecetea/semnul lui antihrist, este una agramată. O astfel de superstiţie se deosebeşte de tâlcuirea ortodoxă a Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul, conform căreia “semnul fiarei” se pune celor care cred de bunăvoie în ea, “numai pentru minunile ei mincinoase” (Sfântul Ioan Gură-de-Aur). Cei care insistă asupra “aspectului diabolic al codului numeric” substituie, de fapt, învăţătura despre credinţa în Dumnezeu cu frica venirii lui antihrist şi apropiatul sfârşit al lumii. Ei îndeamnă creştinii să renunţe la paşapoarte şi alte documente, să nege tot ce este nou şi să trăiască în partizanat.

Proclamându-se “zeloşi apărători ai ortodoxiei”, aceşti preoţi promovează, de fapt, agresivitatea şi intoleranţa, iar acţiunile lor au fost în repetate rânduri dezaprobate de clerici.

Înşişi slujitorii cultelor susţin că niciun semn extern nu tulbură sănătatea duhovnicească a omului, dacă nu se face ca urmare a trădării de bunăvoie a lui Hristos şi a batjocoririi credinţei, or Dumnezeu nu priveşte oamenii prin intermediul unui număr, ci prin inima şi conştiinţa lor. În acelaşi timp, misiunea Bisericii în societate este de a propovădui Cuvântul lui Hristos şi de a-i întoarce pe cei rătăciţi, prin duhul dragostei şi al bunăvoinţei, către Dumnezeu.

În contextul celor expuse, fracţiunea parlamentară a PLDM face apel către enoriaşi să nu se lase manipulaţi, să renunţe la protestele nefondate şi să respecte cerinţele impuse de stat în vederea garantării securităţii cetăţenilor săi.

Sursa: www.pldm.md

Oportunităţi europene oferite tinerilor Liliana Palihovici a participat la evenimentul de prezentare a mascotei şi echipamentului sportiv pentru echipa olimpică din R. Moldova