Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Organizaţia Municipală a TLDM a lansat Clubul de Dezbateri Politice

|versiune pentru tipar||
PLDM / 26 octombrie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 24 octombrie, la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii de Stat din Moldova a avut loc prima întâlnire din cadrul Clubului de Dezbateri Politice. Invitatul sesiunii a fost Valeriu Ghileţchi, deputat în Parlamentul R. Moldova, membru al Comisiei Politicii Externe şi Integrării Europene. La întâlnire au fost prezenţi 45 de tineri.

Tema discuţiei a fost “Procesul legislativ 2012. Provocări şi lecţii de învăţat”. Într-o manieră interactivă, deputatul a vorbit atât despre procedura de votare a proiectelor de lege, cât şi despre procesele politice actuale. Referitor la procesul legislativ al anului 2012, acesta a menţionat că un mare succes a fost alegerea preşedintelui ţării fără modificarea Constituţiei, ceea ce a permis implementarea pe deplin a reformelor şi mai ales a Planului de Acţiuni RM-UE, votând peste 70 de legi.

În cea de-a II-a parte a sesiunii, invitatul a reflectat tema integrării europene, vorbind despre Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, structura acestora şi care este poziţia R. Moldova în cadrul lor.

Andrei Spânu, preşedintele Organizaţiei Municipale a TLDM, a menţionat că întâlnirea de la USM este un început pentru Clubul de Dezbateri Politice. Astfel de întâlniri se vor organiza regulat în toate universităţile din Chişinău.

Clubul de Dezbateri Politice este o iniţiativă a Tineretului Liberal Democrat din Moldova şi reprezintă o platformă de discuţii pentru tinerii interesaţi de politică. Pot participa la eveniment toate persoanele interesate de politică cu vârsta între 16 şi 25 de ani.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a avut o şedinţă de lucru cu liderii OT Nisporeni a PLDM Academia Politică îşi desfăşoară cursurile