Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

TLDM a înmânat certificatele de participare la Şcoala de Studii Europene

|versiune pentru tipar||
PLDM / 29 octombrie 2012
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 24 octombrie, a avut loc sesiunea de închidere a Şcolii de Studii Europene. În cadrul întâlnirii s-au făcut totalurile şcolii şi s-au înmânat certificatele de participare.

La eveniment a fost prezent preşedintele Organizaţiei de Tineret a PLDM, deputatul George Mocanu, care a felicitat tinerii cu ocazia finisării cursurilor.

“Şcoala de Studii Europene este destul de importantă în contextul integrării Republicii Moldova în UE şi aceasta va deveni o tradiţie. A fi european înseamnă a acţiona pentru promovarea valorilor şi principiilor europene. Sperăm să găsiţi aplicare în viaţă a cunoştinţelor acumulate pe parcursul acestei şcoli şi să deveniţi promotori ai valorilor europene în societate”, a menţionat George Mocanu.

Reamintim că pe parcursul lunii iunie,150 tineri au beneficiat de cursuri gratuite, împărţite în 3 module: instituţiile UE, procesul de integrare a R. Moldova în UE şi oportunităţi europene pentru tineri. Pe lângă informaţia şi cunoştinţele utile, participanţii au avut posibilitatea să interacţioneze cu factori de decizie responsabili de politica externă a ţării.

Prin acest proiect, TLDM şi-a propus să promoveze în rândul tinerilor o înţelegere corectă şi completă a valorilor şi mecanismelor de funcţionare a UE. Şcoala de Studii Europene s-a desfăşurat în cadrul Programului “Agenda Europeană 2012”, fiind o iniţiativă a Tineretului Liberal Democrat din Moldova.

Sursa: www.pldm.md

Primarii îşi fac publică activitatea pentru 9 luni ale anului Primarii din Petruşeni şi Şaptebani, raionul Râşcani au prezentat rapoarte de activitate