Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Deputaţii PLDM susţin crearea unui Centrul Naţional al Cinematografiei

|versiune pentru tipar||
PLDM / 9 februarie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Deputaţii PLDM, Chiril Lucinschi şi Ghenadie Ciobanu au participat la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării proiectului “Filme de Valeriu Jereghi în spaţiul cinematografic european”. În cadrul proiectului, pe parcursul a trei zile, la cinematograful Odeon vor fi difuzate mai multe filme realizate de celebrul regizor Valeriu Jereghi, dar şi de unii regizori tineri.

Valeriu Jereghi a menţionat că trebuie să fie relansată şi susţinută cât mai mult cinematografia moldovenească, iar un rol important în acest proces îl are noua generaţie de regizori şi artişti.

Regizorul a mulţumit deputaţilor PLDM, Chiril Lucinschi, Ghenadie Ciobanu şi Veaceslav Ioniţă, pentru implicarea în realizarea acestui proiect.

Chiril Lucinschi a remarcat că proiectul Legii cinematografiei, elaborat de mai mulţi deputaţi din cadrul fracţiunii PLDM, urmează să fie discutat de Parlament. El a precizat că proiectul de lege prevede fondarea Centrului Naţional al Cinematografiei — instituţie care va elabora şi va implementa politica din acest domeniu.

“Viaţa culturală de la noi necesită mai multe evenimente de genul celui care începe astăzi, iar dovadă este faptul că în sală este prezentă foarte multă lume”, a spus Chiril Lucinschi.

La rândul său, deputatul Ghenadie Ciobanu a apreciat faptul că Valeriu Jereghi oferă tinerilor artişti posibilitatea să acumuleze experienţă sub îndrumarea sa.

“Maestrul Valeriu Jereghi, pe lângă faptul că a contribuit la îmbogăţirea artei, acum contribuie şi la susţinerea culturii, iar acest lucru este foarte important. Prin faptul că tinerii învaţă meserie de la un maestru cu valoare, ei pot deprinde nu doar profesia, dar şi etica profesiei. Evenimentul, care debutează astăzi, sper să fie un bun reper pentru militanţii din domeniul culturii şi să devină o tradiţie”, a spus Ghenadie Ciobanu.

Sursa: www.pldm.md

Transfer de experienţă a conservatorilor britanici în domeniul dezvoltării politicilor La Horeşti, Ialoveni a avut loc etapa zonală a cupei PLDM Ialoveni la volei