Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Poziţia PLDM faţă de noua decizie a Curţii Constituţionale

|versiune pentru tipar||
PLDM / 20 mai 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că decizia de astăzi, 20 mai, a Curţii Constituţionale se înscrie în şirul de acţiuni partizane, care au drept scop menţinerea controlului unui partid asupra unor instituţii ale statului.

Deciziile CC sunt evident politice şi afectează grav imaginea instituţiilor statului, principiile de bază ale unui stat democratic.

Astăzi, CC a demonstrat încă o dată că interesele politice înguste pot fi puse mai presus decât votul popular.

Prin şirul deciziilor luate, CC plasează instituţiile statului în captivitate şi încearcă să substituie atribuţiile constituţionale ale Parlamentului, lucru inadmisibil într-un stat de drept.

PLDM va continua să monitorizeze situaţia, legată inclusiv de prestaţia Curţii Constituţionale, rezervându-ne dreptul de a acţiona, folosind întreg arsenalul legal pe care-l avem la dispoziţie, pentru a readuce Republica Moldova în albia normalităţii.

Sursa: www.pldm.md

Tinerii din s. Chetrosu — în vizită la guvern Liliana Palihovici: Femeile sunt pregătite să administreze eficient comunităţile