Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

OF a PLDM va organiza un amplu program dedicat Zilei Internaţionale a Copilului

|versiune pentru tipar||
PLDM / 30 mai 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de 1 iunie curent, Organizaţia de Femei (OF) a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) va organiza mai multe acţiuni dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Astfel, în toate raioanele republicii vor avea loc concerte, concursuri şi acţiuni de caritate pentru copii.

În raionul Criuleni, OF va organiza Cupa “Stejărelul”, spectacolul “În ţara lui Guguţă”, unde copiii se vor întâlni cu scriitorul Spiridon Vangheli. De asemenea vor fi distribuite ajutoare umanitare pentru unele familii numeroase din raion.

În raionul Dubăsari, în fiecare sat va fi organizat concursul desenului pe asfalt, iar copiii de la grădiniţe vor primi îngheţată.

Şi în raionul Rezina, OF va desfăşura concursul de desen pe asfalt şi spectacolul “Cântece copilăreşti”. Copiii din satele Mateuţi şi Horodiştea vor primi dulciuri şi cadouri.

În raionul Soroca, OF a selectat o familie social vulnerabilă, în care creşte un copil cu handicap, căreia îi va acorda un ajutor material.

În raionul Sângerei, OF va servi cu îngheţată copiii de la Centrul pentru copii cu dizabilităţi “Credo”, va acorda ajutoare materiale şi va participa la deschiderea unei zone de agrement.

În raionul Şoldăneşti, femeile liberal democrate, vor organiza Cupa “Stejărelul” şi un spectacol pentru copii.

În raionul Teleneşti, femeile vor acorda ajutoare umanitare familiilor cu mulţi copii din s. Mândreşti.

În raionul Drochia, OF va dărui copiilor de la grădiniţa nr.1 din oraşul Drochia şi din clasele primare din satele Nicoreni şi Pelinia rechizite şcolare, dulciuri şi cărţi.

În raionul Basarabeasca, femeile vor merge cu daruri în familiile social vulnerabile, iar pentru micuţii din s. Abaclia va fi organizat un concert.

OF Călăraşi a PLDM va organiza pentru copiii din instituţiile preşcolare o vizionare colectivă a filmelor cu desene animate la Cinematograful din oraş, iar în com. Dereneu va avea loc un concert. De asemenea,

Organizaţia Teritorială Călăraşi a PLDM va dona câteva seturi de jucării.

În raionul Cimişlia, OF va organiza un concert cu participarea copiiilor de la Casa de Creaţie, diferite jocuri şi concursuri distractive. De asemenea, mamele cu copii născuţi în 2013 vor fi felicitate de către membrele PLDM.

În raionul Nisporeni, femeile liberal democrate vor organiza activităţi distractive pentru copiii de la grădiniţe, din clasele primare şi vor oferi cadouri copiilor din familii social-vulnerabile.

În raionul Donduşeni, cu implicarea OF va fi improvizat “Orăşelul Copilăriei”, unde vor activa şase ateliere de: pictură vie, origami, teatru de păpuşi, căsuţa cu poveşti etc. Seara vor fi lansate baloane zburătoare de culoare verde şi focuri de artificii.

În raionul Orhei, OF vor organiza spectacolele “Un zâmbet pentru fiecare” şi “Copilul — viitorul societăţii”, concursul de desen pe asfalt “Guguţă - prietenul meu îndrăgit” şi “ Cât de mult iubesc baştina”.

În raionul Făleşti, femeile vor organiza starturi vesele pentru copiii din clasele primare şi concursul de desen pe asfalt.

În oraşul Chişinău, femeile liberal democrate din toate organizaţiile sectoriale vor organiza concerte, spectacole şi acţiuni de binefacere.

De asemenea, pe data de 2 iunie, Organizaţia de Femei a PLDM va organiza CUPA STEJARULUI, care va începe la ora 9.30 pe stadionul “Dinamo”. La competiţiile sportive vor participa 12 echipe din mun. Chişinău şi 7 din raioanele ţării. Toţi copiii vor primi cadouri, iar învingătorii vor fi premiaţi. La eveniment va participa conducerea PLDM.

Sărbătoare pentru copiii din Manta

În ajunul Zilei internaţionale a Copiilor, în incinta Casei de Cultură din comuna Manta, raionul Cahul, a fost organizat un eveniment pentru micuţii din satele Manta şi Paşcani.

Teatrul “Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul a prezentat pentru copii piesa “Cocoşelul neascultător”.

Micuţii au mai avut parte de multe jocuri distractive, premii şi dulciuri, precum şi opurtunitatea de a recita şi a cânta pentru părinţii lor şi oaspeţii din cadrul Organizaţiei Teritoriale Cahul a PLDM, cu suportul şi susţinerea cărora a fost organizat evenimentul dat.

Sursa: www.pldm.md

Iurie Leancă va solicita votul de încredere al Parlamentului A fost creată Coaliţia pentru Guvernare Pro-Europeană