Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Mesajul preşedintelui PLDM, Vlad Filat, de Ziua Internaţională a Copilului

|versiune pentru tipar||
PLDM / 1 iunie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Ziua Internaţională a Copilului este un bun prilej de sărbători inocenţa şi candoarea copilăriei — vârsta sincerităţii, a libertăţii depline, a viselor fără graniţe.

Copilăria reprezintă una din cele mai frumoase perioade din viaţa noastră, cand nu avem aproape deloc griji, când simţim protecţia şi iubirea parinţilor, când supărările nu durează decât o clipă.

Dar această zi nu este doar una plină de veselie şi voie bună, ea mai reprezintă şi o amintire maturilor de nevoile celor mici, de respectarea drepturilor lor, de înţelegerea că, doar prin educaţie şi respect, copiii noştri vor creşte oameni corecţi, oneşti şi sănătoşi.

Copiii sunt viitorul nostru, cea mai preţioasă avere a unei naţiuni şi ceea ce semănăm astăzi, vom culege mâine. Iată de ce avem datoria să le oferim o creştere şi dezvoltare armonioasă, într-un climat stabil, în care capacităţile, aptitudinile, inteligenţa şi creativitatea copiilor să se poată manifesta pe deplin.

De 1 iunie, vreau să le spun tuturor copiilor “La mulţi ani!” Să aveţi o zi plină de surprise, să fiţi înconjuraţi de căldura şi dragostea celor apropiaţi.

Iar părinţilor, vreau să le doresc să fie mereu alături de copiii lor. Faceţi în aşa fel încât zambetul lor să Vă lumineze ziua în fiecare clipă a vieţii voastre!

De Ziua Copiilor, Liliana Palihovici a participat la deschiderea Expoziţiei Kids Expo

Vicepreşedinta PLDM, Liliana Palihovici, vicepreşedinta Parlamentului, a participat astăzi la ceremonia oficială de deschidere a celei de-a III-a ediţii a Expoziţiei-festival internaţionale pentru copii Kids Expo.

Liliana Palihovici a adresat micilor vizitatori felicitări cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor, iar pe părinţi i-a îndemnat să nu să uite că au fost şi ei copii, că au făcut şi ei năzbâtii.

“Dragi părinţi, vă îndemn să-i încurajaţi să cunoască lumea, să-i învăţaţi de deosebească binele de rău, să-i ajutaţi să crească cetăţeni activi şi oameni adevăraţi”, a menţionat Liliana Palihovici.

Expoziţia-festival internaţională de mărfuri şi servicii pentru copii şi viitoarele mămici Kids Expo se desfăşoară la Chişinău în perioada 30 mai — 2 iunie 2013.

Vlad Filat a vizitat şantierul de construcţie a grădiniţei de copii din Sângera

Astăzi, 1 iunie curent, de Ziua Internaţională a Copiilor, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a vizitat şantierul de construcţie a grădiniţei de copii din oraşul Sângera, municipiul Chişinău.

La eveniment au mai fost prezenţi primarul din Sângera, Valeriu Poiată, şeful Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, Sergiu Palihovici, preşedintele organizaţiei sectoriale Botanica a PLDM, Adrian Culai, şi localnici din Sângera.

Construcţia grădiniţei din or. Sângera a demarat pe 3 martie anul curent şi până la moment a fost construită temelia şi câţiva pereţi. Potrivit proiectului, această grădiniţă va avea 320 de locuri.

Liderul PLDM s-a familiarizat cu mersul lucrărilor şi a menţionat că este important ca acestea să decurgă în ritm rapid, pentru că cetăţenii din Sângeră să îşi poată duce copiii la o grădiniţă nouă.

“Copilăria reprezintă una din cele mai frumoase perioade din viaţa tuturor, de aceea este important să creăm copiilor toate condiţiile pentru dezvoltare”, a spus liderul PLDM.

La rândul său, primarul din or. Sângera, Valeriu Poiată l-a asigurat pe Vlad Filat şi pe cetăţenii din localitate că va depune tot efortul pentru ca edificiul să fie construit în termenii stabiliţi, iar copiii să poată frecventa o grădiniţă modernă.

Localitatea Sângera are 10 mii de locuitori.

Sursa: www.pldm.md

PPE salută învestirea Guvernului Leancă Echipa de copii din Criuleni a câştigat Cupa “Stejarul”