Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Deputaţi PLDM — la reuniunea CCIE

|versiune pentru tipar||
PLDM / 18 iunie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Deputaţii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova: Valeriu Streleţ, Maria Ciobanu şi George Mocanu au participat astăzi la cea de-a II-a Reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană (CCIE) între Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României, care a avut loc la Bucureşti, România.

În cadrul reuniunii, participanţii au discutat despre stadiul actual al relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi perspectiva de a semna Acordul de asociere RM-UE, Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE, precum şi obţinerea regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Deputaţii moldoveni au menţionat că, în perioada 14–15 martie, la Bruxelles, a avut loc cea de-a 15-a şi ultima rundă plenară de negocieri privind Acordul de Asociere. De asemenea, aceştia au punctat faptul că, recent, la Chişinău a avut loc runda finală de negocieri privind DCFTA, iar obiectivul autorităţilor de la Chişinău este să semneze cele trei acorduri în toamna acestui an.

La rândul lor, deputaţii români au reiterat sprijinul acordat Republicii Moldova.

Tot astăzi, deputaţii moldoveni au avut o întrevederi cu Petru Filip, preşedinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului României, precum şi cu senatorul Haralambie Vochiţoiu, secretar al Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului României. În cadrul întrevederilor a fost salutată menţinerea intensităţii dialogului politic bilateral, inclusiv dezvoltarea continuă a contactelor interparlamentare prin atribuirea unui caracter sistematic al vizitelor reciproce la nivel de Comisii parlamentare de profil şi Grupuri parlamentare de prietenie.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat şi Liliana Palihovici au efectuat o vizită de lucru la Călăraşi Deputaţi PLDM au avut la Bucureşti întrevederi cu mai mulţi oficiali români