Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

La Criuleni se desfăşoară Festivalul Internaţional de Folclor “Meşterul Manole”

|versiune pentru tipar||
PLDM / 26 august 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Duminică, 25 august, la Criuleni a avut loc deschiderea Festivalului Internaţional de Folclor “Meşterul Manole”, care se desfăşoară o dată la 2 ani, iar în acest an a ajuns la a X-a ediţie.

Festivalul este organizat de către Consiliul raional Criuleni şi reprezintă o sărbătoare a tezaurului cultural de pretutindeni, care adună de fiecare dată pe cei mai talentaţi dansatori şi coregrafi din Republica Moldova şi de peste hotarele ei. Obiectivul major al festivalului este promovarea valorilor culturale, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor culturale, sociale şi economice dintre popoare şi descoperirea de noi talente.

La deschidere a fost prezentă conducerea raionului, în frunte cu preşedintele raionului, Vitalie Rotaru, membru al Consiliului Politic Naţional a PLDM, angajaţii Consiliului raional, locuitori ai or. Criuleni şi oaspeţi.

De asemenea, au sosit la eveniment Elena Frumosu, deputat PLDM, Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Dorin Recean, ministrul de Interne, alte persoane oficiale din ţară şi de peste hotare.

La acest eveniment cultural participă 11 colective artistice din străinătate — din Europa şi spaţiul CSI.

Startul sărbătorii a fost dat la orele 10.00 cu Parada portului, cântecului şi dansului popular, în cadrul căreia colectivele artistice şi-au prezentat “Cartea de vizită”.

După ceremonia oficială de deschidere a Festivalului Internaţional de Folclor “Meşterul Manole”, toate colectivele artistice s-au prins în “Hora prieteniei”.

Publicul spectator şi oaspeţii au avut parte de bogate expoziţii ale meşterilor populari şi etnografice, prezentate de primăriile raionului Criuleni.

În cadrul Festivalului, în sala mică a Consiliului raional, gazda şi delegaţiile oficiale s-au întrunit la Masă rotundă — “Bun venit Festival!”, unde au discutat despre dezvoltarea festivalului şi a relaţiilor stabilite în cadrul acestuia.

Spectacolul de deschidere a Festivalului Internaţional de Folclor “Meşterul Manole” a început în seara aceleiaşi zile, în Piaţa Consiliului raional cu un concert prezentat de colectivele participante.

Potrivit preşedintelui raionului, Vitalie Rotaru, amploarea şi buna organizare a festivalului se datorează inclusiv sponsorilor, care susţin activităţile şi demersurile Consiliului raional.

Festivalul va continua până la 28 august.

Sursa: www.pldm.md

Sub patronajul liderului PLDM, Vlad Filat, la Orheiul Vechi se desfăşoară a patra ediţie a festivalului “Gustar” Vlad Filat a asistat la finala Turneului Internaţional de box “Cupa Independenţei”