Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

La Floreşti a avut loc conferinţa TLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 29 octombrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La Floreşti a avut loc Conferinţa Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova. La conferinţă au participat peste 100 persoane, delegaţi şi invitaţi, care au ales conducerea organizaţiei pentru următorii doi ani, dar şi au stabilit priorităţile organizaţiei. Printre invitaţi s-au numărat Sergiu Rusu, vicepreşedinte PLDM Floreşti, Galina Voleanschi, preşedintele Organizaţiei de Femei PLDM Floreşti, Sergiu Sochircă, membru al Biroului permanent al PLDM Floreşti.

După prezentarea raportului de activitate, Vasile Şaramet a fost reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei, iar vicepreşedinţi au fost aleşi Andrei Sidorenco, Eugen Guranda, Ruslan Popescu şi Olesea Rotarciuc.

Vicepreşedintele Tineretului Liberal Democrat din Moldova, Mihaela Spătaru, a făcut o retrospectivă a activităţilor TLDM, a vorbit despre situaţia politică din ţară, dar şi despre implicarea tinerilor în politică.

Pentru următoarea perioadă, tinerii şi-au propus să creeze Clubul Liceenilor din raion, să organizeze Academia Succesului, să desfăşoare un eveniment de salubrizare, să consolideze şi să crească numărul echipei existente.

Sursa: www.pldm.md

Membrii TLDM instruiţi de formatorii Partidului Conservator La Chişinău a fost creată Asociaţia medicilor liberal democraţi