Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat: Moldova are aprecierea pozitivă a partenerilor europeni

|versiune pentru tipar||
PLDM / 30 octombrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 29 octombrie, preşedintele PLDM, Vlad Filat, vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ, au avut, la Bruxelles, o întrevedere cu Comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Stefan Fule. La întrevedere au participat şi liderii celorlalte partide din Coaliţia Pro-europeană.

După întrevedere, în cadrul unei conferinţe de presă, Stefan Fule a menţionat că a discutat cu liderii coaliţiei de guvernare despre o serie de subiecte politice şi instituţionale, care au fost evidenţiate de criza politica din primăvara anului 2013.

“În calitate de prieten al Moldovei şi al cetăţenilor ei, am optat pentru urgentarea consolidării politicilor şi transparenţei, reformarea mai rapidă a structurilor de forţă şi a sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. Instituţiile democratice trebuie consolidate, iar integritatea lor protejată, pentru a nu permite careva interferenţe. Transparenţa în procesul de privatizare s-a convenit să fie de maximă importanţă”, a declarat Fule.

Comisarul european a accentuat necesitatea informării ample a populaţiei despre substanţa şi consecinţele procesului de apropiere de UE.

“Nici Vilnius, nici Acordul de Asociere, nici măcar aderarea la UE nu trebuie să fie scopuri în sine. Ele trebuie să fie, mai întâi de toate, mijloace de a ameliora condiţiile sociale şi economice de viaţă ale cetăţenilor: drepturi mai bine protejate, apropiere şi contacte de la om la om, o creştere economică mai mare, mai multe locuri de muncă şi preţuri mai mici pentru produse de calitate,” a precizat Stefan Fule.

Demnitarul a accentuat că orice presiuni asupra Moldovei în contextul apropierii Summit-ului de la Vilnius sunt inacceptabile.

“Acordul de Asociere cu UE nu se realizează în dauna cuiva şi există beneficii concrete pentru vecinii vecinilor noştri,” a menţionat Comisarul european pentru Extindere şi Politica de vecinătate.

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a menţionat că Republica Moldova a făcut foarte mulţi paşi pe care şi i-a propus şi are evaluarea pozitivă din partea partenerilor europeni.

“Republica Moldova merge pregătită la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, cu toate sarcinile, care i-au fost puse în faţă, rezolvate. Suntem pregătiţi să parafăm Acordul de Asociere şi, implicit, Acordul de Liber Schimb”, a spus Vlad Filat.

Liderul PLDM a precizat că executivul comunitar este pe deplin angajat să semneze Acordul de Asociere cu Republica Moldova cel târziu în luna septembrie a anului viitor.

Sursa: www.pldm.md

Mitingul din 3 noiembrie are tot mai mulţi susţinători Un nou curs de instruire pentru OF a PLDM