Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM convoacă cel de-al VI congres

|versiune pentru tipar||
PLDM / 5 decembrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 8 decembrie curent se vor desfăşura lucrările Congresului VI al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La forum au fost delegaţi 4500 de membri de partid din partea tuturor organizaţiilor teritoriale. De asemenea, la congres vor participa peste 300 de invitaţi din ţară şi de peste hotare.

Raportul de activitate a partidului va fi prezentat de preşedintele PLDM, Vlad Filat.

Congresul VI al PLDM va fi unul de importanţă deosebită pentru formaţiune şi după amploare, şi după reprezentativitate, dar şi în contextul deciziilor care vor fi adoptate. Acestea vor viza activitatea de viitor a partidului, dar şi viziunea PLDM asupra dezvoltării statului european — Republica Moldova. Recentele evoluţii politice, necesitatea îndeplinirii tuturor condiţiilor pentru semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE, parafat recent la Vilnius, dictează o abordare nouă a realităţilor, mişcarea înainte spre o viaţă mai bună, spre crearea locurilor de muncă, spre o justiţie transparentă, spre statul de drept, spre Europa.

La Congresul VI al PLDM vor fi stabilite angajamentele pe care PLDM şi le asumă în calitate de promotor al ireversibilităţii parcursului european al ţării şi integrarea Republicii Moldova în spaţiul comunitar.

Forumul va vota modificări la Statutul şi Programul partidului şi va alege conducerea PLDM. La fel, delegaţii la congres vor adopta Manifestul politic al forumului.

Congresul VI al PLDM se va desfăşura în incinta Sălii sportive polivalente din Chişinău, cu începere de la ora 11.00.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a discutat cu un grup de experţi străini Tinerii din PLDM: Înainte pentru Moldova