Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a avut o întrevedere cu misiunea FMI în RM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 23 ianuarie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 23 ianuarie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a avut o întrevedere cu şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în Republica Moldova, Max Alier, şi reprezentantul permanent al FMI în Moldova, Armine Khachatryan. La întrevedere a participat şi preşedintele fracţiunii parlamentare liberal-democrate, Valeriu Streleţ.

În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie reformele structurale şi măsurile necesare pentru continuitatea asigurării stabilităţii financiare a Republicii Moldova, perspectivele colaborării în continuare cu FMI şi semnarea unui nou program de finanţare.

Vlad Filat a apreciat că actuala vizită a misiunii FMI la Chişinău este deosebit de importantă pentru că reprezintă o dovadă clară de susţinere a procesului de reformă în care s-au ancorat autorităţile Republicii Moldova şi a mulţumit oficialilor FMI pentru suportul constant acordat ţării noastre.

“Împreună cu FMI am obţinut rezultate bune pe parcursul timpului şi putem reprezenta un exemplu demn de urmat şi pentru alte ţări. Colaborarea cu FMI este foarte importantă, în contextul asigurării măsurilor necesare pentru a avea un sistem financiar-bancar puternic şi stabil şi o economie dezvoltată”, a spus Vlad Filat.

Liderul PLDM şi-a exprimat speranţa că negocierile cu FMI vor fi reuşite şi vor conduce la semnarea unui nou program de finanţare pentru Republica Moldova.

“Sper foarte mult că misiunea pe care o aveţi la Chişinău se va încheia cu semnarea unui nou Memorandum, ceea ce va avea o influenţă directă şi asupra relaţiilor noastre cu alţi parteneri de dezvoltare”, a spus Vlad Filat.

Oficialii FMI au menţionat că promovarea unor politici economice corecte pe parcursul celor patru ani de guvernare democratică a permis Republicii Moldova să înregistreze o creştere economică impresionantă.

Max Alier a declarat că Fondul Monetar Internaţional apreciază înalt evoluţia indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova şi este deschis pentru a oferi asistenţă în cadrul unui nou Memorandum, ce ar putea fi încheiat pe un termen de 15 luni.

Sursa: www.pldm.md

Preşedintele PLDM s-a întâlnit cu directorii politici ai V4 TLDM a început programul de pregătire a coordonatorilor Cluburilor Universitare