Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Alexandru Cimbriciuc a participat la Congresul Uniunii Europene de Poliţie organizat în Berlin

|versiune pentru tipar||
PLDM / 21 februarie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Deputatul PLDM, Alexandru Cimbriciuc, vicepreşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, a fost prezent la Congresul Uniunii Europene de Poliţie care s-a desfăşurat la Berlin, Germania. Congresul a reunit peste 50 de delegaţii din toate ţările europene, precum şi invitaţi.

Deputatul PLDM a avut întrevederi cu conducerea poliţiei germane în cadrul cărora au fost abordate priorităţile forţelor de interne şi provocările care apar la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Discuţiile au vizat şi actualele violenţe şi dezordini în masa din Ucraina.

Pe parcursul vizitei sale, Alexandru Cimbriciuc a avut ocazia de a merge la Academia de poliţie din Germania, unde i-au fost demonstrate abilităţile şi procedeele de reacţionare ale organelor de forţă, în special conlucrarea armonioasă a poliţiei cu serviciul chinologic, în timpul curmării dezordinilor în masă.

Alexandru Cimbriciuc a discutat şi cu preşedintele Uniunii Europene de Poliţie, Gerrit Van de Kamp, despre riscurile profesionale la care sunt supuşi angajaţii organelor de forţă, despre protecţia acestora din partea statului şi despre garanţiile social-economice acordate într-un stat de drept.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat: Vom lansa o campanie de informare comună despre integrarea europeană Vlad Filat: Încă un proiect ambiţios este în fază de materializare