Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Echipa din Bardar a obţinut Cupa PLDM Ialoveni la volei

|versiune pentru tipar||
PLDM / 1 martie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Pe data de întâi martie, în sala sportivă din satul Horeşti, raionul Ialoveni, a avut loc etapa finală a cupei PLDM Ialoveni la volei. Conform rezultatelor, în faza finală a turneului şi-au câştigat dreptul de participare învingătorii celor 4 zone ale raionului, echipele reprezentând oraşul Ialoveni, satele Bardar, Malcoci şi Puhoi.

La eveniment au asistat preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ialoveni a PLDM, Anatolie Dimitriu, directorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Ion Sula, primarul de Horeşti, Petru Cigoreanu, consilieri raionali liberal-democraţi şi şefi ai serviciilor desconcentrate din raion, precum şi peste 100 de susţinători ai echipelor participante.

Prezent la competiţie, Vlad Filat s-a arătat impresionat de nivelul înalt de pregătire a voleibaliştilor şi a urat succes în continuare celor patru echipe de volei din raion.

“Vreau să felicit organizatorii acestui turneu şi sper că această competiţie va deveni o tradiţie, aici, în raionul Ialoveni. Pe viitor vă rog să lansaţi şi alte iniţiative de acest gen, pentru că sportul consolidează oamenii la nivel de comunitate, raion, ţară. Republica Moldova are nevoie de oameni sănătoşi, uniţi şi puternici”, a spus Vlad Filat.

La sfârşitul competiţiei, Anatolie Dimitriu a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea turneului de volei şi a felicitat arbitrii pentru că au jurizat corect competiţia.

Turneul a fost câştigat de echipa din satul Bardar, care a şi luat trofeul. Pe locul doi s-a plasat echipa din or. Ialoveni, pe locul trei echipa din Puhoi, iar ultimul loc a fost ocupat de echipa din Malcoci.

Căpitanul echipei de volei din Bardar, Alexandru Tonu, a spus că pentru echipa sa este o onoare să câştige cupa PLDM la volei, iar trofeul este rezultatul antrenamentelor periodice din ultimul an.

Cupa PLDM Ialoveni la volei se desfăşoară al doilea an consecutiv. Toate echipele au primit premii băneşti din partea organizatorilor.

Sursa: www.pldm.md

Eurodeputaţi: Republica Moldova este ţara cea mai iubită de Uniunea Europeană Preşedintele PLDM a participat la deschiderea festivalului raional “Mărţişor 2014”