Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Coaliţia de guvernare s-a întrunit în şedinţă

|versiune pentru tipar||
PLDM / 8 mai 2014 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, la sediul PLDM, s-a desfăşurat şedinţa Coaliţiei Pro-Europene de guvernare, în cadrul căreia au fost examinate subiecte legate de situaţia curentă, agenda legislativă, inclusiv legile prioritare venite de la guvern, probleme de securitate regională şi perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova.

“Odată cu liberalizarea regimului de vize, procesul de integrare în UE va continua într-o manieră şi mai hotărâtă. Suntem în aşteptarea deciziei asupra datei când vor fi semnate Acordurile de Asociere şi Liber Schimb, dar am discutat şi despre perspectiva ratificării acestor acorduri. De asemenea, am făcut o evaluare a activităţilor privind informarea europeană a cetăţenilor Republicii Moldova şi am convenit asupra acţiunilor de viitor”, a declarat presei, după şedinţă, liderul PLDM, Vlad Filat.

Referitor la data alegerilor parlamentare, Vlad Filat a specificat că ar fi oportun ca aceasta să fie stabilită oficial, prin decizia parlamentului.

“Scrutinul ar urma să aibă loc duminică, 30 noiembrie, deoarece alegerile în Republica Moldova se desfăşoară duminica. Ar fi bine ca această dată să fie decisă şi prin hotărârea parlamentului, aşa cum prevede legea. Din punctul meu de vedere, este corect să existe previzibilitate, să nu fie niciun fel de speculaţii”, a spus Vlad Filat.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a avut o întâlnire cu politicieni români Vlad Filat a fost invitatul Academiei Succesului de la Anenii Noi