Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat a vizitat Centrul Social “Agapis”

|versiune pentru tipar||
PLDM / 10 iulie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 10 iulie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a vizitat Centrul Social “Agapis”, care a împlinit 10 ani de la înfiinţare. Centrul a fost instituit pe lângă Biserica “Sfântul Mare Mucenic Dumitru”, din mun. Chişinău, şi are scopul de a reabilita tinerii cu dizabilităţi şi a-i instrui pentru a obţine o profesie de sculptor, pictor sau croitor.

Vlad Filat, care este unul din ctitorii Centrului Social “Agapis”, clădirea căruia se construieşte, a asistat la slujba Sfintei Liturghii oficiată de ÎPS Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir şi a vizitat expoziţia de lucrări a copiilor cu dizabilităţi.

Preşedintele PLDM a menţionat că este onorat să fie prezent la eveniment şi şi-a exprimat speranţa că noua clădire, construită în proporţie de 70%, va fi finisată în viitorul cel mai apropiat.

“Construcţia Centrului Social este un exemplu demn de urmat. Sper că asemenea proiecte, care au în obiectiv grija faţă de cei nevoiaşi, vor fi construite şi alte regiuni ale ţării. Republica Moldova are nevoie de o societate solidară, unită care trăieşte în credinţă şi cu speranţă în viitor”, a spus liderul PLDM.

Vlad Filat l-a felicitat pe părintele Pavel Borşevschi, parohul Bisericii “Sf. Dumitru”, cu ocazia zilei de naştere şi i-a urat multă sănătate şi cât mai multe realizări frumoase.

“Vă felicit pentru rezultatele obţinute în activitatea pe care o desfăşuraţi. Sunteţi unic, în felul Dvs, şi aveţi o putere de convingere deosebită. Datorită insistenţei pe care o manifestaţi, lucrările la acest centru se mişcă înainte. Sunt sigur că acest proiect va fi finalizat într-un viitor nu atât de îndepărtat”, a mai spus Vlad Filat.

La rândul său, părintele Pavel a mulţumit preşedintelui PLDM pentru urările de bine şi a pentru atitudinea faţă de soarta copiilor aflaţi în dificultate. La fel, părintele a exprimat gratitudine pentru donaţia substanţială acordată la construcţia noului edificiu a Centrului Social.

“Mulţumesc tuturor pentru binefacerea în numele bisericii şi acestor copii. Această activitate a parohiei are menirea de a le trezi copiilor dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi încrederea în viitor, deoarece ei obţin nişte abilităţi care le va ajuta să câştige o bucată de pâine”, a spus parohul Bisericii “Sf. Dumitru”.

ÎPS Vladimir a mulţumit ctitorilor, muncitorilor, dar şi tuturor celor care dau o mână de ajutor pentru ca Centrul Social “Agapis” să existe şi să activeze.

Beneficiari ai Centrului sunt copii cu vârsta între 7 şi 14 ani, proveniţi din familii cu un singur părinte, cu venituri reduse, sau cu părinţi şomeri.

Sursa: www.pldm.md

La Bologna a fost instituit Clubul susţinătorilor PLDM Tudor Deliu a propus transformarea a patru oraşe în municipii